Volumul de proză „ISSABEL”, Editura TIPOMOLDOVA, Iaşi, 2015, 748 de pagini, Colecţia OPERA OMNIA „romanul de azi”, semnat de Magdalena IUGULESCU, este recenta prezenţă pe... piaţa cărţii de literatură epică majoră a scriitoarei din Brăila, la mai puţin de doi ani de la debutul editorial cu volumul „COSMIN”, premieră absolută în aria romanului social, pe o temă de o actualitate, pe cât de frustrantă şi de strictă actualitate civică, pe atât de incitantă în planul generalizării şi al cuprinderii umane, cu nuanţări de fapt divers, dar de dimensiuni socio-umane în regim de... avarie şi cu imprevizibile şi grave consecinţe.
Tema, reluată de prozatoare de la o altă dimensiune epică dar tot ca o indigestie estetică, nou noul roman, „Issabel”, pe acelaşi sindrom al umilinţei, înlocuind drama copilului părăsit de mamă, din primul volum, cu frământarea sufletească şi atitudinea generoasă a Marei, bona româncă nevoită să suporte hachiţele unei bătrâne, bogată şi capricioasă, din Italia; ambele personaje, Cosmin şi Mara, sacrificate pe altarul integrării în Uniunea Europeană şi al unei globalizări cu consecinţe imprevizibile şi pe termen lung. De fapt, un sindrom şi un calvar al umilinţelor îndurate gratuit, cuminte şi resemnat, ca un răspuns nemeritat la decenţa unei speranţe irosite!
Cosmin, strigătul disperat al copiilor abandonaţi; Issabel, revolta în genunchi a părinţilor victimizaţi de umilitoare penitenţe imorale, cu totul în afara unor privaţiuni autoimpuse, ca un canon al neputinţei şi al resemnării. De fapt, un alt tip de feudă, într-un alt ev istoric, dar al idealurilor şi al speranţelor fără acoperire, pe structura unui roman psihologic născut din drame personale provocate de traume sociale!
Romanul „Issabel”, structurat ca un jurnal sentimental derulat pe o cronologie sentimentală, beneficiază de metafora-grafică de pe coperta I, care „...întruchipează vulnerabilitatea protagonistei..., Cirsium Vulgare” sau scaietele de câmp, o buruiană ostilă cu o floare a cărei delicateţe este pusă în lumină doar de austeritatea condiţiilor în care înfloreşte” (semnată de Ana Maria Iugulescu, designer – Londra).
Cartea se deschide cu un Cuvânt Înainte semnat de scriitorul Dumitru Barău: „Un roman psihologic al recesiunii sufleteşti şi al speranţelor irosite” (pag. 7-21), o analiză incitantă, pertinentă şi la obiect: „Rolul scriitorului este de a scrie, al comentatorului, de a atrage atenţia, iar al cititorului de a citi”.
Romanul începe abrupt, cu Primul an (...primul capitol, adică): „- Bună ziua, Issabel!”, şi continuă cu descrieri ample, stufoase, balzaciene, ori cu dialoguri incitante, telegrafice, uşor sincopate, într-un stil impecabil, cu o gramatică aparent rigidă, din care nu lipsesc subiectul, predicatul şi propoziţiile subordonate circumstanţiale.
Prozatoarea Magdalena Iugulescu, de profesie medic, îmbină talentul de scriitor cu apetenţele profesionale, deoarece Issabel, personajul principal, este percepută ca un caz clinic de alienare latentă, cu izbucniri violente de paranoia, uneori, şi cu comportament normal ori aparent normal, alteori, ca-ntr-un delir al situaţiilor groteşti, motivate din perspectivă narativă şi convertirea naturalului în artificial. Analist profund, scriitoarea-medic găseşte resurse lexicale, o semantică surprinzătoare şi valori estetice potrivite, când descrie întâmplări şi, mai ales, când... „desenează” profilul, belicos şi imprevizibil, cu reacţii anapoda, ale personajului său, pe care-l proiectează într-o undă luminoasă de simpatie, de dragoste chiar..., deşi Issabel are toate datele unui caz clinic, patologic, catalogat după deontologia unei intervenţii chirurgicale.. la „rece!”, în ciuda unei stări de lehamite şi de disperare provocată de starea de umilinţă a Bonei plecată de acasă pentru un trai mai bun.
Magdalena Iugulescu foloseşte originale formule de tehnică narativă, după partitura unei lucrări simfonice, când simte că tonalitatea şi presiunea epică este în... allegro şi, pe textul său alert, postează în adagio un savuros respiro cu Scrisorile de dragoste, fierbinţi, patetice şi uşor desuete, ale lui Giorgio, adresate intangibilei Issabel; un intermezzo salvator la care prozatoarea recurge când simte presiunea incomodă a personajului Issabel, proiectată convenţional pe clişeele cuminţi, cu idile şi poveşti de dragoste. Sunt multe, chiar foarte multe aceste Scrisori de dragoste ale lui Giorgio, intercalate în fluxul narativ al romanului, parcă pentru a mai îmblânzi imaginea Issabelei, în ideea de contrast, pozitiv, ca un alter ego, unul sentimental, ideal, romantic, care să-i adauge un soi de naturaleţe inocentă, provocată de un cinism inconştient.
Şi, din nou, ca în primul roman, „Cosmin”, un... intermezzo cultural, turistic cu pondere, cu superbe amănunte de enciclopedie şi vocabular de ghid muzeistic, sau cu o glisare între senzaţii, emoţii şi „spectacole” lexicale: Scoţia cu istoria sa glorioasă, cu Walter Scott cu tot!; Scoţia somptuoasă cu Castelul Holyrood sau Edinburgh, Strialing ori Colegiul Donaldsons, Lacul Katrina sau versuri de Robert Burns. Schimbă registrul admirativ când compară grandoarea şi opulenţa catedralelor Europei catolice cu modestia genială a bisericuţelor – bijuterii ortodoxe – de la Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ... Impresiile de călătorie prin Europa culturală şi Scrisorile de dragoste ale lui Giorgio, ca un contrapunct de echilibru, rămân „tamponul”, temporal şi sentimental, între realitatea frustă, brutală şi banală din viaţa Issabelei şi, parcă mai pronunţat din a Marei, şi fluxul epic al prozatoarei Magdalena Iugulescu, ca o alternativă de... terapie-şoc, din care doar infuzia de optimism are rolul esenţial, şi moral, şi literar-metaforic. Fraza stufoasă, sufocată de amănunte, alternează cu dialogul vivace, ca-ntr-un pasaj din baletul Gayaneh de Haciaturian, dintre Mara şi Issabel sau cu excese stilistice provocatoare, când descrie cu lux de... bufonerie lexicală ce-a făcut Mara, ca s-o mulţumească pe capricioasa Issabel.
Structura epică de jurnal, de roman psihologic, ca şi alte „idei” de proză îndrăzneaţă ale doamnei doctor Magdalena Iugulescu, evoluează spre o manieră stilistică, din care se desprinde fiorul existenţial şi paradoxal al unei literaturi de esenţă socială de o violentă expresivitate. Mara nu pare a fi doar doica, cu atribuţii suplimentare de menajeră... totală, venită dintr-o lume săracă şi ostilă într-o altă lume a Europei, şi mai ostilă, arogantă şi capricioasă, ci „un... specialist” în parapsihologie, hotărât să facă lumină într-un orizont social în impas, în derivă.
Reacţiile Issabelei sunt halucinante şi de-o simplitate suspectă, derutantă; mofturoasă, arţăgoasă, agresivă, impulsivă..., se descoperă alta, în relaţii dintr-un timp pozitiv, de referinţă, cu prieteni, idile amoroase, întâmplări nostalgice din vremuri fericite: Issabel, un alt OM, un alt personaj, cu calităţi majore de comportament! Sunt primele semne de „comunicare” între Issabel şi Mara, între două fiinţe ireconciliabile la început, la primul contact.
„Issabel”, roman psihologic, Issabel, personaj literar, caz patologic de atac la personalitatea vulnerabilă, nu din perspecvtiva social-precară şi nici din educaţie precară; mai degrabă, „întâmplare biologică” din care doar excepţia discerne, separă, anulează eşecul. Mara, personajul principal, deşi în planul doi al importanţei epice, rămâne factorul-cheie al întâmplărilor. Mara, „veneticul”, victimă a situaţiei economice incomode din ţara sa, se impune moral prin educaţie decentă şi genă primară pozitivă.
Cartea prozatoarei Magdalena Iugulescu, romanul social şi psihologic Issabel, are consistenţa, tonalitatea şi amplitudinea unei Simfonii de J. Brahms... Începe cuminte, cu sonorităţi blânde, se întinde răbdător pe pasaje de-o acalmie suspectă, uşor amăgitoare şi răbufneşte violent. Revine la „un... allegreto” mai mult mimat, dar învăluitor şi, abrupt, rezolvă totul cu sonorităţi de epică surprinzătoare, năucitoare, care direcţionează fluxul narativ către apele vijelioase ale unui râu de munte, după ce s-au prăvălit violent, ca să se... odihnească în liniştea câmpiei recuperatoare.
Postări
0 Comentarii