Ticker

6/recent/ticker-posts

RECENZIE - PRIVEGHERILE VULTURULUI ORB de Emilian MARCU

Dumitru ANGHEL 

Volumul de versuri "Privegherile vulturului orb", Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2014, 160 de pagini, semnat de scriitorul Emilian Marcu, adună 122 de poeme marcate lexical şi liric de un nou simbol-metaforă, "vulturul orb", ca un segment poetic, şi tematic, şi prozodic, altul decât "linia melodică", consacrată şi reprezentativă, a operei sale literare, din zona "poeziei de formă fixă", Sonetul; dar completează, convingător, portofoliul său editorial alcătuit din peste 30 de cărţi de lirică, cele mai multe; de proză, opt romane; şi de critică literară, cu aproape 1.000 de volume recenzate (în celebra sa rubrică, "Vitrina cărţilor", de la revista "Convorbiri literare").

Revenind la noua carte de poezie a domnului Emilian Marcu, există în "Privegherile vulturului orb" o nestăvilită fervoare de antic, de mitologie şi de vremuri apuse, pe o simbolistică uşor preţioasă: vulturul, semn al semeţiei, al înălţimilor şi al cutezanţei, dar este orb, marcat de un destin poetic în impas: "La poalele tronului pulbere fină, / Vulturul orb în genunchi se închină / ... / Fără de vlagă, un morman de pulbere fină / Vulturul orb ochilor lui se închină" ("Poemul, vulturului orb i se închină", pag. 5); ca o redescoperire a înfrângerii şi a neşansei, venite intempestiv dintr-"o genetică" a fiinţării, după un A.D.N. mitologic: "În giulgiul curat precum lacrima - / Din rouă făcut şi din coajă subţire de ou - / Vulturul orb se îmbracă" ("În giulgiul arzând ca un rug", pag. 13).

Un Zamolxis - obsesie induce volumului "Privegherile vulturului orb" un tipic de ceremonial din vremuri apuse, cu o religiozitate venită dinspre zeităţi anacronice şi de pe pământurile Daciei străbune, intuite de poetul de secol XXI ca un scut de apărare împotriva unui "cal troian" islamic asupra Europei creştine: "Numai patriei tale tu te poţi închina / ... / Ca pe un castru ridicat pe pământurile Daciei Felix... / ... / Numai patriei tale / Care îţi este soţie şi mamă / Zice Zamolxis" ("Umerii tăi poartă...", pag. 14), o poezie ca dintr-un Ev istoric, dintr-o Eladă eroică şi mitologică, ca o... "paradă" de patriotism din generaţia de la 1848.

Dar este opţiunea spectaculoasă a domnului Emilian Marcu în arealul poeziei "moderne"  (care... "plezneşte" de... atâta impertinenţă verbală şi de terfelire a sentimentelor omeneşti decente, eşuate în erotică porno), când promovează literatură lirică din timpuri străvechi şi cuminţi, cu mituri şi simboluri dintr-o lume învăluită în mantia Eposului antic. O lirică istorică şi religioasă, cu impact asupra unei culturi naţionale de început, de la Zamolxe la Arca lui Noe, între zeităţi păgâne şi zorii Creştinismului, de la muntele Ararat la munţii Carpaţi, de la... "muntele sacru / Cogaionon / Şi fluviul cu nume de fată - Donaris / ... / Casa voastră în cântec se scaldă" ("Zamolxis către poporul dac...", pag. 41).

Zamolxis şi Dacia Felix mi se par deja... obsesii lirice, laitmotive poetice spre "vulturul orb", metafora primară, decisivă, dar ca o breşă surprinzătoare şi... incomodă pentru poetul E. Marcu: "Zamolxis, în zori va veni, va veni..." ("Strigăt", pag. 46), care modifică registrul liric al sonetistului, poetul obişnuit cu echilibrul şi rigoarea poeziei de formă fixă...

Surprinzător şi, repet, posibil incomod pentru un poet obişnuit cu simetria şi stabilitatea prozodică a Sonetului, dar, s-ar părea, că "înoată" (!?) cu gândul la performanţă spre o nouă formulă poetică!?! Deşi mie, personal, îmi place mai mult sobrul, elegantul şi zglobiul sonetist, cu arpegii pe o melodică riscantă de Paganini...: "Cum să te-acopăr, tăcută mirare, / Cum să te-acopăr cu umbra, / Cu umbra mea şi cu veghea / Când arborele nins este icoana unui înger?" ("Un arbore nins, peste marea libaţie...", pag. 54), deşi a uitat de rima clasică, împerecheată, încrucişată sau îmbrăţişată, care-i asigurau orchestraţia prozodică...

Ba chiar mi se pare că "vulturul orb", metafora-obsesie din actualul său volum de versuri, tinde să acapareze Sonetul, brandul său tematic şi prozodic, prin formule, evident originale, dar altele (!?), dominate nu de structura fixă ci de imaginea barocă a lexicului special, de efect, în exces, pentru că, în cele 122 de poeme ale volumului, metafora-simbol "vulturul orb" apare de 48 de ori; zeul Zamolxis, de 18 ori; Dacia Felix, de 6 ori; şarpele Phylon, de 6 ori; în aproape toate poemele.

De pildă, cu imaginea unei Istorii zbuciumate, cu manifestări primitive, brutale, terifiante, ca-ntr-un "Muzeu Antipa": "Vulturul orb va sosi, / Pe aripile lui purtând - / Marea cea Moartă şi / Sarcofage de păsări / Învelite în pânza subţire a Spaimei..." ("Pe plăcuţe de os poţi citi...", pag. 85), ca să-şi păstreze "discursul liric", şi patriotic, şi uşor mistic, pe aceeaşi simbolistică a "vulturului orb", pe Istorii vechi, de la Burebista la Decebal: "Capul vulturului ca un steag / Tremură în zori, / Omoplaţii tăi scârţâind ca un fel de descântec / Semnul acestui Hristos aşteaptă" ("Trestia aceasta de aur...", pag. 93).

Pentru ca, până la urmă, echilibrul şi împlinirile de tot felul, ca şi înfrângerile, să se topească într-un existenţialism primar, al unei naturi tutelare: "În ochiul pământului, / odihnă-şi găseşte / ochiul bourului. / În ochiul bourului / doarme / ochiul vulturului" ("În ochiul pământului", pag. 106); iar poezia poetului Emilian Marcu, cu toate surprinzătoarele sale ipostaze tematice - de la Zamolxe şi Dacia Felix la nedefinitele orizonturi existenţiale şi filosofice - se păstrează constant şi intim în lumea satului copilăriei sale, vechi şi tradiţional, pe filonul unui creştinism pravoslavnic şi "al jertfei pentru creaţie" din zona legendarului Meşter Manole: "Curte de Argeş îşi face ţăranul - / casa şi-o împrejmuieşte cu această curte, / peştii să-i fie aproape şi prundul şi apa / să-şi vadă şi rănile şi copiii / şi pântecul fecundat al femeii..." ("Curte de Argeş îşi face ţăranul...", pag. 109).
Adică, o conştiinţă a condiţiei străbune, de început de lume şi de statornicie roditoare, harnică: "E linişte pe pământ, în cer e tăcere, / Umblă ţăranul, în braţe, cu stupul de miere / ... / El aduce stupul, ca pe un copil, şi se-nchină: / - Fă, Doamne, ca această lucrare să fie deplină!" ("Rugă pentru lucrarea deplină", pag. 132).

Un alt reper-metaforă, pe care l-am semnalat şi în alte recenzii despre cărţile şi lirica domnului Emilian Marcu, pare a fi... biblioteca, noţiune comună de instituţie culturală sau metaforă-simbol a unei "veşnicii născută la sat" şi cu tonalitatea spiritual-lirică a "Psaltirii în versuri" a Mitropolitului Dosoftei: "Ca o bibliotecă deschisă-i câmpia, / Când brusc ţăranului tânăr i se arată / Fumegă frunzele-ntre straturi de ţărnă / Cum cuvintele fumegă-n închise psaltiri" ("Ca o bibliotecă deschisă-i câmpia", pag. 136), şi-l trimite pe poetul modern spre epoca revoluţionară a poeţilor paşoptişti, care au pus "cărămidă" durabilă la temelia limbii române: "Dulce limbă, fagure de miere, / Leagănul atâtor scrieri clare / Ce s-au zămislit în munţi lângă ciubere / Şi-au ţâşnit de-a dreptul în tipare" ("Doamna noastră limbă românească", pag. 140), şi a dragostei de ţară: "Patria noastră-i o zidire de inimi / Patria ni-i vatră, prin timp, şi cetate / Aici grâul se simte acasă la el, / Aici unde patria este eternitate" ("Patria, cetatea eternă", pag. 150).

Volumul "Privegherile vulturului orb" se distinge, aşadar, ca o nouă formulă lirică, şi prozodică, şi tematică, după exerciţiul convingător cu "poezia de formă fixă" a Sonetului, iar domnul Emilian Marcu se remarcă, în peisajul literaturii române contemporane, ca un poet serios, talentat şi autentic, cu o personalitate artistică în clocot, cu o operă literară de-o diversitate ale cărei dimensiuni le tot modifică, după canonul exploziv al criticii literare pe care o promovează în paginile revistei "Convorbiri literare", din vârful cunoscutelor "peniţe"!

revista Litera 13, nr.7, iulie 2016, p.16-17

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii