DE LA BLOC LA VILĂ

Angela BURTEA

Plecasem de la apartament cu două camere şi dependinţe generoase, la vilă. De, confort sporit! Era în bon ton cu vremurile. Aveai valoare, domnule! Am apăsat pe acceleraţie cu îndârjire   şi-am ţinut drum drept! Scopul? Nimic din ceea ce ar fi crezut unii, mişcaţi vădit de gestul meu neaşteptat. Pentru ei, întrebări şi supoziţii multe şi diverse. Pentru mine, un singur gând: să fac o schimbare majoră în viaţa mea, întru revigorare. Afurisită revigorare a mai fost!

Dusă de valul pornirilor năvalnice, am păşit mărunt, dar sigur. Lume nouă, sistem prăfuit şi spoit pe alocuri, doar pentru impresie, aparent altă civilizaţie.

La apartament dusesem de multe ori dorul căldurii. Caloriferele aproape reci, picioarele îngheţate, pereţii aburind şi mult condens. Cât priveşte situaţia locatarilor, nu aveam prea multe de comentat. Doar că, dacă nu erai atent, în scurt timp îţi schimbai meseria. Cel mai des puteai deveni un bucătar pe cinste sau cel mai iscusit comentator al ştirilor locale şi de sezon.


Aşadar, fiecare locatar se descurca atât cât putea şi, mai ales, cum putea. Unii dădeau bine din coate! Îi ştiam! Îi văzusem deseori  făcând manevre bazate pe iscusinţă. Şi le ieşea! Aveau chestia asta în sânge, domnule, de aceea nici nu făceau eforturi prea mari în sensul acesta.
Şefii blocurilor se  mişcau în funcţie de freamătul locatarilor, dar, mai ales, de mişcările mai-marilor lor. Unii dintre ei erau într-o permanentă frenezie,  alţii călcau greu şi apăsat, iar privirea ţintuită în pământ nu lăsa loc întrevederii. Cei din urmă îşi manifestau veşnica nemulţumire aşa... de ochii lumii, să vadă locatarii cât de greu e să fii şef.
Cel mai mult îmi plăcea atunci când anunţau vânt puternic, ploaie sau furtună, iar schimbul şefilor părea a fi iminent. Instantaneu, deveneau înfiorător de agitaţi şi nemulţumiţi sau, contrar atitudinii permanente, deveneau amabili, blânzi şi manieraţi!
Măi, să fie! Îmi ziceam, zâmbind.  Periculoasă-i făptura umană!

Uneori îmi plăcea să-i provoc şi nu le trebuia mult că şi debordau. Se vedea de departe că sunt jocuri ieftine, că, de fapt, testează terenul. Voiau să ştie dacă locatarii îi mai vor în fruntea lor sau nu.  Doamne, Doamne, patinaj artistic, nu alta!

Şi vremea furtunilor trecea, iar şefii şefilor făceau câteva scheme, iar şefii blocurilor şi vilelor rămâneau tot pe poziţie. Eee, şi dintr-odată, nimeni nu se mai plângea. Parcă le lua cu mâna! Ba chiar şi euforicul – şef, simţind aroma noii ungeri, aducea un plus de putere, scrâşnind din dinţi pe alocuri şi zâmbea maliţios, dacă nu-i recunoşteai  meritele pentru care fusese lăsat să păstorească peste populaţia domesticită de el.

Problema devenea albastră când, într-adevăr, şeful era înlocuit. Unii locatari se bucurau, alţii se întristau şi marea majoritate rămânea total indiferentă. După instalare, lăsa un timp, relativ scurt, să pară numai unt şi miere, apoi începeau loviturile sub centură sau pe faţă, pentru a vedea şi restul lumii că şefia nu-i o bagatelă.

Cine şi ce fusese înainte de-a fi şef? Desuetă întrebare! Rar se-ntâmpla să fie vreunul cu ştaif! Şi dacă accepta, o făcea doar de dragul provocării, iar a doua oară nu-i mai trebuia, dacă verticalitatea sa era ameninţată. Mi-au fost dragi aceştia şi mi-au rămas în amintire drept oameni frumoşi! Puţini, ce-i drept, dar au fost! De aceea îmi place să-i ştiu sănătoşi, fiindcă au rămas şi pe vremea domniei tot Oameni! Treaba mergea bine, randamentul era la cote maxime, fiindcă, în linişte, tot omul trăieşte confortabil!

Potenţa şi rezistenţa erau însuşirile oamenilor fără scrupule, care ardeau la propriu de dorinţa de-a conduce destine. De cele mai multe ori, unităţile cu care măsurau valoarea locatarilor erau diferite: prăfuite, dar periculoase, îndrăzneţe şi mizerabile. Asemenea înfăţişării lor, instrumentele şefilor provocau dezgust laolaltă cu partenerii lor de afaceri.
Şi-aici, mă opresc, întrebându-mă dacă haina face pe om sau omul face haina?  Un spiriduş îmi răspunde laconic şi plictisit: şi una şi alta, dar nicicând nu-i măreşte potenţialul relaţional, dacă cel intelectual este la limita inferioară, iar confortul oferit de mult râvnita vilă poate fi asemenea unui lup îmbrăcat în blană de oaie care te pune pe fugă, dacă nu eşti bine ancorat în misiunea pentru care ai venit pe lume!

Am zâmbit spiriduşului, răspunzându-i că n-am fugit din vilă şi nici n-am de gând s-o fac. Dacă am rezistat cu stoicism începutului macabru, acum îmi este mult mai uşor, iar şefia nu-i decât un lucru vremelnic, care poate înfrumuseţa sau, de cele mai multe ori, poate urâţi!

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare