Ticker

6/recent/ticker-posts

Călătoria iniţiatică a pictoriţei Bianca Pirlog în Japonia

Virgil ANDRONESCU

Ceea ce m-a determinat în a face această prezentare a pictoriţei Bianca Pirlog este faptul că o cunosc personal, atât ca artist plastic cât şi ca om. Am fost prezent la câteva dintre expoziţiile sale de la Brăila şi am scris despre acestea, dar am şi consemnat, de la distanţă, câteva dintre evenimentele caritabile pe care Bianca le-a iniţiat ori la care a fost parte importantă printre organizatori.  Întotdeauna am încercat să fiu obiectiv în ceea ce am scris despre pictoriţa brăileacă, Bianca Pirlog, artista care a bucurat întreg mapamondul cu arta sa şi cred că am reuşit în oarece măsură.


Bianca Pirlog a fost descoperită ca artistă de la vârstă fragedă de către pictorul Hugo Mărăcineanu- vice-preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România Filiala Brăila, cu care m-am şi consultat pentru acest articol, artist care a şi lansat-o în lumea mare a artelor prin Cenaclul artistic al domniei sale ,,Coloana H”. Tipologia umană a Biancăi Pirlog este aceea de om vesel, spiritual şi de încredere, creativitatea şi imaginaţia sa jucând un rol definitoriu în viaţa personală cât şi în latura profesională.

Voi purcede şi de această dată la o analiză a stilului sau propriu de a picta în timpul prezent, dar nu înainte de a menţiona ca picturile sale de ultimă vreme sunt puternic influenţate de călătoria acesteia prin Japonia- la Kyoto, unde a şi locuit, vizitele în Tokyo, Osaka, Kobey, etc, prin Ţara-Soarelui-Răsare. Pentru artista Bianca Pirlog, ajungerea şi şederea- timp de trei luni, pe pământ japonez a reprezentat o adevărată experienţă iniţiatică cu mare încărcătură emotională, descoperind nebănuite semne şi semnificatii ale artei şi culturii tradiţionale şi moderne japoneze, care au influenţat-o până la sublim, schimbându-i aproape radical optica, metodele şi felul de exprimare artistică. Influenţată de cele două direcţii ale culturii actuale japoneze- tradiţionalismul şi modernismul puternic influenţat de arta americană, au adus-o pe artista Bianca Pirlog în situaţia extraordinară de transformare a stilului de a picta: imaginile din tablourile sale sunt realizate din fragmente, din asocieri de elemente vizuale cu sensuri ascunse, imagini care îţi iau mult timp pentru a le descifra; pictura acestei tinere artiste este ca un puzzle cu o multitudine de piese, într-o diversitate cromatică greu de realizat; tablourile Biancăi reflectând propria sa înţelegere şi interpretare a imaginii create despre Japonia în Japonia, aceestea fiind conjugate cu amprenta uriaşă lăsată de influenţele artei moderne americane. Am privit cu atenţia cuvenită câteva tablouri din ,,noua eră” a picturii Biancăi şi mi-a luat ceva timp până să înţeleg, cu adevărat, felul cum capătă formă ( obiectele folosite ), cum capătă noi sensuri, simbolurile folosite.
Trunchiul corpului femeii capătă formă de peşte sau de strugure- în cultura japoneză peştele ( crapul- Koi ) simbolizând perseverenţa şi norocul, legenda ne vorbeşte despre crapul care se transformă în dragon; sân de femeie transformat în măr ( în religia Creştină simbolizează păcatul primordial ) sau în ou- semnificând fertilitatea, în acelaşi timp mărul şi oul fiind folosite ca hrană esenţială la modul concret, acestea dar şi altele reprezentând viaţa. Simbolurile artei japoneze sunt asimilate şi utilizate în tehici picturale europene şi în tehnici mixte                         ( adăugarea, decupajul, pictarea unor suprafeţe ale suportului de lucru, combinarea acestora, juxtapunerea, etc ), ce combină obiectele într-un ,,joc” ( şi ca o joacă ), încercând să redea adevărata formă a obiectelor cât şi idea de plastic, dat fiind că- în Japonia, la orice pas gasim exemple de mâncăruri realizate din ,,plastic”. Artista, de origine română- din Brăila, Bianca Pirlog sugereaza idea de sintetic, de materiale plastice rupte de lumea naturală.

Şi pentru a mă face înţeles pe deplin, voi expune câteva opinii personale despre ceea ce a câştigat arta Biancăi prin studiul în Japonia:
1.Manifestarea într-un plan plat, la prima vedere, fără profunzime cromatică, superficial, ca în gravurile japoneze;
2.Şi-a însuşit simboluri pe care le-a transformat în semne care pot fi interpretate de japonezi în felul propriu şi de europeni în sensurile europene;
3.A descoperit o altă viziune, dar care se apropie de tendinţele anterioare ale Biancăi, cum sunt: maşti, mâini, figuri compuse din elemente disparate, reale sau imaginare ), şi s-a adaptat stilului uşor rigid dar subtil şi elevat al culturii japoneze în formele de manifestare moderne.
Se fac simţite cele două direcţii ce au influenţat arta japoneză- arta şi cultura tradiţionale, influenţate de cultura Americană, reprezentate de formele de colaj, popart-ul, monumentalitatea şi decorativismul, repetiţiile formelor cu cromatică schimbată, compoziţia liberă cât mai şocantă ).
Artista Bianca Pirlog îşi compune şi recompune imaginile ca într-un mozaic format din elemente ce trebuie ,,citite” nu numai în formă, ci mai laes ca simbol- ca în ikebana, sau ca în arta ceaiului!
Bianca operează cu simboluri ( semne: peştele, oul, mărul, sâni, soarele aşezat sub linia orizontului reprezentând răsăritul ori deasupra orizontului, dar numai pe jumatate, căpătând înţelesul de curcubeu, lotusul, dragonul, ş.a. ), pe care le pune să se metamorfozeze ori le redefineşte prin recombinări cu alte fragmente, de exemplu: soarele ( steagul japoniei ).

Toate aceste tehnici picturale crează sugestii şi impresii: viaţa, veselia, joaca, creaţia, frumosul, etc. Tablourile văzute şi analizate, mi-au sugerat şi mi-au dat senzaţia de hrană- pizza, salată de fructe, plăcintă, dar şi ideea de creaţie- într-unul dintre tablourile unde am sesizat, pe lângă semnele şi simbolurile menţionate anterior, semnul- aproape concret, al vaginului şi undeva în josul lucrării- stânga-dreapta, doi pokemoni- ceea ce m-a dus cu gândul la desenele animate japoneze.

     
Acestea sunt exemple de tablouri din ultimile expoziţii avute, tipuri de lucrări pe care le va folosi Bianca Pirlog în expoziţia finală de la examenul pentru reînnoirea “Artist statement”-ului de la facultate!  

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii