Veşmântul şi podoabele din zona istorică a Brăilei de la daci şi până în prezent Brăila secolului al XIX-lea. Brăila secolului al XIX-lea

Ioana GRIGORE

În 1829, Tratatul de la Adrianopol reprezenta încheierea războiului ruso-turc și prevedea ca cetățile turcești de pe malul stâng al Dunării să fie înapoiate Țării Românești. Prin urmare, după aproape 300 de ani, Brăila revine sub conducere politică românească. Factorul care a contribuit la dezvoltarea economică a Brăilei, după 1829, a fost libertatea comerțului pe Dunăre și mare, prevăzută de unul dintre articolele Tratatului de la Adrianopol. În consecință,mărfurile și produsele Brăilei ajung să poată fi vândute oricui și mai ales celor care ofereau prețurile cele mai bune, nemaifiind direcționate înspre aprovizionarea Imperiului otoman. Se exportau mai ales cereale, dar și produse animaliere: seu, unt, brânză, lână, piei brute și prelucrate, carne sărată, pastramă, miere și ceară, pește, sare, lemn (cherestea și doage de butoaie), vin, legume.

În ceea ce privește importul, la Brăila se aduc: țesături (bumbac, mătase, lână), fier, plumb,cositor, zahăr de trestie, ceai, cafea, scorțișoară,nucșoară și piper, fructe sudice (lămâi, portocale,smochine), migdale, fistic, vinuri mediteraneene sau occidentale, pești si icre. În anul 1836 Brăila este declarată porto-franco, ceea ce permite comercianților să importe, dar numai în cuprinsul orașului, mărfuri scutite de taxe vamale sau alte taxe, excepție făcând doar tutunul și alcoolul. Această scutire oferea locuitorilor accesul la diversitatea de produse aduse pe teritoriul Brăilei, la un preț mai mic, constituind un avantaj față de locuitorii din restul țării. În schimb, acest lucru a dus și la apariția contrabandei, fapt ce a generat mai târziu, renunțarea la acest statul privilegiat,de scutire a taxelor.

Prin Unirea Principatelor în 1859 și apoi Independența cucerită în războiul din 1877,idealurile Revoluției de la 1848 au fost în mare parte atinse.

În plan cultural, secolul al XIX-lea, a reprezentat dorința de a stăpâni mijloacele de comunicare europene (limba franceză, arta și stilurile apusene). Erau considerate frumoase locuințele în stil eclectic, cu ornamente din stuc și grilaje din fier forjat. Era prețuită, de asemenea, eleganța vestimentară, în funcție de bogăția podoabelor,complexitatea execuției și banii investiți.

Relațiile sociale cereau respectarea unor convenții stricte. În Codul bunelor maniere din 1870 se preciza faptul că era lipsit de politețe ca un bărbat să se prezinte unui superior îmbrăcat în redingotă sau pardesiu și nu în frac. Pe cap se purta jobenul, o pălărie tare,cilindrica, ce purta numele negustorului francez de pe Calea Victoriei Jobin sau melonul, un alt tip de pălărie, din fetru rotundă și bombată cu boruri înguste îndoite în sus. Ca accesorii, în componența costumului bărbătesc, erau bastoanele subțiri din lemn, cravatele din mătase neagră, înnodate cu nod de fundă,plastron sau regată. Artiștii și intelectualii purtau lavaliere pe care le  innodau în funde mari și moi, în jurul gulerelor albe, tari și înalte.

Se purtau doar cămăși albe, cu pieptul și mânecile apretate. Ciorapii, ca și mănușile erau crem în timpul zilei, iar la ținutele de gală negre iar mănușile albe. Majoritatea bărbaților purtau mustață și favoriți. Tot din ținuta domnilor mai făceau parte: ceasul cu capac care se purta în buzunarul vestei, cu lănțișor care trecea prin sistemul de închidere cu nasturi și ajungea la buzunarul opus unde la capătul lui se afla un creion mecanic, un medalion cu fotografie sau cutiuța cu tutun de prizat. Un alt accesoriu era tabachera de tutun și țigaretul de fildeș, chihlimbar, abanos sau sidef, iar uneori mânerul bastonului era detașabil și avea atașată o lamă subțire de cuțit.

Costumul femeilor era la curent cu moda pariziană. Se purtau rochiile cu crinolină care, la noi, purta numele de malacof, numită după bastionul de apărare a Sevastopolului din Crimeea cucerit de trupele franceze in 1855 și cațaveica, o jachetă scurtă cu mâneci largi, ca apoi malacoful să fie înlocuit cu fustele de pânză scrobite puse, una peste alta, în straturi. Rochiile se închideau până sus cu un rând de nasturi iar, la gât și mâneci aveau terminațiile din dantelă îngustă. Viața culturală brăileană de sfârșit de secol al-XIX-lea, era marcată nu numai de manifestările artistice sau vestimentația perioadei, dar și de oamenii de seamă care s-au remarcat prin activitățile desfășurate în domenii științifice, literare sau artistice. Iar aici nu putem să nu amintim nume importante ca: Gheorghe Munteanu-Murgoci , geolog, care a studiat zona petrolieră și compoziția solului Brăilei; Ștefan C. Hepites, la inițiativa căruia a luat naștere Serviciul Meteorologic al României și tot cu ajutorul acestuia ne-am înscris printre țările fondatoare a Organizației Meteorologice Internaționale; C. Sandu-Aldea, care a publicat atât lucrări de specialitate cât și nuvele inspirate de viața plugarilor din regiunea Bărăganului și, nu în ultimul rând, Panait Istrati,care și-a început activitatea ca ziarist, apoi ca scriitor, urmând să fie tradus în peste 30 de limbi. Secolul al XIX-lea a conturat Brăila ca fiind un important centru economic , dar și de cultură, cu manifestări multiple și oameni de seamă, situat într-o poziție de vârf între celelalte orașe ale țării.


revista Litera 13, nr.7, p.11, iulie 2016