26 ianuarie 2017

Paradisul pierdut

Ioana Daniela BÎNĂ Oare de ce încercăm să fim altceva decât ceea ce suntem? Eu mă văd tot doar un copil ce-și savurează savarina, încet su... thumbnail 1 summary
Ioana Daniela BÎNĂ

Oare de ce încercăm să fim altceva decât ceea ce suntem? Eu mă văd tot doar un copil ce-și savurează savarina, încet sub privirile pline de dragoste ale tatălui meu și așa aș dori să rămân toată viața, un copil - savarină, dulce, parfumat.

Niciodată n-am să mai pot simți bucuria aceea de a fi privită. Fără subînțelesuri, fără motive, așa, pur și simplu, cu dragoste. N-am să pot înțelege niciodată de ce mă privea cu atâta căldură atunci când mâncam o prăjitură? De unde atâta răbdare, atâta iubire adunată într-o făptură care se dăruia altei făpturi, fără interes, doar din dragoste.

Îmi aduc aminte de copilăria mea, de copilul din mine, de copilul care mergea la cămin cu gândul la prăjitura de după program. Era motivul fericirii mele iar el știa asta și de fiecare dată mi-o dăruia cu dragoste, fără să-mi ceară nimic în schimb era fericit de fericirea mea și atât. De la cămin puteam ajunge acasă și singură, dar, în fiecare dimineață îmi spunea - Azi vin să te iau la 3! - și era suficient pentru mine.

Toate chinurile unei zile la cămin erau spulberate, nici mâncarea nu mi se părea atât de multă, nici somnul de după amiază atât de neplăcut. Gândul meu era acolo, la universul cofetăriei, la parfumul de vanilie proaspătă, la piticii viu colorați de pe pereți. Știam că după program voi fi acolo. Uneori iarna cofetăria era rece și goală, lumea intra și ieșea grăbită cu pachete de prăjituri în brațe. Noi nu ne-am grăbit niciodată.

Tata nu s-a uitat niciodată la ceas în timp ce eu vorbeam, vrute și nevrute, aceleași impresii despre programul chinuitor al căminului, despre mâncarea cu gust de cazan, despre somnul  obligatoriu de după amiază. Dar el mă privea cu aceeași privire caldă, întrebătoare, cu ochii lui verzui, ștrengărești.

Privirea aceea nu am mai simțit-o niciodată, gustul dulce, parfumat al unei savarine acum nu mai este la fel, iernile nu mai sunt aspre iar tatăl meu nu mai este. Am rămas doar eu cu gândul la o anume savarină dulce cu miros de vanilie coaptă.

Litera 13, nr.9 , ianuarie 2017, p.14

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu