Desfăşurat aşa cum şi-a dorit teatrologul Lucian Sabados – managerul Teatrului “Maria Filotti”, sub genericul “Mari povești – mari regizori” cu tema “Povestea și Regizorul”, festivalul Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila aflat la ediţia a IX-a s-a dovedit atractiv la modul serios pentru pasionaţii genului. A fost o reală bucurie întalnirea cu fiecare dintre cele 15 spectacole jucate în 1 – 7 decembrie 2014, de la primul invitat – “Acul cumetrei Gurton” cu Teatrul Masca Bucureşti, regia Mihai Mălaimare, impecabil scenic şi actoricesc, cu o coregrafie de mare operă şi până la “O… ladă” după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ultimul din program, plin de simboluri şi detalii ale artei Thaliei subliniate excelent prin jocul actoricesc si tehnicile regizorale.
A fost, la fel, binevenită întalnirea cu arta dansului, mult mai pregnantă în spectacolele "Zic Zac" de Andrea Gavriliu, producţie Godot Cafe-teatru şi “Pescărușul” de Cehov lucrat de Antoaneta Cojocaru la Teatrul “Bulandra”, în ambele situatii, piesele au căpătat o rotunjime aparte, personajele fiind creionate cu mai multă profunzime parcă în varianta teatru-dans. Deci, încă un câştig pentru public şi organizator pe care îl felicităm din toată inima.
Comedia a fost si ea bine reprezentată: “American Buffalo” în regia lui Vlad Massaci, cu Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov – un text presărat cu multe cuvinte obscene, dar potrivite personajului care le-a dat glas, despre oameni care nu vor să fie cinstiţi şi nici prieteni, “Linişte! Sărut. Acţiune!” în regia Peter Kerek, cu Teatrul Odeon – despre culisele filmului, pe fondul unui spumos love story încurcat; bine jucate ambele, cu ritm care îţi ţine treaza atenţia in toate registrele şi tonurile (accentuat, soft, delicat, pregnant).
O atracţie aparte au reprezentat spectacolele regizate de Radu Afrim: “Hai Iu Iu”, mai degrabă un concert cu remix-uri după Maria Tănase realizate de jazmanul Vlaicu Golcea, o producţie UNITER Bucureşti şi “Când ploaia se va opri” cu o echipă de la Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti. Primul a refăcut, cu joc de lumini şi miscare scenică aparte, un traseu modernist din îndrăgitul repertoriu al marii artiste a muzicii populare româneşti, un atu al lui Afrim fiind aici şi faptul că a descoperit voci tinere atrăgătoare, incintante. Celălalt spectacol ne-a conturat cu aceleaşi – aproape - obsesii (poezia, visul/coşmarul neînţelegerii, dragostea cu accente bolnave, lumini şi culori parcă nepământene) pe care Radu Afrim nu se sfieşte să le pună în valoare mereu, o poveste cu simboluri ancestrale şi accente Science Fiction care însă vorbeşte despre oamenii care nu se schimbă în timp şi timpuri, păcate şi greşeli mai mereu aceleaşi, iubiri chinuitoare şi neîmplinite, vise mereu prea mari parcă…
Un spectacol aparte şi greu de digerat a fost “Clasa noastră”, regia Luminiţa Ticu, prezentat de Teatrul “Eugen Ionesco” din Chişinau; o istorie condensată a evreilor înainte şi după ultimele războaie, jucată de actori foarte tineri şi inteligenţi, care şi-au însuşit până la detalii de groază toată greutatea Holocaustului şi a terorii suportată de reprezentanţii unei naţii încă suferinde, chiar şi la indivizii rămaşi în viaţă şi plecaţi în lumea nouă. În fine, un text binevenit (după ideea lui Nicolae Iorga – “Cine uită, nu merită“) care a ţinut cu răsuflarea la gură o sală plină.
Tot aşa, un text interesant – aparent un simplu dialog între trei prieteni, ne-a adus “Artă” de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu, prezentat de Teatrul “Bulandra”; un incitant parcurs plin de idei filosofice pe care le tratăm, în intimidate, cu caldură ori indiferenţă dar pe care de multe ori nu le mai punem în valoare în viaţa de zi cu zi. Da! O piesă care ne-a amintit de perioada adolescenţei şi a studenţiei, când disecam mult şi bine orice idee.
“Cerere în căsătorie” de Cehov de la Teatrul “Fani Tardini” din Galaţi, în regia lui Felix Alexa, ne-a revelat un text clasic lăsat cuminte regizoral şi actoricesc în toată splendoarea, cu elemente de decor realiste şi cu atît mai mult şocante (munţi de fân şi paie, alambic pentru ţuică din care nu lipsea mirosul autentic, iepuraşi şi morcovi adevăraţi). Iar “Nebun din dragoste” de Sam Shepard, regia Claudiu Goga, cu o echipă de actori de la Teatrul Naţional Bucureşti, a readus în atenţie un subiect de multe ori tabu pentru dialogul civic: relaţiile între membri familiilor destrămate, cu probleme grave de comportament, conştiinţă şi de sex.
În “Trădare” de Harold Pinter de la UNTEATRU Bucureşti, spectacol în regia Sânziana Stoican, am avut confirmarea talentului tânărei regizoare care livrează, în doze mici dar de esenţă tare, un teatru minimalist scenic şi profund ideatic. În plus, ştie să dea mână liberă sau să frâneze emulaţia actoricească până la conturul dorit; în final, personajele joaca aşa cum trebuie! Şi nu tradează nimeni arta Thaliei.
“Paparazzi sau cronica unui răsărit de soare avortat” de Matei Vişniec, de la Teatrul “Victor Ion Popa” Bârlad în regia lui Cristian Gheorghe, ne-a condus, cu alte formule, pe cărări bătătorite parcuse permanent dar în zadar, pentru că tot nu ne învăţăm minte – viaţa de zi cu zi, plină de capcanele necunoaşterii de sine.
Nu lăsată întâmplător la urmă, în festival a fost şi premiera teatrului organizator şi gazdă “Îndoiala” de John Patrick Shanley, regia Eugen Gyemant. Un spectacol bine jucat de Liliana Ghiţă, Emilian Oprea, Ramona Ginga si Corina Moise, ofertant din punct de vedere al subiectului care trece dincolo de pragul religiei (povestea se petrece într-o şcoală organizată sub umbrela ecleziastică) şi ajunge la educaţie, învăţare, tabu-uri despre sex, raporturi de familie şi între sexe, capacitatea de a fi sau nu tolerant. Un spectacol care pune probleme şi bine face, pentru că altfel arta ar putea deveni – şi nu vrem asta, noi cei care o iubim tare mult şi sincer pe Thalia! – doar un mijloc de amuzament.
Să sperăm ca aşa de bune vor fi şi alte ediţii de festival!
Litera13, nr1, ian 2015, p 8-9
Postări
0 Comentarii