3 noiembrie 2016

GÂND ÎMBRĂŢIŞÂND GÂNDURI de Corina PETRESCU

Dumitru ANGHEL

Noua carte de literatură lirică "Gând îmbrăţişând gânduri", Editura "Inspirescu", Satu Mare, 2016, 106 pagini, semnată de scriitoarea Corina PETRESCU, adună peste 60 de poeme, cele mai multe ample, stufoase, dense, fără constrângeri prozodice, pe o tematică cu o tonalitate de sarabandă preclasică, năvalnică, de nestăpânit şi uşor pătimaşă, cu note de tristeţi şi nostalgii, provocate de tensiuni sufleteşti, de-o pudică intimitate, în prag de impas sentimental.

Volumul se deschide cu un poem-semnal, cu valoarea şi semnificaţia unui motto-avertisment, pentru o gamă variată de fixaţii emoţionale de-a lungul discursului liric, cu strofe de câte două versuri, în prozodie clasică şi cu rimă împerecheată, în ritualica tonală a folclorului maramureşean, din care răzbat ecouri din vocea cu incantaţii de legendă a unui solist al locului, îmbrăcat în cel mai vechi costum popular din Europa, cu clopul lui cu tot, şi pe canonul, uşor ironic şi persiflant, al epitafurilor vesele de pe crucile Cimitirului de la Săpânţa: "Să ne bucurăm de plâns / Până moartea nu ne-a-nvins / ... / Până floarea este floare / Şi nu este-nmormântare / ... / Până cântecul e cânt / Nu prohod lângă mormânt" ("Alternative", pag. 9), în ritmul cantabil al unui tropar din "Psaltirea în versuri" a Mitropolitului-poet Dosoftei.


Un poem ca o "uvertură", în tonuri de gri sufletesc pentru structura intim-tematică a întregului volum, cu stări provocate, probabil, de întâmplări nefericite, de momente cruciale de tot felul şi de toate nuanţele ori capriciile unei existenţe tulburată deseori de spaime pasagere, în ciuda tonusului optimist, molipsitor şi vivace al profesoarei de franţuzeşte Cornelia Bălan-Pop, alias Corina Petrescu, poeta: "Să ne bucurăm de noapte / Până nu înseamnă moarte, / ... / Cât poştaşul nu ne lasă / Şi ne mai găseşte-acasă" (Op. cit.).

Atât de gravă, de patetică şi de profundă este dilematica şi surprinzătoarea cauzalitate a împrejurărilor care i-au provocat starea emoţională, încât şi forma de exprimare poetică s-a pliat pe amplitudinea cauzelor: "O mamă a plecat, a mea! / Cum poţi să laşi să plece / O mamă? / Nu o legi cu lanţuri, cu pietre, cu foc / De tine? / ... / Mama nu a luat nimic cu ea şi totuşi, / Nu mi-a lăsat nimic, nici glasul, nici mersul / Nici cuvintele-i dragi / Nici zâmbetul ei sfios" ("Neuitare", pag. 11).

Pentru poeta Corina Petrescu, orice fapt de viaţă, fericit sau trist, entuziast sau dezarmant, se transformă în dilematică şi nostalgică neşansă, indiferent de împrejurare sau moment, devastatoare sau benefic: "Slujitorii acestei existenţe se joacă adesea / De-a viaţa, la modul cel mai serios / ... / Lasă copilul din tine să fie / Duminica ta în fiecare zi" ("Copilul din ploaie", pag. 13), ori "Îmi lipseşte o aripă şi ştiu că / Nu am cum s-o mai găsesc vreodată" ("Îmi lipseşte o aripă", pag. 14).

Există în poezia doamnei Corina Petrescu un complex al liniştii şi echilibrului; funcţionează permanent un flux al neîmplinirilor de tot felul, direcţionate spre "indigestii sufleteşti" derutante, năucitoare: "A venit o iarnă târzie de tot / Şi mi-a împletit cuvintele, luându-mi cu palmele ei, / Disperarea de a pierde" ("O stea în fulgii de nea", pag. 17), ca un tip de disperare fără motiv, fără justificare, chiar fără obiect, dar echilibrul se produce într-o alternanţă de capricioasă "terapie sufletească", pentru că poeta, altfel un om puternic, tonic şi vivace, chiar ştie ce să facă cu toată fiinţa sa vitală: "Aici, undeva, într-o stea plină de iarnă, / Întunericul meu se topeşte în fulgii de nea" (Op. cit.). Explicaţia, una dintre altele posibile, se găseşte şi în preferinţa tematică pentru anotimpul rece al Iernii, cu tot cortegiul său de cauzalităţi ale disconfortului sufletesc, deşi poeta... "înfrigurată!?", s-a născut în anotimpul speranţei, primăvara, când natura se trezeşte la viaţă, după "coma indusă" de ciclul firesc al parcursului cosmic al Terrei în jurul Soarelui.

În consecinţă, motivul Iernii îşi face loc şi în poezia de dragoste: "Pe zăpadă, ciorile sunt parcă mai negre...", dar într-un poem lung, lung, ca mai toate din acest volum, registrul liric are altă tonalitate, pentru că iubirea este izbânda fericirii, iar poezia erotică este uşor declamativă, pusă în spectacol, plesnind de sănătate şi de zbor spre lume şi fericire: "Viaţa mea fără tine este aşa, precum fântâna fără apă, / Precum pădurea fără niciun copac înfrunzit / ... / Ca seara de Crăciun fără beteală şi brăduţ, / Fără cadouri..." ("Viaţa mea fără tine", pag. 19).

Şi, cu valoarea unui Intermezzo, un respiro în adagio, o prozodie de contrast, atipică pentru formula consacrată a poetei Corina Petrescu, câteva poeme scurtissime, în maniera Haiku-japonez, ca un click de echilibru şi tampon sentimental în momentele sale de maximă tensiune: "Un pui căzut din cuib / Muşte grămadă - / Moarte" ("Tragedie", pag. 21) sau "Cerul albastru - / Dar pământenilor / Îmbrăţişare a soarelui" ("Prinos", pag. 45).

Nu putea lipsi, desigur, poezia de inspiraţie religioasă, procesată cu naturaleţea, naivitatea şi curăţenia unei rugăciuni spusă de un copil înainte de culcare, cu acelaşi farmec şi pioşenie sacră, pe care am descoperit-o şi în lirica poetului Traian Vasilcău din Republica Moldova, care semnează Prefaţa volumului "Gând îmbrăţişând gânduri": "Lasă-mi, Doamne, gând bun / Să pot alege ceea ce este bine de / Ceea ce este păcat! / În genunchi şi în cuvinte îţi cer / Să-mi dai lumină curată în suflet şi în ochi" ("Rugăciunea de azi", pag. 38).

Dileme existenţiale de-o acuitate fără limite bântuie sufletul poetei, într-o devălmăşie de gânduri din care nu răsar decât mereu alte nedumeriri, în cavalcada unei conştiinţe potolită doar de melodica preclasică din "Clavecinul bine temperat" de I.S. Bach: "În casă în inima ta, în trupul tău / Dincolo de Dumnezeu îl cauţi pe Dumnezeu / ... / Angoasele existenţiale sunt puse la congelator pentru / Aceeaşi unitate de timp şi tu / Aştepţi cu ardoare / Revărsarea mirifică a vieţii..." ("Trebuie", pag. 40).

Poeta pare că s-ar afla într-o derivă sufletească fără orizont, deşi induce o senzaţie stranie de... "parcă o caută cu lumânarea!": "Gândul meu vagabondează în căutarea / Semnelor de primăvară, dar / Niciun ghiocel, nicio magnolie, nimic..." ("Dimineaţă în iarnă", pag. 43). De fapt, o permanentă stare de nelinişte, de frământări sufleteşti fără adresă, unele; risipite cu generozitate spre tot felul de orizonturi intime, părinţi, prieteni, iubiri totale, iubiri pierdute, altele; acoperite semantic de un fascinant şi intraductibil cuvânt: DOR, etimolog de limbă română fără sinonimie, care să egaleze profunzimea dragostei: "Deja îmi este dor de el, de mine, de... mine, de el... / Mi-e dor, da, mi-e dor!" ("Mi-e dor", pag. 47).

O poezie de dragoste de un idilic... uşor demodat, dar de-o curăţenie angelică, ca din vremurile bune, calde şi calme ale unor Alecsandri ori Coşbuc, cu o decenţă care o protejează pe Corina Petrescu de tentaţiile poeziei licenţioase, ca să nu-i spun pornografică, de ultimă generaţie: "Privesc, / Te privesc, / Privim şi admirăm acelaşi drum / Tragem în piept acelaşi miros de brad, / Acelaşi miros de bine" ("Vis pentru mâine", pag. 54). Dar şi versuri fulminante despre condiţia umană şi precaritatea unui existenţialism între alternativa sorţii înscrisă în codurile Creaţiei Divine şi puterea limitată a omului de a-şi hotărî singur destinul, într-un superlativ relativ din gramatica apocalipsei: "Cel mai greu, / Cel mai terifiant, / Cel mai greu de suportat, / Cel mai distrugător, / Cel mai zguduitor, / Cel mai oribil / ... / Lucru" ("Teroare existenţială", pag. 70), o poezie declamativă, protestatară, fără mesaj şi fără vinovaţi, dar intuită ca o cumplită nedreptate: "Vedem lucruri ce o să ni se întâmple şi nouă, / Pe zi ce trece, mai tulburătoare, / Mai înfricoşătoare" ("Viaţa ca un Auschwitz", pag. 57).

Şi, peste toată această "cavalcadă de gânduri" învăluite într-o viaţă... "cu bune şi cu rele", între patos şi speranţe fără contur, cele mai multe, ultimul poem, "Misterioase umbre" (pag. 79-80), rezolvă toate dilemele unei existenţe prin soluţia unică şi salvatoare: "Doar / Un prietenos şi / Atât de frumos / Curcubeu / Peste toate umbrele din lume" (Op. cit., pag. 80).

revista Litera 13, nr.8, octombrie 2016,p.16-17

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu