10 noiembrie 2015

Arta şi cetatea (IV)

Hugo MĂRĂCINEANU La vremea naţionalizării din anul 1947 casele Brăilei încă erau pline de astfel de lucrări, casele erau placate cu cerami... thumbnail 1 summary
Hugo MĂRĂCINEANU

La vremea naţionalizării din anul 1947 casele Brăilei încă erau pline de astfel de lucrări, casele erau placate cu ceramică sieneză de cea mai bună calitate, dotate cu sobe de ceramică, adevărate bijuterii cromatice şi dantelării de basoreliefuri cu lambriuri şi parchete din esenţe scumpe şi valoroase, cu scări interioare din marmură de Carara cu oglinzi de cristal de Murano, cu plafoane aurite pline de basoreliefuri şi pictură. Păcat, mulţi dintre proprietarii acestor case erau conservatori în sensul imuabilităţii (ori din teama de a nu greşi), nu aduc şi ceva nou, nu agrează realismul, impresionismul ce izbucnea în forţă în arta europeană, ei preferă arta oficială (garantată), academismul anchilozat şi înecat în propriile-i limite, lipsit de orice raportare la lumea reală.

Negustorii- aveau treabă să facă bani – dar nici nu vor să fie asimilaţi cu clasa de mijloc ori, şi mai rău- de aceea îşi comandau case mari, etajate, înalte, împodobite (zugrăvite în culori de humă), cu plafoane pictate, cu tablouri (litografii, reproduceri, fotografii), cu draperii şi obiecte ornamentale, îşi trimit fetele la pension, băieţii la studii prin străinătate, dar ei nu pot fi nici măcar cosmopoliţi pentru că doar soţiile lor (gospodine cu şcoală), mai răsfoiesc ziare şi reviste de la Paris, Londra, Roma şi tot timpul şi-l petrec acumulând cunoştinţe, sentimente frumoase, de bine că aşa-i sta în caracter unei femei din lumea bună şi că era de bonton.

Negustorul judeca totul prin prisma câştigului pecuniar (nu exista câştig spiritual, aia-i acolo la biserică unde ca bun creştin face danii şi gata ), doar aceasta să fie cauza care l-a făcut pe Panait Istrati să exclame: Brăila oraş cumplit de negustori!? Legat de cerere se dezvolta o puternică industrie a feroneriei, şantierele navale de construcţie şi reparat nave, nevoia de unelte, de scule, de materiale feroase face să înflorească de timpuriu atelierele specializate, laminoare, fabrici de cuie, sârmă, nituri, potcovării, fierării universale ori celebra Căruţă brăileană ce suna din talgerele osiilor sale până hăt dincolo de Codrul Vlăsiei şi dealurile Huşiului ori prin nisipurile şi grohotişurile Irakului şi Iranului.

Brăila devine o adevărată expoziţie în aer liber a feroneriei artistice, nu numai prin grilajele, gardurilor, dar şi grilaje pentru uşi, ferestre, cornişe, lampadare, stâlpi de iluminat - stradale, portuare, elemente decorative pentru nave, trăsuri, mobile, tâmplărie, capace de canalizare, lucrări funerare, într-o trecere pe străzile cetăţii poţi să parcurgi istoria feroneriei de la clasic, romantic, baroc, rococo, neoclasic la art-nouveau.

Remarcând dantelăriile balcoanelor, ale gardurilor ale celor câteva faţade puternic ornate cu fier forjat, conducerea Academiei de Artă de la Bucureşti propunea Primăriei Brăila- prin anii 1996-’98, deschiderea (ori mutarea facultăţii de prelucrare a fierului la Brăila. Aveau nevoie de un sediu, primăria a zis da. Şi da a rămas!! N-avem sediu. Tot Brăila oraş cumplit de negustori?! şi iată că la Galaţi funcţionează Facultatea de Pictură la Universitatea Dunărea de Jos!

Multitudinea şi varietatea decoraţiunilor de pe faţadele clădirilor (acest stil eclectic), care dau un aer de oraş european, ne face să presupunem că au existat puternice ateliere în care se produceau aceste ornamente, este imposibil să se fi importat această cantitate de basoreliefuri, statui adosate, pilaştri ornamentaţi, scafe ornamentate, monograme şi simboluri în relief (personalizate, unicate), executate în tehnica stucului, dar şi din lut ars (există faţade unde piatra s-a măcinat de timp iar loessul brăilean, ars, devenit vitros, este aproape intact).

Deci, existau meşteri ce modelau, produceau volume artistice florale, geometrice, dar, şi portrete - efigie, medalioane şi busturi în rombost (le vedem şi azi pe faţadele ce au scăpat de demolare ori de avântul stilului termopan şi var lavabil).

Existau adevăraţi sculptori ce modelau, turnau negative, scoteau tipare apoi turnau stuc, fontă, bronz, argint, aur- ei lucrau la comandă urmând probabil desenele arhitectului ori respectând gustul şi voinţa onor clientelei- nu putem şti dacă aveau pretenţii că sunt artişti aşa cum numai fotografii şi şanteozele se reclamau a fi la vremea aceea.

Faptul că pentru comenzile Primăriei comunei Brăila se apelează la sculptori din afară pentru Monument pentru Traian, pentru Fântâna din Piaţa Sfinţii Arhangheli, nu este un argument  forte în a afirma cu tărie că nu existau sculptori în Eldorado-ul brăilean.

Litera 13, nr 4, octombrie 2015, p 12

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu