Când Primăvara e grăbită

Constantin-Nicolae GAVRILESCU

Mă leagă noaptea-n întuneric
De visul ce mi-l programez,
Oh, somnul îmi este bezmetic!...
Mai pot eu oare să visez?
Când Primăvara e grăbită,
În adierea vântului fugar
A florilor mireasmă e primită
Ca semn al reînnoiri-n dar.
Lumină este-afară în sfârşit,
Las visu-n dulcea-i reverie,
Privesc la cerul infinit
Raze călduţe ce mă-mbie.
Mă-ndeamnă ziua la plimbare,
Păşesc pe solul înverzit,
În zări doar păsări călătoare
Se-nalță-n zbor spre infinit.
Iar eu, la rândul meu doresc,
Cu primăvara înc-odat’,
Din nou curat ca să iubesc
Un suflet tandru, nepătat.

Litera13, nr 2, april 2015, p 24