Cronica pricopsitului: Lumina sufletului meu (din poezia Lumini stinse)

Jenică CHIRIAC

Am socotit că o cronică a unei plachete de versuri sub semnătura unei adolescente, Irina Anghel, Momentul eu-lui propriu, Ed. Zeit, 2012, nu ridică dificultăți. M-am înșelat. Am citit poeziile de mai multe ori și, asemenea imaginii unui caleidoscop răsucit în altă poziție, mi s-au revelat noi și interesante ipostaze, noi și inedite sentimente poetice, noi și profunde trăiri adolescentine.

Să abordezi o poezie  neutru ca teorie literară încercând s-o înregimentezi după canoane recunoscute pare o cale facilă. Să faci analiză pe text, s-ar cuveni  să te ocupi integral de operă, ceea ce incumbă un necesar de spațiu tipografic peste media unei cronici pricopsite.

Să te lași la discreția primului impuls, a impresiilor de moment s-ar părea soluția adecvată. Fără prejudecăți, fără sistem și plan de lectură! Și mai ales, fără influența imaginii unui copil în prag de adolescență ce a depășit perioada întrebărilor puerile, un tânăr ce-și caută locul în lume, descoperă luminile și umbrele existenței.


Din acest punct de vedere, poezia Irinei excelează în a imagina forme de lumini, culori îngemănate: Curcubeu născut din vise,/ Gânduri în culori deschise (Lumânarea mea, pag. 9). Devine conștientă în căutările sale de adevărurile vieții, și, se întreabă: Sau viața își pierduse din culoare?!

Deși din exemplele ce urmează, s-ar părea că răzbate o undă de pesimism, vârsta autoarei nu ne îndreptățește să răspundem afirmativ. Este, mai degrabă o manifestare ludică de copil ce cochetează cu pseudo-exagerări atunci când faptul de viață o ia pe negândite. Căci, este știut, la vârsta gravelor interogații apar tendințe de hiperbolizare fără ca acestea să constituie defecte, din contră, fac savoarea lecturii, te convinge pe tine ca lector că poeta vorbește în profunzime.

În poezia Actor... grăbit?!, bunăoară, ni se oferă un personaj introvertit cu lumina stinsă de tot. Iată o antiteză interesantă: De scânteia unui întuneric și continuă: Mult prea colorat de fantasme.../Apune odată cu raza (Crepuscul I, pag 17). Cu aceeași figură de stil cochetează poeta și-n Amurg de tăciune, când spune: Privesc un soare ce stă să se stingă.

 Se pare că poetei, în plin proces de formare a unui stil personal, nu întâmplător și-a intitulat volumul Momentul eu-lui propriu, îi procură satisfacții  estetice jocurile de lumini și umbre.
După primul crepuscul, urmează al doilea. Îngemănarea clarobscurului de dimineață cu explozia de de lumină și căldură ce-i urmează, metaforic vorbind, poate însemna izvor de viață, un nou izvor de viață. Dealtminteri, acest moment al zilei este pictural descris în versurile: Imaginea de foc a  unui/  Crepuscul de iunie. Același moment fotografic este surprins cu măiestrie poetică pe pelicula sensibilității vizuale în poezia Sfânt (pag. 39): Noaptea moare sub foc și lumină.

Crepusculul ca fenomen fizic de refracție atmosferică a razelor solare își etalează frumusețea și-n alt moment al zilei, la apus. Ce ne pot sugera versurile: Fulgere în ochi/ Tăciune în mână ?, pag 33.
 Vom reveni asupra raportului pesimism/optimism din opera creatoarei. O spunem și acum, nuanța de declin sufletesc vine, la această vârstă, din neputința firească de a înțelege pe deplin resorturile intime ale vieții, ale naturii și cosmogoniei. Este firesc să fie așa! Iată de ce nu ne miră că poeta își recunoaște propria lume gri. Să nu uităm, însă, recunoașterea sclipirilor lămuritoare ce se insinuează din ce în ce mai pregnant în conștiința de sine. Sunt acele fărâme de lumină ce destramă întunericul cunoașterii (Nebunie interioară, pag 53).

De fapt, întregul volum este o continuă căutare, o îmbinare de lucidități printre umbrele neștiinței. Adevărat este, bunăoară, epitetul soare nociv (Încă un copil, pag 39). Gândul ne duce la emanațiile periodice de radiații ultraviolete datorate activității solare de intensități sporite, cu efecte negative asupra sănătății. Spre toamnă, (Boală de toamnă, pag, 47) alte sentimente dezvăluie Irina: nostalgia verii, a vacanței mari cu jocuri și jucării, când soarele își pierde din tărie, școala stă să-și deschidă porțile și să streseze pe tinerii învățăcei la ora de mate`. În sinteză, un vers vorbește multe: Îmi lăcrimează ochii după soare.

Și totuși! Nu pesimismul o caracterizează pe poetă din moment ce, la pag. 61 în Se-aude, dorește să se audă: Aștept de mult s-apară o rază/ Să-mi lumineze calea spre un înger.
Se aude o poezie frumoasă prin eufonia sa. Așteptăm să vedem cum crește o nouă poetă!

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare