Câmpia din noi

Alexandru HALUPA 


Volumul Câmpia din noi de Tudorița Tarniță este traversat de la un capăt la celălalt de melancolie și tristețe agonisită în suflet. Poeta descrie într-un stil propriu reîntoarcerea la momentele copilăriei petrecută în Bărăgan, pe malul Dunării, pe malul Timpului: Am alergat/pe malul Timpului/cu tălpile-ncinse/cu umerii goi…/zbaterea fluturilor/incendiați de zbor/încărunțește liniștea/închisă în romburi,/ecoul cascadei/se sparge-n tăcere/și pasărea aceasta/se-nfruptă din mine,/se-nfruptă din noi… Apar elemente specifice poeziei pluviale în maniera poetului Nicolae Grigore Mărășanu: izvoare, fluviu, cascade, lebede, nuferi, lotci, sălcii, alge, așa cum prea frumos reiese din poezia De Dunăre: În mine ard izvoare nebune/și plopii tremură-a uimire,/Când versul, rostit în rune/îmbracă hainele din mine./ Mă las scăldat în ploile de grâne/în fiecare primăvară/când mieii albi se-ntorc la stâne/și visu-n bobul de secară / … Și rup din miezul dulce-al pâinii/Mă-nfrupt din el ca dintr-o soartă/iar când se-ntorc în zbor lăstunii/o vârstă tainică mă poartă.

La poeta Tudorița Tarniță cuvintele au devenit o taină a zborului ea trăiește între albastru și verde și descompune filosofia florii de cireș. De asemenea în numeroase poezii se face referire la mitul Chirei Chiralina ce reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație pentru poeții dunăreni: Din bob de grâu și de secară/Doinește Dunărea senină/Ștergar țesut la mal de țară/Cu ochi de blândă Chiralină sau din blestem de Chiralină/unda Dunării se-alină/dintr-o luntre pescărească/din iubire nelumească sau visând de rătăcesc ades/pe străzi scăldate în lumină/ M-apropii umbrelor ce țes/Fierbinte dor de Chiralină. Volumul este închinat părinților și bunicilor poetei, sentimentul patern fiind evocat cu multă sensibilitate și profunzime în poezia Tatălui meu pe care poeta îl caracterizează prin metafore de calibru: Tatăl meu/este primul/voievod al câmpiei./Pe umerii lui/Bărăganu-ncolțește rotund/ca o pâine. Atmosfera nu este apăsătoare, sumbră, nu am întâlnit nicăieri gândul sau presentimentul morții, al dispariției totale ci volumul este deschis visării este deschis unui remember continuu: Am simțit că a venit/Toamna/când m-ai mângâiat/ca pe vremuri./Mâinile tale/miros/a mere coapte/a porumb și a nuci…/Ți-s mâinile aspre,/dar nici eu/nu mai sunt/ca atunci…

Dar cum poeziei îi trebuie și dramul de nebunie pentru a străluci, nici poeta noastră nu stă cuminte (și bine face!)surprinzându-ne foarte plăcut cu metafore și versuri de inspirație stănesciană sau chiar optzecistă: un șarpe mușcă din lumină, un strop de lumină dă greș, un orb își aruncă securea, toate pietrele mă dor, Din care unghi să te mai scriu/Târziule născut târziu?,vorbesc cu fluviul crestat în inimă. Nichita Stănescu scria într-un articol intitulat Răspunderea poetului față de sine și de lume, următoarele: Poezia este dimensiunea spirituală care suportă cel mai greu definițiile.

Aceasta poate și din pricină că poetul trebuie să facă față în permanență unei situații paradoxale: să comunice unicul, să facă să devină comunicabil, cu o adresă foarte largă, ceea ce de fapt e profund singular, să dea o formă profund generală și accesibilă unui conținut strict. Într-adevăr Poezia rămâne marea necunoscută, marea dilemă a literaturii din orice perioadă, deoarece poezia este un act creator bazat în cea mai mare parte pe sentimente. Odată creată - ea – devine un organism viu, capabilă să dezvolte propriile sentimente, să se retragă deacolo de unde nu-i este locul, unde este rănită și să crească acolo unde simte pământ rodnic.

Poezia Tudoriței Tarniță a rezistat, a așteptat cu stoicism prin sertar mulți ani, dar acum ni se înfățișează și abia așteptă să se îndrăgostească de noi! Duhul apei – doamnei Tudorița Tarniță, cu ocazia triplei lansări de carte. Veți rămâne doamnă/fiica fluviului fără sfârșit,/purtată de duhul apei/pe care mereu l-ați iubit./În memoria ierbii din Bărăgan/veți rămâne, doamnă,/să ne recitați visul peștilor/când se-agață de toamnă./Dorurile dumneavoastră/ Luceferii n-au cum să le numere/că vă arde în suflet o candelă/nu cu untdelemn/ci cu apă din Dunăre!

 Tudorița Tarniță, Câmpia din noi, Siliștea-Brăila, Editura InfoEST.

 publicat în revista Litera 13, nr 11, p.5
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare