LA RASCRUCE

Cătălin LUNGU

Pe cer, norii albi își admiră pentru câteva clipe obrajii dolofani în oglinda Dunării și apoi, ca niste miei zvânturați, își rostogolesc făptura de bumbac prin prospețimea răsăritului, sărind hoțeste gardul dincolo de munții Dobrogei.

Ținutul natal al Zefirei adună întru sine măreția și frumusețea uimitoarei întâlniri a patru spații geografice. Sunt tărâmuri cu tâlcuri siderale, împodobite veac după veac cu strigătul de biruință al vieții.

E răscrucea unde Dunărea și Bărăganul, alături de bătrânii munți ai Dobrogei și Insula cea Mare, în nume de demiurgi, țin sfat mare peste ani pentru împlinirea menirii lor de preaplină rodire și admirabilă înnoire.

Zilele trec și, între timp, domnișoara primăvară și-a lepădat cvintetul de litere din avangardă, metamorfozându-se asemeni unei nimfe, în doamna vară.

Deși a trecut ceva timp de la întregirea familiei, tânăra libelulă se desprinde cu greu de părinții ei, în ciuda faptului că simte din plin neastâmpărul tinereții. O senzație de teamă nedefinită o ține prizonieră, făcând-o să-și petreacă timpul mai mult prin preajma lor:
- Oare ce se întâmplă cu Zefira noastră? se întreba într-o zi mama ei. Mi se pare foarte temătoare și nesigură…
- Așa este, răspunse tatăl. Cred că are nevoie de puțin ajutor din partea noastră. Uite ce cred că ar trebui să facem! M-am gândit să… și părintele grijuliu îi destăinui partenerei planul său.

În zilele următoare, tatăl Zefirei se ridica la fiecare răsărit de soare în văzduh, căutând cu privirea departe în zare. Zbura neliniștit, încoace și încolo, preț de aproape un ceas, după care revenea posomorât în desișul de pe malul Dunării.

Zefira observă comportamentul acesta ciudat și, într-o zi, când rămase singură cu mama ei, o întrebă:
- Ce se întâmplă cu tata? De ce scrutează cu privirea orizonturile? Așteaptă pe cineva?
- E o poveste cam încurcată. O să ți-o spun în câteva cuvinte: tatăl tău a crescut alături de un bun prieten. Era vesel, curajos și altruist. Dar, la un moment dat, a devenit trist și visător. Într-o bună zi i-a spus tatălui tău ca, deși prietenia dintre ei este un lucru foarte frumos, simte că există ceva mai frumos decât aceasta, ceva desăvârșit. Și pentru a găsi acel ceva, s-a hotărât să plece să-l caute în lumea largă!  
- Și a plecat demult? întrebă Zefira plină de curiozitate.
- Păi, ar cam fi câteva zile de când l-am văzut ultima oară. Și tatăl tău își face griji pentru el. Se gândește că nu se vor mai revedea. Pentru că, după cum ți-am spus, noi libelulele, nu avem o viață așa lungă...
- Da, știu că vom fi împreună doar câteva săptămâni. Dar, dacă stau și cuget din perspectiva vieții noastre așa de scurte, ce speră să afle acest prieten? Și dacă află, la ce-i folosește?
- Draga mea, contează mai mult cum trăiești, decât cât trăiești! Am auzit o vorbă frumoasă la oameni: “Decât o sută de ani cioară, mai bine un an vultur!”
- Adevărat! Aș vrea să-l ajut cumva pe tata, dar nu știu cum.
- El, săracul, ar pleca să-și caute prietenul, dar nu îl ajută puterile.
- Păi, atunci, pentru dragostea ce-i port, o să-mi fac curaj și o să zbor eu să-l caut… Numai să-mi dea câteva sfaturi înainte de a pleca.

- Draga mea, nu e lucru ușor! Dar pentru împlinirea ta, trebuie să îți dăm binecuvântarea. Cu toate că, știi cum se spune: un ochi plânge și unul râde…