Litera13 la Festivalul Naţional al Cărţii Axis Libri, ediţia a VII-a

Frimu GHINEA

În perioada 27 mai - 1 iunie 2015, Biblioteca Judeţeană V.A. Urechia Galați în parteneriat cu Editura Eikon, sub patronajul Ministerului Culturii, cu sprijinul Consiliului Judeţului, Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Galaţi şi în colaborare cu instituţiile de cultură: Centrul Cultural Dunărea de Jos, Universitatea Dunărea de Jos, Inspectoratul Şcolar, Palatul Copiilor, Teatrul Muzical Nae Leonard, Teatrul Dramatic Fani Tardini, Teatrul de Păpuşi Gulliver, Muzeul de Istorie, Muzeul de Arte Vizuale, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Casa de Cultură a Studenţilor a organizat a VII-a ediţie a Festivalului/Târgului Naţional al Cărţii Axis Libri.

Evenimentul s-a bucurat de o numeroasă prezenţă şi de atenţia publicaţiilor locale şi naţionale.

Alexandru Costin Tudor, A G Secară şi Mihai Vintilă




În cadrul acestuia revista Litera13 a fost reprezentată de Mihai Vintilă, A.G. Secară şi de Alexandru Costin Tudor. Joi, 28 mai în cadrul special organizat pe Aleea Domnească, Mihai Vintilă a lansat volumul de poeme Adevăruri mari scrise cu litere mici apărut la Editura InfoEST din Siliştea, judeţul Brăila. A.G. Secară în calitatea sa de critic literar a făcut o prezentare, iar Alexandru Costin Tudor a luat pulsul publicului prezent.

La această ediţie a festivalului au fost 40 de standuri mobile outdoor şi două caravane de carte cuprinzând produsele a cca 220 de edituri româneşti şi străine.

Litera 13, nr 3, iul 2015, p 7
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare