Jocul mirărilor de Lucia Pătrașcu

Mihai VINTILĂ

Viața este o mirare în fața infinitelor posibilități date de Dumnezeu. Așa ar putea fi descris romanul Luciei Pătrașcu - Jocul mirărilor apărut la editura Lucas din Brăila. Dens, având nu mai puțin de 332 de pagini, acesta este o pledoarie pentur a ne trăi viața având in vedere povara efemeridei timpului. Personajul în jurul căruia se împletește toată povestea este Lelia care pornind dintr-o familie iubitoare dar săracă, ajunge în ciuda istoriei și greutăților de tot felul, să își vadă visul acela de a deveni Doamnă! Ajunge de fapt doctoriță influențată de o schimbare a destinului. Întreg romanul este un mare ghem confesiv. Avem acest personaj în jurul căreia gravitează toate celelalte personaje care sunt în prim plan sau în umbră în funcție de interacțiunea cu evenimentele din viața Leliei.

Volumul pornește lent cu copilăria și treptat se dezvoltă îmbrăcând timpii întregii vieți. Evenimentele se succed lent dar decisiv. Fiecare punct important este de fapt o schimbare de destin. Chiar autoarea recunoaște în prefață că a avut în vedere un timp împletit asemenea unei funii. Practic binele se îmbină cu răul iar până la urmă pare a triumfa binele. Spun pare deoarece finalul este ambiguu lăsând un răspuns deschis, printr-o întoarcere la origini.

Acțiunea este bine plasată deși autoarea nu dă un timp propriu-zis dar înțelegem singuri din evenimente precum respingerea Leliei la facultate pe motiv de dosar sau din descrierea unei Boboteze la Brăila, cenzurată de încărcătura sa religioasă. Vorbind de Brăila putem spune că o parte din istoriile locale sunt preluate de Lucia Pătrașcu și introduse în roman. Astfel avem referiri la celebra casă cu stafii, la catacombele din timpul ocupației trucești. Mi s-a părut că de fapt în cadrul romanului plimbarea Leliei cu viitorul soț prin Brăila nu este decît un pretext pentru a descrie frumusețile orașului, parcă pentru a le puncta de frica a nu le pierde. O secvență un pic prea didacticistă și prea puțin lucrată. Aici ar fi trebuit să insiste dar mai ales să dozeze informația care venită potop doar într-un capitol obosește lectura și afectează într-un fel cursul cărții.

Aș mai remarca un nume ales neinspirat - Nicuț, pentru primul soț al Leilei care deși de loc din Ardeal nu este convingător. Din statistica numelor în România acesta este purtat de doar 4320 de persoane majoritatea din sudul țării. Poate alegerea unui alt nume ar fi trebuit să fie în atenția autoarei. Acest diminutiv mi se pare că nu îmbracă personajul.

Lucia Pătrașcu scrie frumos. Construcțiile sale sunt bine modelate bazate pe un puternic talent de povestitor. Imeaginile, întâmplările sunt conturate realist, cu o pană bine strunită ceea ce face ca romanul să aibă un impact puternic. Autoarea reușeste să transmită senzațiile trăite de personaje iar uneori în timpul cititului chiar mi se părea că simțeam aromele toamnei.

Un volum bine strunit din punct de vedere stilistic, echilibrat în vorbă și acțiune. Este sucit și răsucit ca viața complicată a personajului principal.O lectură plăcută și neplictisitoare.

Lucia Pătrașcu, Jocul Mirărilor, Brăila, editura Lucas, 2016, 332 pagini.