6 iulie 2015

O aripă de cer albastru

Virgil ANDRONESCU


O aripă de cer albastru / rocă rece de alabastru

trec anii peste noi
şi piere-n noi tot timpul
apoi se duce şi ne lasă goi
brăzdându-ne tot trupul
din cer şi până la pământ
ne pasc dureri ne ard şi gânduri
să ne păstrăm prin veşnic legământ
sufletul tânăr făr-de păcat şi fără riduri

ne calcă viaţa şi ne doare
ne dor toate câte sunt
ne iartă Dumnezeu când timpul nostru moare
vremurile nu-ne iartă ne-ngroapă mai afund

trecut-au anii peste noi cu zor
ne dăruie la fiecare câte-o aripă de cer albastru
să nu-l încarcerăm în rănile ce dor
căci el cu dalta-i nevăzută
ne va sculpta precum o rocă rece de alabastru

ne roade timpul şi spaţiul tot îl soarbe
cu trecerea-i lacustră
prin trupul ce ne arde.



Cum e zidită lumea’ntreagă

zidită-i lumea de la temelie
ca turnul cel ce stă grăbit să cadă
acum mai mult ca niciodată
se zbate gloata-n nebunie

la suprafaţă să răzbată

din ce în ce mai mulţi nebuni
se caţără neiertători pe alţii
cei mici şi cei debili
cu ale lor cadavre îngroaşă munţii

când reci când mai febrili

nebunii să privească lumea de la înălţimi
aşa cum e zidită viaţa de la temelii
durere şi sminteală-i cât cuprinde
fericirea-i numai pe felii

sus e cerul rece jos iadul fierbinte

cum e zidită lumea-ntreagă
ca şi turnul cel ce stă grăbit să cadă
de la începuturi până-n veşnicii
om pe om se cern se neagă

să ridice viaţa fără temelii.


Necunoscutul

Pe el îl cunosc -
Se numeşte
Timp.

Arestaţi-l,
El e hoţul
Viselor mele!

Puneţi-i
Numărul…infinit!


Încarceraţi-l dincolo de lume!

Pe-o diagonală de x şi o
am ratat marile bucurii ale vieţii
timpul nu a ucis copilul din mine
doar l-a îmbătrânit
ucigând copiii nenăscuţi
aşa am ratat eu întâlnirea
cu marile bucurii!…
în timp ce-mi calibram opera
pe-o diagonală de x şi o
bifând astfel numai Istoria Ratării Literare
la schimb cu pierderea fericirii



Litera13, nr 2, april 2015, p 9

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu