20 august 2015

Recenzie SGRAFFITO de Codrina Codruţa TUDORIU

Dumitru ANGHEL

Volumul de debut editorial “SGRAFFITO”, Editura InfoEst, Siliştea – Brăila, 2015, 60 de pagini, semnat de adolescenta Ioana Codruţa Tudoriu, se remarcă printr-o atipică şi orgolioasă încercare de a scrie literatură şi altfel (!)..., altfel decât ceea ce a perceput poetesa din zona unor stereotipii lingvistice, ca o lentoare de proces geologic, şi au determinat-o să propună un... model de creaţie novatoare şi îndrăzneaţă, de avangardă rebelă, uşor sfidătoare, ca un experiment liric inedit.

De fapt sau mai degrabă, un colaj liric, epico-liric, de poezie, de proză cu impresii, reacţii, atitudini, revolte; o tevatură sentimentală cu viziuni insidioase între ludic şi parodic, în formule bizar-agresive, infantile sau licenţioase, şi cu... “refugii” salvatoare în muzică, plastică, computer şi reţele de socializare de ultimă generaţie, cu intenţii voalate de a şoca, dar şi de a arăta că se poate scrie şi altfel decât până la ea, poetă introvertită şi nonconformistă, asumându-şi nu doar “riscul” unui oprobiu din partea... “clasicilor”, a cuminţilor şi puritanilor, ci şi satisfacţia unui tip de “frondă” juvenilă.


O infatuată “risipă” şi uşor preţioasă cultură literară şi muzicală, română şi străină, de la W. Shakespeare şi Aldous Huxley la Ion Barbu (“Riga Crypto şi lapona Enigel”) şi Mircea Cărtărescu; de la I.S. Bach şi Edvard Grieg la jazz, heavy metal, blues, cu Boris Vian şi rock alternativ, cu Pink Floyd; ori cu docte trimiteri la limba engleză, folosită copios în poemele sale, de la titluri la “versuri”, şi la nume sonore din cultura română şi universală, Nietzsche, von Herder, Sartre, Balzac, Flaubert, Gatsby, Rainy Mood, Daniel Wisenhoff: “răsfoiesc în grabă Aldous Huxley / cu capul pe spate, desfăcându-mi mai apoi / întreg trupul. / dau o căutare rapidă pe google / Pink Floyd undeva după miezul nopţii” (“18 – Deep in my mind there’s confusion and hope”, pag. 39).

Impetuoasă, “pusă pe fapte mari”, cu un... “je m’en fiche” de toată frumuseţea, poeta adolescentă Ioana Codruţa Tudoriu nu dă semne c-ar afecta-o succesul sau eşecul “experimentului” său literar, şi liric, şi epic!, dar, doar al ei, şi este fericită: “...aceasta este contribuţia mea la dezvoltarea artei literare şi, după lectură, veţi vedea că se poate scrie poezie... sau – mă rog!? – ceea ce cred eu că este poezie”, după afirmaţia sa categorică...

Până la urmă, nici n-ar fi drept să nu-i acordăm domnişoarei Ioana Codruţa Tudoriu “dreptul la opinie în materie de tehnică literară”, pentru că ceea ce propune autoarea în volumul “Sgraffito” poate fi poezie, sau proză-lirică, sau eseu cu reverberaţii poeticeşti, sau Jurnal intim cu accente elegiace... Tânăra poetesă dovedeşte o matură şi spectaculoasă atitudine artistică în perceperea faptului de viaţă banal, deturnat în conştiinţă, existenţialism şi spiritualitate, cu pusee, când bigote, când atee; cu revolte sau umiliri de circumstanţă de-o sinceritate dezarmantă, pe care le pune în pagină, le scoate în evidenţă printr-un “arţag”, mai mult mimat decât manifest, dar pe care şi-l revendică în planul creaţiei literare ca pe un experiment, în ciuda unei aparente impresii de brambureală lirică.

Deşi sunt posibile false impresii de dezordine... controlată (!), cosmetizată, volumul de literatură... experiment, semnat de Ioana Codruţa Tudoriu, vine şi cu o inedită formulă de echilibru valoric, marcat fantezist de desenul stilizat, frizabil şi vaporos, al maestrului Hugo Stelian Mărăcineanu, asimilat cu inspirate, convingătoare şi incitante grafitti stradale de-o intuiţie semantică, semnificativă şi definitorie, care completează fericit nonconformismul literar al autoarei.

Este sau poate fi o literatură... cu program, nonconformistă, cum afirmam mai sus, de tipul muzicii dodecafonice, ca o frondă, asemeni unui... dadaism de secol XXI, cu ifose şi ţâfnă de paradă, dar având girul şi nevoia unui semnal de alarmă, care atrage atenţia asupra faptului că, dintotdeauna, cele vechi şi consacrate – nu mereu având asigurată valoarea absolută - trebuie să fie curăţate de “zgura” obişnuinţei şi a stagnării. Chiar şi aşa, nu sunt nici eu prea convins de faptul că Ioana Codruţa Tudoriu ar fi simţit nevoia de schimbare, de înnoire cu orice preţ, ci, mai degrabă, o alătur, cu indulgenţa necesară, celebrului personaj al scriitorului francez Jean Baptiste Poquelin, zis Molière, care... “nu ştia că face proză!”

Proiectul editorial al adolescentei propune, incită, protestează, amalgamează, sfidează, insinuează, acuză, ironizează, râde în hohote, arată cu degetul şi se expune cu un “sâc!” de toată frumuseţea şi “nu dă doi bani” pe toată lumea din jurul său, deşi... “ţipă” după adevăr şi certitudini, cu o altă exemplificare: “nirvana – sau fericirea totală. 2.21 a.m. stau pe genunchi şi / privesc stelele. stau pe genunchii zdreliţi pe care în somn / îmi aşez visele. dorian grei în vârful unghiilor. îmi desfac / împletitura stângace. îmi alunecă / trupul de-a lungul zidului rece. îmi las capul pe spate. fragil. / kurt cobain. lent. îmi muşc buzele. sau mateescu de la a / douăşpea. nebun de ciudat. adamic.” (“Conjuctiv – Cause you’re my fella, my guy”, pag. 12).

“Sgraffito”, o carte de literatură modernă, cu un limbaj îmbibat de tehnologia modernă, cultivând o metaforă rară şi preţioasă din care se încheagă bizarerii şi viziuni stranii şi o tematică cu un pronunţat caracter ludic, impresionism şi sentimentalism agresiv, nonconformism de paradă, inocenţă şi puritate angelică, inteligenţă vie, talent şi har artistic, induse dintr-o cultură generală peste medie, la vârsta de 18 ani a adolescentei Ioana Codruţa Tudoriu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu