Vergil MATEI
Despre domnul învățător Gheorghe Ciucă, dascăl, dar și edil de frunte al comunei Ciocile, am scris de nenumărate ori. Și tot nu mă satur. O întâmplare anume, petrecută cu ani în urmă, mă determină să v-o ofer spre citire.
Zi de început de martie, în care baba de serviciu parcă își depășise atribuțiunile, punând umărul, din greu, la declanșarea unui al doilea potop mondial. Ploaia, ce nu mai contenea de ceva vreme, îi surprinse pe membrii Grupului folcloric din Ciocile, de sub bagheta învățătorului Ciucă, într-un tren ce se deplasa pe ruta Sighet - Vișeu. Răspunseseră invitației membrilor grupului folcloric din Finteușul Mare, iar acum băteau în lung și-n lat plaiurile Maramureșului istoric, dând spectacole mult gustate de locuitorii din zonă. Noapte-noapte, trenul înainta greu pe calea ferată ce urma malul Vișeului, care da să se reverse de-atâta apăraie.
Un șuier prelung și o frână puternică îi treziră din toropeala ce-i cuprinsese. Buimaci, au sărit la ferestre să vadă ce s-a întâmplat: în fața locomotivei, la câțiva metri numai, apa hulpavă mușcase din mal și începuse să ronțăie și din rambleul căii-ferate. Mecanicul, prevăzător, a coborât și, împreună cu „nașii”, la lumina farurilor locomotivei, se apucară să acopere hăul ce se căsca sub roțile trenului. Ca la o comandă nevăzută, „artiștii” din Ciocile le-au sărit în ajutor. Au pus mâna pe lopeți, au încropit fascine din crengi rupte din arboretul din apropiere, au bătătorit pământul sub traverse, dând, astfel, cale-liberă trenului.
Le-a pierit somnul, dar nu le-a părut rău. S-au urcat în tren, împreună cu maramureșenii de ocazie, cu care „dovediseră” stihia naturii, au scos un clondir de tărie pe care l-au împărțit frățește, și-apoi, s-au pus pe doinit: „C-așa-i românul...”.
Postări
0 Comentarii