Micropoeme de Tudorița Tarniță

Alexandru HALUPA

Micropoemele doamnei Tudorița Tarniță sunt construite pe scheletul poeziei de origine japoneză, haiku. Ele invită la meditație, păstrându-se un ton elegiac, liniștit, deasemenea ele fiind spre un gen de aforism intimist care cercetează mai mult lăuntrul decât lumea exterioară: Cobor desculț/în frigul spiralat/al cuvintelor. 

Aceste micropoeme pot tinde spre o filosofie poetică dar în care autoarea nu sufocă cititorul cu idei filosofice: Ninsoarea de februarie/mă bântuie/ca un păianjen oboist/de înălțimea tavanului. Cugetările nu sunt incisive sau moralizatoare ci încearcă să surprindă instantanee ale realității, uneori înrudite cu fotografia. 

Se face trecerea de la lucrurile simple,: Pe cărarea/ din fața casei/melcul a lăsat/ urme lipicioase, la lucrurile complexe și abstracte: Dimineața de mai/înmugurește pe tâmpla/florii de salcâm. Autoarea lasă o stare de mister prin vorbirea colorată adică prin desenele ce se strecoară cu delicatețe printre micropoeme. 

Prin aceste desene- realizate de nepoata acesteia Narcisa Voica, poeta încearcă să grăiască altfel, la nivel plastic. Vedem flori, animale gingașe, case, toate acestea ducând la cea mai frumoasă vârstă a omului, copilăria: Întomnată de rouă/Coliba de stuf/A copilăriei. Un volum de micropoeme interesant, foarte sensibil, nealterat de limbajul grosier și uneori abject al poeziei contemporane.

Tudorița Tarniță, Micropoeme, editura InfoEST, Siliștea Brăila