24 ianuarie 2017

BRĂILA (1914-1916) II. Viața economico - socială a Brăilei

Prof. Adriana GRIGORESCU Brăila, așezare binecuvântată de Dumnezeu, a fost cunoscută nu numai ca cel mai mare port al țării, dar și un ora... thumbnail 1 summary
Prof. Adriana GRIGORESCU

Brăila, așezare binecuvântată de Dumnezeu, a fost cunoscută nu numai ca cel mai mare port al țării, dar și un oraș frumos și plin de viață. Pentru Europa și chiar pentru restul lumii, cum spune, atât de plastic, Fănuș Neagu: Brăila este așezată la Asfințit de Europa și răsărit de Asia. Din punct de vedere economic, în 1914, Brăila era considerat al doilea oraș al țării după București. Orașul trepida sub greutatea industriei, a portului și a marilor afaceri. Dintre fabrici putem enumera: fabrica de ciment Ioan C. Cantacuzino, Fabrica de cuie, furci și lanțuri, Fabrica de ulei, fabrici de săpun, Fabrica de butoaie, Fabrica de carton (Ancora), Fabrica de bere (Müller), fabrici de spirt, cărămidă și cherestea, de porțelanuri, de covoare (Persia), de oțet (Curcubeul).

În 1898, la Brăila, existau șapte mori cu aburi, printre cele mai mari din țară: Moara Violatos
(cea mai mare din sud-estul Europei) avea două corpuri de clădire cu 5 etaje; Moara Likiardopulos și Moara Milas și fiul. În 1904 s-a înființat Rizeria Română, societate anonimă pe acțiuni cu scopul decorticării și comerțului cu orez. Orașul era bine administrat prin Societatea de Iluminat Electric, Societatea de Tramvaie, Uzina de Apă, Serviciul de Salubritate și Căile Ferate Române cu două gări.

În 1914 la Brăila erau 12 bănci: Marmorosch Bank, Banca Națională, Banca Românească, Banca Generală, Banca Agricolă, Banca Comercială, Banca Brăilei și Banca Danubiană. Despre portul Brăila se pot spune multe: este situat pe malul stâng al Dunării, la 170 km de gurile Dunării, fiind un port fluvialo-maritim. Cheiul a fost construit de Anghel Saligny în 1895 pe piloni din lemn de stejar, pe o lungime de 4150 m pe malul Dunării. Portul include magazii pentru mărfuri generale și magazii pentru cereale pe fundații înalte de piatră, cu rampe la nivelul ușilor mari și duble. Strada era pavată cu piatră cubică și între ele erau linii ferate.

Exista o Administrație a Portului și Bazinul Docurilor cu silozuri enorme. Portul era un furnicar
permanent. Cargouri din toată lumea: turcești, libaneze, egiptene, panameze, malteze, austriece, englezești și franceze, rusești descărcau bumbac, mătase, măsline, mirodenii, citrice, fructe exotice și plecau încărcate cu cereale, cherestea, oi, vite, sârmă. O adevărată armată de hamali lucra în port.

Mari armatori în portul Brăila au fost grecii: Andrei Draculis, N. Vratos, M. Hargulis, Leventi, Grigore A. Stathos. Afaceriști cu cereale erau Vlăsceanu, Vlahu, Violatos, H. Müller, Richard Stein.
Ca societăți de navigație erau:
- Navigația Fluvială Română
- Societatea de Navigație Dunărea
- Societatea Română Dunăreană 1914

Legătura orașului cu portul se făcea prin vaduri, străzi ce coborau la Dunăre: Vadul Sacagiilor (azi str. Danubiului) și Vadul Pițipiului (str. Portului, Calea Dobrogei, azi Împăratul Traian). În total erau 14 vaduri. Societatea Română Dunăreană cu capital preponderent românesc avea vase și șlepuri care făceau curse de pasageri și marfă, urcând în susul fluviului până la Regensburg.

Existau agenții străine de vapoare: Lloyd (austriacă, filială a societății engleze cu aceeași
nume), Danubiana (austro-ungară), Messageries Maritimes (franceză), Gagarin (rusă) și Florio
Rubatino (italiană). Prof. dr. brăilean Emil Octavian Mocanu a scris în 2012 cartea Portul Brăila de la regimul porto - franco la primul război mondial (1836-1914) și prezintă balanța comercială valorică între anii 1908-1913, realizată pe baza comerțului cu cereale. În anul 1908 – Export lei – 69.931.443 și import lei 36.705.147, iar în 1913 – export lei 102.650.809 și import lei 57.287.000, aproape dublu.

În 1904, N. Iorga aprecia: Brăila a redevenit regina comerțului Țării Românești. Gara Fluvială
este o construcție în stil românesc, având ca arhitect pe V. Hălăceanu și a fost inaugurată pe 8
februarie 1909. Pe 13 ianuarie 1836, domnul Țării Românești, Alexandru Ghica a declarat Brăila Porto Franco adică port liber, ceea ce permitea accesul liber al vaselor, debarcarea, depozitarea și exportarea mărfurilor fără nici o taxă vamală (cu excepția tutunului, vinului și rachiului). Timp de 47 de ani, până în 1883, Brăila s-a integrat comerțului internațional. Până la primul război mondial este perioada de maximă înflorire a portului și a Brăilei. După cum atestă documentele vremii, la finele primului deceniu al sec. XX, Brăila avea o populație de 40.000 locuitori. De importanță locală erau mica producție de mărfuri și prestările de servicii.

Într-un tabel al poliției întocmit la cererea Ministerului Industriei și Comerțului (1911), aflat
la Arhivele Naționale, Filiala Brăila sunt menționate pe lângă fabrici și atelierele meșteșugărești existente: 597 croitorii, 244 cizmării, 128 fierării, 108 bărbierării (frizerii), 64 rotării, 36 ateliere de modă, 35 tâmplării, 32 ceasornicării, 26 cofetării, 24 dogării și 16 olării. Mai erau atelierele de boiangerie (7), ceaprăzărie (2), tapițerie (6), curelărie (8), căldărărie (4), legătorii de cărți (6), tipografii (6); ateliere pentru confecționat umbrele (2), plumbării (2) (confecționau țevi pentru rețeaua de apă și alice pentru arme de vânătoare); ateliere de tinichigerie (84).

Alături de acești mici producători și liber profesioniști mai erau câteva sute de căruțași cu
atelaje proprii și sute de docheri, care lucrau în port la încărcat și descărcat nave. În Brăila trăiau oameni foarte bogați, bunăstarea lor se materializează în casele construite, vile frumoase cu curți largi și garduri înalte din fier forjat. Armatorii greci aveau casele pe străzile din jurul Pieții Sf. Arhangheli, pe străzile Vapoarelor, Belvedere, Albă și Neagră.

Armatorii erau proprietari ai uneia sau mai multor nave, dotate pentru transportul de mărfuri, în primul rând cereale. Majoritatea erau greci. Strada Regală era un loc de promenadă, un loc
de întâlnire al oamenilor de afaceri, al cumpărăturilor, dar și de gură-cască, așa cum povestește scriitorul brăilean Mircea Vasiliu în romanul său Ape tulburi, apărut în anul 2011.

Pe strada Regală erau cofetării (celebrele Papacanaris), farmacii (la nr. 2 – Casa Barocă cu trei coroane regale și statuile Esculap, Hipocrat și Higia a farmacistului grec Rasty Petzalis), librării (Cartea de Aur), cinematografe și grădini de vară (Lux, Lyra, Trianon), restaurante cu nume atractive Mielul blând, Maiorul Mura, Blanduzia și hoteluri de lux Princiar, Bistol, Metropol, High Life, Petersburg.

Și pentru a reda întru totul culoarea epocii, nu lipseau limonagii (turci sau albanezi) îmbrăcați
în portul național și purtând în spate un vas metalic din alamă cu franjuri și ciucuri multicolori. Vasul avea un cioc, vânzătorul se apleca în față și prin cioc curgea limonada în paharul cu toartă. Bragagii vindeau bragă, o băutură turcească, dulce și răcoritoare, din tărâțe de grâu. Mai erau iaurgii, zarzavagii cu colibițe, vânzătorii de acadele, flașnetarii, vânzătorii de ziare și fotografii amatori. O lume diversă, cosmopolită, dar care era în armonie, muncind și trăind cinstit. Cei săraci erau hamalii, pălmașii, muncitorii și meseriașii, servitorii care trăiau în cartierele mărginașe. Dar, dacă era pace, așa cum a fost în perioada neutralității (1914-1916), considerată o picătură de liniște înaintea marii furtuni, ce avea să fie primul război mondial, oamenii erau mulțumiți.

Așa era Brăila până la începerea războiului, când va deveni o așezare umilită de ocupanți. După terminarea Primului Război Mondial și trecerea celor doi ani de ocupație străină: germană, bulgară și turcă (1916-1918) orașul era complet devastat și de nerecunoscut. Pierderile materiale erau enorme: clădiri, locuințe, biserici, școli, portul, fabrici distruse, băncile închise. În plus, pierderile umane și teama pentru ziua de mâine din cauza sărăciei. Dar, Brăila a mai trecut de-a lungul istoriei prin perioade grele și precum Pasărea Phoenix a reînviat din cenușă, mai frumoasă.

Litera 13, nr.9 , ianuarie 2017, p.10-11

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu