Femeia-înger

Alensis De Nobilis

Sufletul tău e o mireasmă pură,
Azur sorbit din ochi de înger-mire,
Cuvintele şopteşti prin ochi, nu gură,
Iar palma ta-i papirus de psaltire...

Când stele plâng, se tulbură oglinzi,
Ochiul se pierde -salt în infinit;
Îngenunchiat îţi vine să întinzi
Fiinţa ta acestui nou-venit,

Să moară-n tine urma de prihană,
Forme de aripi să-nflorească-n umeri;
Îţi curge,-n loc de sânge, mir din rană,
Lapislazuli adorat de sumeri.

Când mă cuprind aceşti fiori eterici,
În mine, să te culci, te-aş aştepta,
Şi, regăsiţi, ne vom iubi-n biserici
De frumuseţi din care crinii-ar evada

În rugăciuni spre umbra ta ce zboară
Din univers în univers, frapant;
Coboară-n mine, îngere, coboară
Şi-mbrăţişaţi să ne-aruncăm în neant!