Lecția de istorie. Memoria ardeleanului, autor Ioan Nădișan, Ed. Placebo, 2016

Jenică CHIRIAC

Din școală, țin minte orele de istorie. Doamna profesoară (pe care o admiram pentru ținută) cu mult calm și perseverență ne expunea evenimentul istoric după un algoritm devenit clasic: condițiile social-economice, conjuncturile externe ca influență nemijlocită, personalitățile ce au avut roluri active, urmările pe plan extern și intern, cu alte cuvinte, consecințele care au rezultat din derularea faptelor. Cu speranța că am identificat corect schema (de tablă) copiată, conștiincios în caietul de notițe, trebuie să recunosc faptul că Istoria – această „poveste frumoasă” (și adevărată!) n-a figurat, din păcate, pe lista preferințelor mele școlare.

Mai târziu, la maturitate, am prins gustul de a descifra trecutul, de a-i pătrunde tainele, de a-i înțelege mobilurile. Iată de ce, atunci când am primit volumul „Memoria ardeleanului”, autor Ioan Nădișan (Ed. Placebo, 2016), m-am aplecat cu bucurie și nerăbdare asupra lecturii. Aduc mulțumirile și recunoștința Domnului Paul Strepol pentru această carte, dar și gândurilor de bine exprimate într-o preafrumoasă dedicație. Și o fac din două motive principale. Întâi pentru prietenia cu care binevoiește să mă pricopsească. Apoi, pentru frumoasa și instructiva lecție de istorie ce mi-a fost furnizată.

O astfel de lecție, istorie vie, trăită de ardeleanul Ioan Nădișan în momente de tragic destin al românilor aruncați de un creion ticălos pe harta Europei în cu totul altă țară. Evenimentele descrise în acel caiet studențesc și recuperat de fiii săi, Nelu și Silviu, se circumscriu istoriei momentului, dar beneficiază de altceva, de trăire și sentimentele unui Român obligat de vicisitudinile unei soarte nedrepte să bea, până la fund, păharul umilințelor, a șovinismului, invidiilor unor semeni ce-și pierduseră dramul de omenesc, manipulați grobian de politici aberante, fie ele hortyste, naziste ori comuniste. Ioan Nădișan (1903 – 1988) și-a dus existența pământească într-o zonă supusă Dictatului de la Viena din 30 august 1940, trecută sub administrarea maghiară ;revenită la Patria mamă la 25 octombrie 1944 și consfințită ca pământ românesc prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. A traversat, cu nedreptăți, abuzuri, minciuni, exagerări și epoca revoluției populare spre noua orânduire socialistă. Viața sa a fost un șir neîntrerupt de necazuri, grreutăți de tot felul, tratamente abuzive și nedrepte, condamnări penale pentru fapte imaginate ori interpretate după bunul plac al unor semeni care-și arogau puteri discreționare.

A trecut peste toate, însoțit de dragostea și înțelegerea soției, s-a bucurat din plin de momentele de acalmie, de oarece bunăstare. Cu puțina sa școală s-a dovedit meticulos, ordonat, cinstit, principial în îndeplinirea unor funcții administrative. Impresionează trăsăturile de caracter ale acestui român-ardelean. Jignit în sentimentele sale pure, patriotice, tratat „de sus” și brutalizat de oameni pe care i-a considerat la un moment dat prieteni, Ioan Nădișan nu reacționează vindicativ. Acelora care se bucurau de chemarea la război (de care a scăpat ca prin minune) și cărora le sosiseră ordine de încorporare, nu le-a spus decât o înțeleaptă vorbă românească: „Cine sapă groapa altuia...”. El, Nădișan, român neaoș, nu tratează semenii pe considerente naționaliste, etnice, ci după calitățile lor umane. Interesant că două repere morale i-au marcat viața și evoluția, ca o simbolistică: un maghiar și un român. Prim-pretor dr. Gloss Istvan, în 1940 l-a obligat să emigreze în Țară, dar după ce a avut dovezi irefutabile despre nevinovăția lui (într-o anumită problemă) și l-a înțeles ca funcționar conștiincios, corect, cinstit, l-a preluat sub aripa sa ocrotitoare.

Românul, advocatul dr. Gheorghe Fodoreanu i-a revelat adevărul că „Nihil sine deo” (Nimic fără Dumnezeu) și-și încheie memoriile astfel: „La tine, dar, Prea-bunule alerg și mă rog: Vino, Doamne! Vino! Spre ajutorul meu și mă mântuiește cu puterea Ta, precum ai mântuit pe Petru ce venea către Tine pe apă. Întinde-mi mâna, ca și aceluia, Doamne al milei, nu mai zăbovi. Căci în zadar mă voi lupta singur împotriva furtunilor, căci fără Tine nu voi putea nimic”.

Cronica pricopsitului 
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare