Atât de mult pentru fericire...

Irina Lucia Mihalca 

A înţelege e ca şi când ai fi stăpânul jocului, copilul candid ce trece prin gânduri ca o umbră de sînge. Sunt gândurile unui tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginat care-şi regăsea o plimbare uitată pe străduţe magice, lângă o fată care, cândva, era sensul şi esenţa lui. Poate vreo carte, vreun premiu să-i ofere acest mirabil context?
- Nu, gândi atunci el.
Iată o capodoperă care nu are nevoie de nici o omologare, elogiere, mediatizare! Iată o baladă pentru o minune!
..................................................................
- Cum să rănesc un om care mi-a redat speranţa?! scrise el, într-un alt timp.
Sunt tot mai departe de mine. Un pisic visează că plânge...

Timpul dispune de noi haotic, bătrîn s-a trezit într-o amiază bolnavă, încearcă să memoreze unde a greşit şi de ce s-a născut. O întrebare grotească ca şi existenţa noastră! gândi, atunci, el. Din păcate, eu sunt lucid când Fiara trece prin lucruri, respinşii îmi dau dreptate. De n-ar fi Moartea, lumea asta ar avea coerentă chiar şi în Disperare.
....................................................................
Fiecare trezire e o trădare a visului tău,
Fiecare iubire e o minciună a sângelui tău.
....................................................................