Ticker

6/recent/ticker-posts

Toate apele au culoarea înecului

Zeno HALUPA

Prin acest aforism, pe care îl regăsim în Silogismele amărăciunii, Cioran ne-a predat, în doar cinci cuvinte, lecția despre înec și ne-a reamintit că realitatea este ruina unui basm (Blaga).

Toate apele - formulare ce ilustrează o certitudine injectată cu spleen, o sentință moralistă. Da, toate apele încearcă să ne stoarcă de viață și să ne fie sepulcre (până și dintr-o lacrimă poți auzi cum înecul complotează, cu ochiul și sarea, împotriva ta).

Realizând o paralelă cu Sfântul Serafim de Sarov, vom vedea că Cioran, în filosofia sa de necredincios -credincios (incroyant-croyant), ascunde un sâmbure de teologie, la care doar unii pot ajunge. Primul afirma: Înainte de căderea în păcat, pe Adam nimic nu-l putea răni: focul nu-l putea arde, pământul nu-l putea înghiți, apa nu-l putea îneca..., ceea ce-l face pe om, după izgonirea din Eden, inamicul numărul unu al naturii. Cu alte cuvinte, raportându-se la cuplul apă-înec, Cioran înțelege forța distructivă a lucrurilor, se teme de ea și vrea să ne arate că moartea este dovada vie a unui război de gherilă, pe care natura îl câștigă mereu împotriva noastră. În Facere putem citi cum înecul și-a cunoscut apogeul în timpul potopului, episod care ilustrează cum un imperiu al morții are nevoie doar de patruzeci de zile și patruzeci de nopți pentru a se forma. De asemenea, trebuie menționat că, în Apocalipsă, este scris cum mările vor da înapoi pe morții lor, ceea ce arată că înecul, ca malformație a apei, își va pierde menirea și puterea. Și ce mai putem spune când ne gândim că omul este constituit din 70% apă? Disperăm, râdem sau filosofăm ca Socrate, cu un
ochi la cucută și cu unul la eternitate..

Poate puțin din fiecare, dar mereu sfârșim auzind cum înecul ne spune: Eu sunt calul troian de apă din voi. Iar aceste cuvinte se repetă, obsesiv, din mări și oceane sau dintr-un banal pahar. De fapt, când bem apă, poate că nu facem decât să întărim fortăreața înecului, care stă latent în trupurile noastre, ca un strateg genial, în așteptarea momentului prielnic de a ataca.

Partea bună din acest aforism cioranian, dacă putem spune așa, este aflarea faptului că albul, negrul și griul (non-culori), nu participă la mârșăvia morții. Așadar, nu ne putem îneca decât în culori, filosoful din Rășinari vrând, poate, să ne arate că singurii care nu pot fi înecați sunt cei retrași, care trăiesc atipic, anormal, într-o non-culoare a unei mansarde pariziene, în eremitismul zeilor...

Litera 13, nr.9 , ianuarie 2017, p.6

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii