Legat la ochi

Al Francisc
Toronto,Canada

Situația urma să fie paradoxală pe toată lungimea cărării care se zbătea să scape de așa întâmplare nenorocită care umbla înainte și înapoi cu tălpile mele . La început îmi fu dat să nu văd și să nu înțeleg nimic, stare de grație în care mi-ar fi plăcut să rămân mult mai multă vreme, ca într-o pauză lipsită de stăpân . Pentru ca la trezirea din lentoare să încep să văd chiar și spatele lucrurilor dar să nu înțeleg nimic din cele care mi-ar fi putut folosi în apropiere de prăpastie .

Și când am început cu priceputul, să se oprească electrica și să fiu lăsat pe întuneric, la discreția șobolanilor care îmi nimereau uneori fundul cu mustățile lor epice. Dar nebunii care circulau liberi pe străzile orașului afirmau că fusesem legat la ochi și se mirau cum de eu nu îmi dădeam seama de banalitatea unui astfel de fapt .

Paznicii închisorii din apropiere râdeau ca din pălărie de iluzionist de mine fiindcă șefii care le dădeau mălaiul erau plecați cu toții ici și colo. Eu le ziceam tuturor celor care opreau să asculte că de fapt nu eram eu legatul dar paznicii dinapoia gardului de sârmă ghimpată se strepezeau de râs și îmi stricau efectul de scenă.

Aș fi făcut bine să fi lăsat cortina și lucrurile ar fi decurs firesc pentru spectatorii din sală sau de pe stradă.Nu își mai vedeau de deținuți și stăteau ciotcă aproape de scenă, cu privirile îndesate în buzunarele mele făcute pe datorie. Situația ar fi trebuit să apară tragică dacă indivizii nu ar fi făcut haz ca niște imbecili aleși din cinci în cinci metri.

Și mă rog, nu mai trecea nici măcar o damă care să atenueze atmosfera fierbinte .

Dumnealor renunțaseră chiar și la masa de prânz. Și pe la ei se putea circula în voie, ca pe Corso. L-am întrebat pe chioroi dacă îi plăcea situația în care ajunsesem și el făcu sem din cap că da. Adică orbul care locuia în interiorul meu fără plată. Vorbea foarte rar cu mine. Către ceilalți nu arunca nici măcar o privire de parcă l-ar fi înhățat pentru asta. Și nu avea nici un buton pe care să apăs și să îl fi pornit cu mine cu tot către o soartă mai bună.

Mi-ar fi plăcut mult mai mult în liniștea camerei pe care o închiriasem în buricul târgului chiar dacă gurile rele afirmau că nu acolo ci în bășica lui, judecând după miros. Dar nu îi băgam niciodată în seamă și dacă vreunul mă întreba cât era ceasul, mă băteam cu palma peste gură după care individul își cerea scuze și pleca departe de mutul pe care îl afișasem.

Și ar fi trebuit să fi plecat de acolo dar privirile oamenilor în uniformă mă 'intuiseră pe trotuar și poate că doar dispariția lor ar fi putut să mă elibereze din strânsoare. Dar orbul din mine rămăsese liniștit și își împletea degetele cu nepăsare.

Pe mine mă legaseră la ochi și îmi strigau că dacă mișcam, avea să înceapă ploaia cu scârnă menită să îmi cadă în cap. Chiar și sunetele deveneau tot mai rar către mine, preferând să se piardă pe străzi lăturalnice. Și distracția nu ajunsese nici măcar pe la jumătate.

O femeie începu să urle în plină stradă că ar fi trebuit să fiu lăsat să plec dar nu puteam să îmi explic modul în care văzuse ea legăturile care porneau de la caralii și mă țineau locului. Care începuseră să doară și zău că aș fi stat jos fără să fiu sigur că o astfel de poziție avea să îmi ajute la oarece. Dar doamna încetă brusc și porni să își care cumpărăturile către casă, fără să mă mai privească. Poate că într-o bună zi aveam să îi fiu rudă. Dar sigur că nici atunci nu avea să întârzie în apropierea mea.
În plus începuse să mă apuce o dorință imperioasă de a urina, asemenea unui câine care căuta să se elibereze de povara unei zile care trecea prea încet.
- Aș vrea să fie duminică, am urlat eu cât am putut de tare.
- De ce, proasta satului, mă întrebă un paznic cu prezență de spirit.
- Ca să fiți plecați cu toții iar eu să pot dispărea de aici.

Oamenii în uniformă țâțâiră în cor și se arătară cuprinși de milă dar eu eram sigur că fiecare din ei nu se gândea la absolut nimic în clipele respective. Erau puternici, tineri, bine plătiți și devenise imposibil să le pese de un gunoi ca mine care simțea că începe să dea drumul urei acumulate.
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare