Mihail Sebastian publicistul

Mihai VINTILĂ

Mihail Sebastian este pentru brăileni scriitorul care, alături, de Panait Istrati a pus Brăila şi spiritul brăilean pe harta literaturii. Dincolo de romanele Oraşul cu salcâmi, Accidentul, De două mii de ani sau de jurnalul Cum am devenit huligan, de piesele de teatru Jocul de-a vacanţa, Steaua fără nume sau Ultima oră avem astăzi relevat un alt Sebastian. Această grea muncă o face Academia Română împreună cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Aceste două instituţii demne de toată lauda sub îndrumarea academicianului Eugen Simion aduc la lumină publicistica sebastiană ca parte integrală dintr-un proiect mai larg legat de scriitor, dar şi de altor mari nume ale literaturii române.

Astăzi vom face referire doar la volumele al V-lea şi al VI-lea dedicate publicisticii care acoperă anii 1933-1935, apărute în anul 2014 şi care prin cele 2100 de pagini scot la iveală un adevărat erudit la doar 26-28 de ani.

Descoperim un spirit deschis literaturii de calitate care prin lecturi laborioase selectează bobulde neghină. Cronicile lui Sebastian dincolo de punctele sale subiective de vedere şi care reuşesc să stea chiar şi astăzi în picioare, aduc la iveală un stil. Un fel gentil de a pune problema, o tandră aplecare spre bun simţ şi moderaţie. Atunci când trebuie să dea cu barda Sebastian o face chiar împotriva fascismului într-un ziar considerat în epocă ca fiind de dreapta. Astfel, cu o bună judecată a valorilor, Mihail Sebastian face adevărate incursiuni literare în primele cărţi ale lui Mircea Eliade căruia îi prevede un mare destin literar, în volumele semnate de Hortensia Papadat - Bengescu , Mihail Sadoveanu, F. Aderca, dar şi ale lui Gib Mihăescu, G.M.Vlădescu, Octav Şuluţiu, Petre Pandrea sau Geo Bogza. Se apleacă cu sârg şi erudiţie asupra unor cărţi scrise chiar de critici temuţi în epocă precum Eugen Lovinescu sau Şerban Cioculescu.

Nu sunt uitaţi nici brăilenii. Avem observaţii pline de patos legate de Subiect-ul banal al lui Ury Benador. Despre munca titanică a lui Perpessicius, Sebastian notează într-un editorial intitulat Premiile S.S.R că un astfel de premiu ar fi răsplătit prin Perpessicius o muncă dintre cele mai organizate. O iubire fără seamăn pentru cărţi, un devotament emoţionant pentru poezie, un simţ suprem de dreptate şi înţelegere. Omul acesta, neeîngăduit de modest şi dezarmant de sensibil, omul  acesta, care duce între bibliotecă şi şcoală o admirabilă viaţă de cărturar,este una din cele mai frumoase, din cele mai nobile figuri ale literaturii noastre. E drept să o spunem răspicat
şi să o repetăm mereu, oricât i-am supăra dorul de singurătate şi de discreţie. Decesul lui Panait Istrati îi provoacă brăileanului un strigăt pentru dreptate. Panait Istrati a fost un aiurit. Nu mă tem că acest cuvânt ar fi nepios. Un aiurit, un neserios, un copil. Nu e nimic logic în viaţa lui şi, dacă vrem să-l măsurăm cu astfel de criterii, nu vom înţelege nimic. Dreapta va vedea în Istrati un penitent de ultimă oră, stânga va vedea un renegat. Pentru noi, care nu suntem decât oameni, el a fost doar un om, cu tot ce e mai patetic, mai trist şi mai inegal într-un om. Pentru a continua câteva rânduri mai departe Istrati nu era niciodată în cărţile lui, nu era niciodată în faptele lui. Totodată dincolo de ele...îl lăudam sau îl judecam pentru cărţi şi pentru acte de care de mult se despărţise, căci viaţa lui era plină de despărţiri şi de plecări. Singurul lucru constant în el era acest freamăt, care îl mâna printre cele mai contradictorii fapte, agitat, pătimaş şi instabil... Panait Istrati se odihneşte astăzi pentru întâia dată.

Dincolo de redescoperirea lui Mihail Sebastian în aceste volume redescoperim  dragostea de carte în forma ei fizică. Avem aici de-a face cu un adevărat pisc în ceea ce priveşte tiparul pornind de la supracoperte, de la coperte, trecând prin calitatea hârtiei şi a legăturilor pentru a ajunge la eleganţa fontului. Totul este la superlativ. O ediţie demnă de un astfel de scriitor.

Litera 13, nr.6, p.5