Miezul Brăilei

Nicolae IORGA

Însă iată că zidurile se îndesesc, se înalţă de amândouă părţile stradelor largi. Tramvaie electrice lunecă scăpărând pe şine. Apoi linia de palate se mântuie într-o piaţă, care e miezul Brăilei. Niciun oraş din România n-are o astfel de piaţă, şi ea-şi află cu greu păreche chiar în centrele mai mici ale Apusului. În mijloc e un parc desăvârşit întreţinut, care se desface la acest ceas de noapte, subt cerul mânios, în lumina felinarelor ce clipesc slab, ca o masă întunecată. Drumuri o străbat în toate sensurile, şi o înconjură strade neobişnuit de largi, alcătuind un dreptunghi. Clădiri înalte, unele deosebit de monumentale, ca Teatrul Ralli, Otelul Francez, formează zidurile care domină, pe când strade lungi îşi înfundă, în sus, în jos, în stânga, liniile de lumini; cafenelele, cofetăriile, tutungeriile, prăvăliile de stofe, de brânzeturi, de haine, de pălării, librăriile au încă vitrinele lor luminate: cumpărătorii şi clienţii sunt români, greci, italieni ba chiar olandezi din Rotterdam, care cer în franţuzeşte şi englezeşte cărţi poştale cu vederi din Brăila şi lipesc pe ele, cu deosebită plăcere, mărci poştale cu chipul Regelui Carol.

Din trecutul istoric al oraşului Brăila, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2000.