12 octombrie 2015

Recenzie Poeţii în cetate - antologie lirică

Dumitru ANGHEL

Antologia lirică Poeții în Cetate (Brăila, Editura Proilavia, 2015, 110 p.), tipărită de Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila, adună poezie reprezentativă pentru 21 dintre membrii Cenaclului literarPanait Istrati. Precizăm că, până la această întâmplare culturală inedită, am prezentat un singur autor de poezie, de proză sau de alt profil literar, cu o singură carte, rareori cu referiri la alta sau la întreaga sa operă literară. De data aceasta, trebuie să ne pronunțăm asupra unui număr mare de poeți, să semnalăm particularități ale profilului lor liric și iată ce a ieșit … în ordine strict alfabetică!

Poezia Doamnei Constanța Abălașei-Donosă este pictată în cuvinte expuse pe simeze de gânduriduplicitare, marcate de pete de culoare și clarobscur liric. Poeta se complace, mimând echilibrul și stăpânirea de sine, într-un dialog cu sine și cu lumea din jur, pe care mai mult o culpabilizează decât o acceptă ca reală ori necesară, oricum de necontestat. Nu-și alege nici cuvintele, nu-și amestecă nici culorile, ci se lasă în voia unor sentimente și a unor iluzii cromatice, pentru că este, nu numai poetă talentată, ci și artist plastic consacrat, cu un palmares impresionant de expoziții în țară și în străinătate: Curge cerul peste mine/ Câte-un dâmb de dragoste, /Și blajinul dor din tine/Mă cuprinde-n zariște. (Curge cerul, p.11).


Poetul Virgil Andronescu vine în marea literatură cu zestrea spirituală a trei nume mari de pe meleagurile natale, Gala Galaction, Zaharia Stancu și Marin Preda, ca și cu toate metehneleeposului din câmpia largă a Teleormanului, cu cumpenele sale de fântână, la fel de pitorească și romantică, pe care a regăsit-o și în Bărăganul întins și fascinant al brăilenilor Panait Istrati și Fănuș Neagu. Virgil Andronescu, un liric patetic, cu o tehnică prozodică pe măsură; amalgam de poezie-proză, cu o atmosferă evocatoare ca o missa solemnis ca o missa funebra, ca-ntr-un coral de J.S. Bach, pe o componentă elegiacă: Am pătimit mult/atât de multă vreme am îndurat/până ce amînceput să scriu/ …/poezie(Rănile bisturielor, p. 14).

Doamna Valentina Balaban scrie poezie …pe muchie de cuțit și-și adjudecă nonșalant, ca o emblemă nobiliară, riscul de a fi acuzată de …malpraxis liric în materie de poezie veche, tradițională, oferind alibiulrafinamentului tematic, major, serios și profund: ură și iubire, morală și tare sociale, natură și viață, existențialism – religios și laic – credință și erezii de tot felul, ca în  alternanțele unui decalog moral. Alteori, poeta Valentina Balaban constată, comentează, propune soluții de tot felul, în segmente egale de etică, de atitudine…amendează, incriminează, acuză … în litera de lege a unei poezii de notație discursivă, de nuanță expresionistă, cu o simbolistică pe alocuri naivă prin patosul atitudinii, dar de-o sinceritate spontană și deconcertantă: Duh întrupat în monadă/ Dospiți, frământați în plămadă/ Joacă stelară horită/ Prinși și desprinși din orbită. (Plămadă stelară, p. 18).

Poetul Dan Bistricean este un filosof în căutare de … subiecte prestigioase, livrești, culturale și de brand poetic, fără risc ipotetic de atac la clasici, cu un Sisif, văzut ca o metaforă a inutilului sublim, și cu un Prometeu, model de sacrificiu altruist sau de victimă virtuală, dar și de luptător. Există în poezia lui Dan Bistricean o formă de autosugestie, un fel de flagelare a conștiinței trecută prin amintiri de o anume crispare, vinovată sau doar recunoscută, pe care o anihilează prin alunecare în derizoriu, în persiflare, în autoironie: Daniil era acolo/însoțit de o fată/ cu care trăia în desfrânare/se opriseră aproape din întâmplare/ în naosul întunecat și rece (dintr-un poem mare, mare – fără titlu, p. 22).

Doamna Maria Cogălniceanu este mai întâi de toate un cercetător al fenomenului cultural, în general, și literar, mai ales; dar este și o poetă de o candoare angelică, pe un portativ suav, cu imagini feerice și lirism cristalizat, simbol al muzei Euterpe, cu matricea unei vocații și a unui ideal artistic pe strunele unei Stradivarius în acorduri Paganini: Îți sărut picioarele, viață!/ neterminată odată cu mine./Eul mi se ghemuiește în/așteptarea binecuvântatei,/ infinitei iubiri./ Alchimicul lanț se desface/în inelușe de aur;/ ți le dărui, sărutându-te/viață!(Umilință extatică, p. 27).

Domnul Păun Condruț are atâta umor și tot atâta bun simț al limbii române literare și artistice, încât poate să-și revendice cel puțin trei ipostaze de creator literar: prozator, pentru că romanul Șapte ani pe mare este un jurnal de bord, cu incantații de saga modernă, pentru o metaforă în stilul inconfundabil al umoristului de calitate, pentru o navă în derivă -România, să-i spunem - un episod dureros dintr-o epocă în colaps politic și economic, pe care scriitorul o vede cu ochii miopului, cu urechile surdului și cu umorul optimistului incurabil; epigramist care face, alături de colegii săi din Cenaclul Ștefan Tropcea, deliciul tuturor lansărilor de carte, prin catrene spirituale și spumoase; poet, a treia ipostază pe o altă tonalitate lirică: Ca să-mi strice aluatul/ Din care am fost plămădit,/Tot timpul păcatul/ Stă de mine lipit (Mai multă minte, p. 36).

Poeta Violeta Craiu scrie o poezie de dragoste, când tumultoasă și în acorduri stravinskiene, când patetică și gravă în tonalități wagneriene; povești de iubire idilice sau pătimașe, pe o claviatură și sensibilă, și dramatică, înLa major tânguitor și trist. Există în poezia Doamnei Violeta Craiu o obsedantă imagine a poetului damnat, robit de pasiuni fulgurante, mesagerul zbuciumului său sufletesc. Alteori este mândră, orgolioasă și persiflantă, când plusează cu trăiri și reacții misogine, pentru bărbatul și proverbiala sa bărbăție, cu hilare manifestări de … cocoș sau păun!?: Mi-ai spussă-mi aduc aminte de tine/ Când singurătatea îmi umple paharul cu silabe/ … / Când poemul nu mă va adăposti/ De vântul aspru ce mă ucide pe sub cuvinte …(Mi-ai spus …, p. 41).

Doamna Luminița Dascălu este atât de sensibilă, încât n-ar fi avut nevoie de formule-șoc, pentru a convinge sau pentru a-și expune discursul liric, și-ar fi putut merge pe … căi bătătorite, dar n-o face, talentată și orgolioasă și-atunci, poezia sa se naște în flux liber, fără reguli, fără cenzură. Poetesa inovează nu numai în semantica elementară, de dicționar, a cuvintelor; cărțile sale de poezie modernă sunt organizate structural într-o multitudine de formule ca-ntr-un delir spațial, ca o obsesie a fricii de a nu se repeta, pentru că poemele sale nu seamănă unele cu altele, de la punerea în pagină, cu titlu sau fără titlu, până la unicitatea cu orice preț: târziu de tot/am înțeles/ că eu sunt nevisătorul/că Dumnezeu visează visele în locul meu/și le trimite să le port gata visate (pret a porter, p. 45).
Domnul Aurel Furtună scrie versuri de pe când era elev și făcea declarații de dragoste colegelor de școală, în rimă împerecheată și ritm trohaic, dar n-a avut cutezanța să publice o carte decât la vârsta senectuții, deși debutase fulminant în revista de prestigiu Contemporanul; pentru că poezia sa era valoroasă; era a unui poet … mai poet decât mulți dintre noi, știa bine limba română și știa și mai bine … limba poeziei, stârnind în noi, începătorii, un soi de invidie tembelă!, după afirmațiile scriitorului Mircea Cavadia, colegul său de la cenaclul brăilean de prin anii ’70. Poezia lui Aurel Furtună are valențe de structură prozodică, de la poezia de formă fixă, sonetul, la poezia clasică, cu rimă încrucișată sau îmbrățișată, savant elaborată, până la lirica modernă cu vers liber sau versalb: Te caut astăzi în credințe/ Ce-și au izvorul lor săpat/ În piatra vremilor ce-a dat/Încredere celor ce n-au putințe (catren dintr-un sonet, fără titlu, p. 52).

Există în poezia Domnului Dragoș Ionescu un sindrom al revoltei perpetue, împotriva tuturor, împotriva a câte sunt, contra sinelui și a tuturor factorilor perturbatori de izbânzi, de idealuri ratate, deși își găsește și o oază de refugiu, ca niște brațe ocrotitoare, calde și tandre; fascinante raze de lumină  și echilibru venind dinspre un simbol poetic obsesiv-familia, părinții, mai ales mama, ca un laitmotiv liric de-o celestă ardoare și lumină crepusculară. Există în lirica poetului Dragoș Ionescu un existențialism … al întrebărilor nerăspunse, cu un lirism ceremonios, cu o undă ușor melancolică, de suflet bântuit de tot felul de himere: Singur în beznele nopții/ mă recunosc cu un Nimeni…/ Alunec pe la ferestre/în zgârcenia cetății/ce nu-mi permite nimic(din poemele sale, fără titlu, p. 63).

De la jovialitatea și jocul cu ironia sclipitoare și incisivă a epigramei, pe care și-o asumă cu o anume nonșalantă detașare la întruniri culturale de tot felul, poetul Vasile Mandric și-a păstrat, pe un palier temporar de 40-50 de ani, tempo-ul lirei sale și linia melodică a unei poezii grave de-o acuratețe și-o încrâncenată stabilitate tematică, pe un canon ideatic și o formă de demitizare estetică, pe care le-a cultivat într-o perioadă de agresivă ideologie, împiedicându-l să tipărească o carte. Este motivul pentru care, abia la vârsta senectuții, Domnul Vasile Mandric publică două cărți de poezie, sonete, în speță, pe care certamente le așez cu drepturi depline în spațiul literaturii desertar, conceptul estetic și de creație artistică atât de mediatizat și în egală măsură, controversat, așteptat cu speranță după Revoluția din Decembrie 1989, dar care s-a dovedit doar … o promisiune neonorată!?Literatura de sertar, fenomenul-speranță, trâmbițat ca un marș triumfal, dovedit o nălucă iluzorie cu puține și convingătoare exemple, ne determină să-l includem pe Domnul Vasile Mandric printre cei mai autentici și cinstiți scriitori dezidenți: În nări cu miros de Polul Nord/ Cineva/ Ne bate-n geam cu degetul/ Să ne distribuie/ Cartelă pentru lumină (Noiembrie, p. 69).

Domnul Hugo Stelian Mărăcineanu își scrie … plastic, ca pe un șevalet, și versurile, pe care le caligrafiază după reguli altele decât ale abecedarului liric și după norme ideograme, ca de început de civilizație, ilustrate cu o iconografie între mistic și laic!? Lirica sa este preponderent intimă, religioasă, cu accente pe motive biblice, cu obsesii existențiale, frământări mistice și controverse atee. Pictorul Hugo Siegfried Mărăcineanu chiar este un poet de certă vocație lirică; se risipește emoțional pe simeze cromatice, dar se recompune artistic prin infime nuanțe, după anevoioase tatonări și crispări de-o religiozitate absolut controlată, inteligentă și plină de un patos reținut, cu versuri ingenioase, uneori suspect de elaborate, cu sugestii de formă, șocante, ca o promisiune de înnoire, de avangardă lirică și prozodică: I-am vândut cămașa,/ L-am crucificat …/ I-am strigatpăcatele din noi/ și L-am biciuit/ L-am pus alături cu tâlharii,/ El a strigat în dureri și s-a rugat pentru noi (Trădarea, p. 75).

Doamna Lucia Pătrașcu își păstrează o aură - ușor desuetă - de romantică incurabilă în plină recesiune sentimentală, într-o lume bezmetică, incapabilă să înțeleagă mecanismele și logica neuronilor programați genetic să se manifeste după legi, ordine, rigoare și bunăcuviință. Se complace într-un dolce farniente, nu pentru că n-ar fi receptivă la schimbările din jurul său, ci pentru că nu le acceptă că ar fi reale sau se face că nu le vede, că n-ar exista … Și-atunci scrie poezie și-și dezvăluie sufletul doar în limitele și parametrii umanului ideal, visat, posibil doar ca o opțiune personală. Poeta Lucia Pătrașcu scrie despre o lume pe care a trăit-o, a acceptat-o și a modificat-o după cât i-au stat puterile și este împăcată… : Într-o zi a venit poezia …/ Ca și cum căuta o adresă anume,/ a verificat numele străzii/de pe plăcuța albastră/fixată pe colțul scorojit/ al zidului din sufletul meu (Vizită, p.86).

Prozatorul Valentin Popa este un intelectual rasat, venit discret în arealul literar brăilean, pentru că și-a protejat, cu răbdare și demnitate, opțiunile sociale, civice și părerile politice, mai ales, în spatele unei …cortine de așteptare și sub faldurile somptuoase ale literaturii de sertar, conceptul estetic și protecția sa artistică, atât de așteptat și controversat după Revoluție, care, așa cum am mai spus-o, s-a dovedit, din păcate, doar … o promisiune nu îndeajuns onorată. Domnul Valentin Popa este, în egală măsură, și un poet autentic, cu o lirică născută sub vâltorile Dunării și al miracolelor Deltei, dar și deschis spre frumusețile naturii generoase de pe malurile Putnei și ale dealurilor molcome de la Vidra de Vrancea, locurile nașterii sale: În alcovuri rănite cu dungi de-nserare/de mult nu mai picură molecule de somn,/ de mult nu mai calcă picior de fecioare/ În labirintul întristatului domn(Alcovuri rănite, p. 90).

Poezia Domnului Alexandru Costin Tudor se distinge printr-o prozodie elaborată, pe portative moderne, ușor sincopate, cu intenția vădită de a atrage atenția cu mereu altceva, adică altfel decât ceea ce există pe piața compoziției lirice-standard, dar și adaugă notei de individualitate a poeziilor sale o simbolistică dominant erotică, cu un tempo liric, uneori patetic, alteori ușor bagatelizat și postat armonic pe partitura unui madrigal semnat de FiloteisânagăiJipei, temperat de bagheta vrăjită a lui Marin Constantin …: Maestre,/ Dacă în trecerea ta,/ vei încerca să-mi conturezi chipul/ai grijă, te rog, de unde începi… (Rugăminte, p. 99).

Dacă nu l-ar fi ispitit Muza Poeziei și nu și-ar fi risipit preaplinul în ritm trohaic și rimă împerecheată, este mai mult ca sigur că Domnul Ion Marin Țâru, doctor în științe agricole și silvice, ar fi trebuit să aducă ofrande și să-și acordeze bătăile inimii în tonalități solemne și grave de coral baroc cu Patimile după … Ioan, la un Clavecin bine temperat, între J.S. Bach și Ion Ionescu de la Brad. Dar, locul omului de știință îl ia poetul, care a înlocuit miracolul rodirii pământului cu mirabila sămânță și cu muzica sferelor, de unde au reînviat bucuriile copilăriei din lumea eternă a satului românesc, patriarhal și idilic, ca la Ion Creangă, Goga sau Coșbuc: Cu Eminescu am văzut Luceafărul zburând/ Spre universul cerului deschis/ Am ieșit cu Dante din Infern,/ Dar n-am ajuns în Paradis (Resemnare, p. 105).

Poezia domnului Mihai Vintilă are ritmul, muzicalitatea, structura prozodică și sincopele sonore ale muzicii rap, cu modulații insinuante sonore, care, de la prima lectură ne-au încântat și ne-au făcut să ni-l imaginăm pe acest poet talentat și original ca pe un menestrel de secol 21 îmbrăcat în blugi de firmă, cu o frizură punk și cu un cercel în urechea stângă, ținând într-o mână un microfon și în cealaltă stativul de susținere al acestuia, cu vocalizele răstite ale nonconformistului Puya, în stilul inconfundabil promovat de B.U.G. – Mafia. Poet modern și agresiv, Mihai Vintilă scrie poezie … în draci!, supărat nu atât pe degringolada produsă de cei pe care-i reprezintă activ, productiv, economic, ci pe aceia care i se par a fi responsabili în plan cultural și de educație artistică … și-atunci … pledează, cu versurile sale de o dinamică remarcabilă, pe un palier de revoltă emoțional-imaginativă, uneori ușor desuet, dar o face cu grație și aplomb de poet responsabil, care joacă pe orice carte!, între țâfnă și arțag protestatar: Aparent nimic nu e sigur/ Lumea e o întreagă efemeridă/ Viața-i ruletă stricată/ Când ți-e lumea mai dragă/ Atunci se blochează/ Indiferent ce credem noi/ Totul și toate/ Contează. (Totul și toate contează, p. 108).

Volumul Poeții în Cetate, editat de Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila a fost îngrijit editorial de poeții Dan Bistricean, Aurel Furtună și  de Cerasela Georgescu și cuprinde 21 de nume, așa cum afirmam la începutul intervenției noastre, dar noi am prezentat doar 17 dintre aceștia.  Îi amintim, cu respect și admirație, și pe Angelica Moscu Deacu, Armanda Filipine, Tudorița Tarnița și Alexandru Halupa precizând că nu am avut la îndemână cărțile publicate de dumnealor, pentru a avea un punct de vedere pertinent, acesta urmând să-l formulăm după ce le  vom citi volumele publicate.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu