15 martie 2017

Semantica veșnicei lumini

Virgil ANDRONESCU 

Citind volumul de poezii Semantica luminii am descoperit în paginile sale filonul luminii divine care străbate și susține întreaga construcție lirică- prin împletirea cu nelumina umbrelor, din care tresar sclipiri de timp poetic cu reflexe de diamante. Toate acestea viețuind dincolo de cotidianul în care viața trebuie dată mai încet prin rotireea butonului vieții. Iubirea, tristețea, bucuria, albul și negrul, culorile stridente ori palide, alcătuiesc- prin hașurări, sublinieri și valorații, sensurile luminii dumnezeiești. Cartea a fost publicată la Editura Ex Ponto în anul 2016, aceasta fiind structurată în patru capitole: tainița de lumină alcătuit dintr-un număr de 13 poezii; vremea mieilor- cu 14 poezii; litanii verzi având în componența sa 14 poezii și cumințenia omului cuprinzând 13 poezii. Prefața volumului este semnată de profesor doctor Anastasia Dumitru.

Coperta și ilustrațiile aparțin artistului Constantin Grigoruță. Încă de la prima lecturare m-au bucurat poeziile citite și acest fapt m-a convins să mă aplec asupra volumului, cu gândul cititorului ce se caută pe sine în alte lumi, m-a mai bucurat găsirea unui lirism de profunzime și lipsa stilului textualist atât de prețios în poezia actuală! Revărsate din Tainiță de lumină- în cele patru zări ale lumii, sentimentele poetei Mihaela Meravei se descompun într-o agonică luptă dintre păcat și neprihănire, o luptă careia i se lasă roabă însăși autoarea. Poeta devine roaba întrebării veșniciei: ce-ar fi-ntunericul fără de lumină/dar fără-întunecime/ea cine ar deveni/ ( ? ) Dacă Lucian Blaga caută Lumina ( căutându-l de fapt pe Dumnezeu ) până în străfundurile pământului, Mihaela Meravei își caută locul adânc din inima pământului unde să-și pună cuvintele la înmugurit/strivind cu călcâiul iubirii restul îndoielilor sale. 

Poemul care deschide Semantica luminii ne duce cu gândul la sistemul filosofic al poemelor lui Blaga. Alt poet și alt om dorește să devină autoarea atunci când vrea ca ea însăși să soarbă ultimul drob de sare rostogolit, sugerând că va avea destul loc să crească în mine/alt poet într-o altă armonie, numai astfel va putea ridica alte noi stoluri de cuvinte/pregătite să înflorească lumina- de această dată lumina devenind sonoră, și în sfârșit va fi auzită ( ! ) De aici, din saltul acesta…, înștiințează ( și se înștiințează pe sine ) că m-am trezit în altă viață/…/ca-ntr-un regat/prin omenescul meu păcat care i-a lăsat locul inimii gol iar în cuibul eipene de cocor și un condei. În Semantica luminii găsim absolut toate sensurile lumenului: de la înfloritul cireșilor- trecând prin Graalul dintre coapsele primăverii, la gustul dulce-acrișor al speranței și până în străfundurile semantice ale veșniciei…! Latura lirico-religioasă a poemelor Mihaelei Meravei se relevează printr-o destăinuire:  Dumnezeu mă locuiește zilnic/înălțând în mine o flacără care este întreținută cu untdelemnul iubirii, autoarea fiind și ea prezentă unde curatul este cel mai adanc

Capitolul vremea mieilor  aduce cititorul- prin poemul cu același titlu, atât de aproape de ale cerului porți pe aripi albastre care despică-anotimpul/precum doi bicarbonați, vestind că e vremea mieilor cu blană moale. Înțeleg că Mihaelei Meravei i-ar fi de-ajuns un mănunchi de timp/pentru a înnopta la umbra unei pietre acolo unde i-ar prinde bine o rugăciune de opal, toate acestea în a șaptea zi a poeziei în care iubirea ar ține liturghie soborului de gânduri. Lumini și umbre, pietre și rugăciuni, reflexe și reflecții, amintiri și timp, moarte și înviere, credințaă și nihilism, chiar și după toate acestea poeta se întreabă: dar cine să se mai închine Doamne/dacă toți am osândit cu atâtea orgolii/înfumurare și foame/până și nevinovatul cuvânt ( ? ). Autoarea privește viața în ochi, învață să respire, scuipă în sânul pădurii de trei ori ( într-un fel de superstiție! ), numai ca să poată înmuguri curățindu-se pe sine prin sine însăși ( de fapt prin propria-i poezie ), căci numai atunci când te ierți pe tine începi să exiști respirând aerul verde al Edenului. Mihaela Meravei, poetă trăitoare la o margine de mare, ne șoptește ca-ntr-o poveste- precum o pasăre-n genunchi, despre visele albastre/despre sufletele noastre… În litanii verzi, poeme cu tentă religioasă ( litanie = rugăciune de lungă durată, de obicei rostită alternativ de către preot și credincioși, conform DEX ), în pacea din domul pădurii poeta relateaza cum încă se mai aud copacii/cum își dezbracă/ultimele litanii verzi/picurându-și tămâia/peste pleoapa ardentă a pământului/și sinele pietrelor/atinse de copitele moi ale ciutelor. Cumintenia omului se manifestă și e descris ca un mugur de lumină/tremurând precum o lacrimă/…/dintr-un ochi de icoană, poeta vorbindu-ne prin mâinile pietrarului truditor la suplețea pietrei care rece și mută/provoacă maestrul: răspunsul fiind că mai frumos este Dumnezeu/răspunde ecoul din trupul de piatră. Poemul este dedicat maestrului Constantin Brancuși aflat într-un permanent dialog cu lemnul și piatra. Cad îngeri Doamne cad/dinspre pământ spre cer/nu se ridică Doamne molcom/se prăbușesc/…/înspre pământul iad/…/cad îngeri cad/Doamne dinspre pământ spre iad/… reprezintă un pasaj dintr-un poem dedicat memoriei victimelor incendiului de la Clubul Colectiv din 30 oct. 2015. Dacă lirismul este o exaltare a sentimentelor, iar poetul un căutator al cheii pierdute a transcendentului, atunci poemele Mihaelei Meravei ar putea fi numite transmoderne, încadrându-se în spectrul luminos, în care lumea este înțeleasă ca iubire și ca lumen ( din lat. Lumen, care înseamnă lumină ), spune în prefața cărții prof. dr. Anastasia Dumitru. 

Mihaela
Meravei s-a născut la 30 aprilie 1967 în Constanța, acolo unde locuiește și activează literar în prezent. A debutat în anul 1983 în cenaclul Ovidius, iar prima apariție a sa a fost în revista Tomis la Tinere condeie. În iunie 2012 a câștigat premiul de popularitate la Concursul Neliniștea cuvântului, tot în iunie 2012 a primit mențiune la categoria poezie și mențiune specială la cea de proză scurtă la Concursul internațional de poezie și proză Sarpress 2012. În septembrie 2012 i se acordă premiul II la Concursul de creație literară Visul, iar în ianuarie 2014 câștiga Marele Premiu George Ranetti la poezie în cadrul Festivalului Internațional Romeo și Julieta la Mizil. A publicat în numeroase Volume colective și reviste: debut în antologia colectivă Cartea a treia. Poezii a Cenaclului Lira21, editura ArtBook 2012; este coautor la mai multe antologii colective. A colaborat cu poezie și cronică literară în mai multe reviste literare: Boema , Constelații Diamnatine ,  Armonii Culturale, Lit Art , Nomen Artis, Dor de dor, Sintagme Literare , Chronos- penița de aur,  Dobrogea culturală, Ex Ponto, Agora, Inter Artes, Agora, Caligraf. Mihaela Meravei este membru în Cenaclul Mihail Sadoveanu de la Constanţa din 2012. 


Din 2014 este director și redactor-șef al revistei constănțene Chronos- penița de aur. A făcut parte din juriul Festivalului Internaţional de Poezie şi Epigramă Romeo şi Julieta la Mizil în 2015; a fost membru al juriului Concursului Naţional de Creaţie Literară Fascinaţia Mării, 2015; în același an 2015 a fost membru al juriului Concursului de recitatori Onor, Armiei române. Are publicate următoarele volume: Viața pe verticală- editura Info Rap Art în 2012; Simțuri elementare la editura Metafora în iulie 2013; Cu inima lipită de fereastră, editura Info Rap Art în 2014; Duminica păpădiei la editura Ex Ponto în anul 2015 și voluml de față Semantica Luminii la editura Ex Ponto.
Prof. Nastasia Savim spune despre poezia Mihaelei Meravei că Șablonul fundamental al textelor favorizează iluminarea, mijlocită de plonjarea în mediu acvatic, ca spațiu ideal al transgresării ”uneori ninge la malul mării/ acolo unde întotdeauna începe viața/ și îngerii îți înnoiesc aripile pentru următoarea minune”(uneori ninge la malul mării). Autoarea expertizează în ”Semantica luminii”, diferite formule, constanța fiind dată de faptul că în toate rămâne ideea de căutare, de aflare a esenței și adevărului.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu