Bijuteria preistorică - simbol al Timpului

Ioana GRIGORE

Viaţa este prea scumpă pentru a purta bijuterii banale sau lipsite de semnificaţie. Dacă la un moment dat bijuteriile au fost considerate pline de farmec, de simboluri sau de magie, în prezent ele au ajuns ca oricare alt bun, vândut într-un bazar ieftin, golite de ce aveau ele mai de preţ. De ce se întâmplă aceasta? Numai pentru că tendinţele modei se schimbă repede de la un sezon la altul, iar bijuteria devine un simplu accesoriu, pierdut printre miile de mărfuri, realizată din mărgele asamblate aleatoriu, zale gigantice cu luciu agresiv sau pietre combinate la întâmplare sau şi din altă cauză? Aceasta nu mai are timp să primească atributele necesare unei piese originale, elaborate, gândite, care să transmită un mesaj şi să aibă personalitate. Cât despre cele preţioase, valoarea lor creşte proporţional cu valoarea materialelor sau pietrelor din care sunt realizate şi doar atât. Este vorba despre valoarea materială, a pieţei, deoarece valoarea artistică, sentimentală, simbolică se pierde odată cu apariţia replicilor realizate de pieţele de desfacere cu mână de lucru ieftină.

Printre cele mai vechi bijuterii ce au fost datate ca având în jur de 82.000 de ani, se numără şi cele găsite în Maroc, în locul numit Grotte de Pigeons şi reprezintă mărgele executate din cochiliile melcilor Nassarius. Ele au fost pictate, în momentul realizării, cu un pigment ocru, obţinut din argilă. Această specie de melci, nu trăieşte în zona respectivă, ci pe o insula în Tunisia, la 1.280 km, motiv pentru care, arheologii de la Universitatea Oxford din Anglia, au presupus că aceste mărgele au fost aduse aici cu un scop anume şi că au constituit obiecte deosebit de preţioase, la vremea lor. Tot aceştia consideră că, descoperirea, a reprezentat o schimbare în progresul comportamentului uman, marcând începuturile moderne ale zonei culturale şi, de asemenea, faptul că oamenii începuseră să gândească simbolic, dezvoltându-şi capacitatea de utiliza ceva pentru a înfăţişa altceva.

Acest exemplu este unul dintre primele apariţii ale simbolisticii în aria bijuteriilor. Descoperiri ulterioare ale podoabelor folosite în preistorie, dezvăluie materiale ca: pietre şlefuite, cochilii, dinţi de animale cu perforaţii, coarne sau gheare, acestea căpătând o mare importanţă, ajungând până la a fi considerate ca posesoare a unor puteri magice. Printre acestea se numără un alt exemplu mai apropiat în timp, datat între perioadele 600 d.Hr. şi 1140 d.Hr. cel al bijuteriilor de la Nan, in locul numit NAN Ranch Ruin, New Mexico.

Bijuteriile jucau un rol important în manifestările sociale şi culturale ale locuitorilor. Multe dintre ele erau folosite în ritualurile funerare. Altele, sub forma pandantivelor, au fost descoperite zidite în pereţii încăperilor cu rol de amulete protectoare şi de adoraţie a Divinităţii.

Un alt trib, cel al americanilor nativi Zuni, aflat tot în New Mexico, care face parte din grupul Pueblos, prezintă o întreagă istorie legată strâns de practicile religioase şi medicinale îndeplinite cu ajutorul amuletelor, pandantivelor, brăţărilor şi celorlalte bijuterii. În principal, bijuteriile din peruzea, cochilii sau coral erau realizate drept daruri pentru Spirite. Zeitatea asociată cu aceste daruri era denumită Femeia de Piatră sau Femeia Substanţelor Tari şi se presupune că locuia sub ape. Se credea că Soarele, denumit şi Soarele Tatăl se retrăgea la apus în casa Femeii de Piatră. Aceasta era urâtă în timpul zilei şi foarte frumoasă noaptea.  De asemenea, când se îmbăia, lăsa în urma ei cochilii de Olivella pe care locuitori tribului le foloseau la confecţionarea bijuteriilor.

Prezentând câteva dintre modurile în  care bijuteriile preistoriei au fost folosite, preţuite şi apreciate, putem evidenţia faptul că, indiferent de materialul din care sunt confecţionate, complexitate, manieră de realizare, bijuteriile trebuie, mai presus de toate să aibă sens, magie, scop. Faptul că evoluţia omului a însemnat, pe lângă alte aspecte, atribuirea de semnificaţii unor obiecte care aveau altă destinaţie originală, cum ar fi simplele pietre, este clar că acest aspect a dezvoltat în timp creativitatea şi imaginaţia transformându-le apoi în practici precum meşteşugurile şi arta. Să nu uităm acest lucru, să apreciem că acum 80.000 de ani, oamenii au văzut mai mult decât o simplă piatră şi să nu banalizăm bijuteriile, distrugând tot ce au reuşit ei să facă şi cu care au ajuns la noi, dovedindu-şi forţa, perenitatea şi arta. Să răspundem acestor mesaje din trecut şi să le spunem că aşa cum ei au fost începutul, descoperirea, iniţierea, noi continuăm a fi viitorul, redescoperirea, continuitatea.

Litera13, nr 2, april 2015, p 15