Eşti moarte, însetată şi flămândă

Dan NOREA

Eşti moarte, însetată şi flămândă,
Să-nghiţi de-a valma pruncul cel curat,
Mireasa albă, baba tremurândă
Şi tânărul ce n-a ajuns bărbat.

Îţi place, moarte, să-ţi anunţi sosirea,
Cu groază să-i hrăneşti pe muribunzi,
Dar vreau să înceteze hărţuirea
Ce-o răspândeşti cu ochii tăi imunzi.

Pe fruntea-ţi odioasă şi infamă,
Pe faţa nemişcată, ca o mască,
O să-ţi cioplesc adânc o epigramă
Pe care ochii ultimi s-o citească

Şi când la ei te-opreşti pentru popas
Să-ţi dea cu tifla şi să-ţi râdă-n nas.