SĂ NE ÎNTOARCEM LA ROMAN...

Jenică CHIRIAC

La romanul în sensul clasic al genului, epic scris (cult), ca operă literară de mare întindere, cu acțiune complexă, cu conflicte sociale și sufletești, oglindă nedeformată a unor realități obiective dintr-o perioadă istorică dată.

Ca toate genurile literare culte, și romanul a suferit adaptări și readaptări ale formelor de exprimare, ale structurilor epicului. Unii autori cred că scriu romane, deși numărul de personaje este redus. Cu alte cuvinte, întreaga teorie literară este aruncată peste bord. În unele cazuri, limbajul obscen, vulgar, expresiile licențioase vin să împieteze asupra mesajului pozitiv, violentând frumusețea limbii române. Contrar acestor tendințe, avem în față un roman de factură clasică ce se poate încadra în curentul realismului literar prin obiectivitatea mesajului cu împrejurări tipice, personaje arhetipale, numeroase urmărind o reprezentare veridică a realității.(Menționăm, ca reprezentanți ai curentului, printre alții, pe Nicolae Filimon, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Marin Preda).

Romanul poartă titlul: „...Ca floarea câmpului...” de Valeriu Ioan Găgiulescu, apărut în luna mai 2017, la Editura InfoEst Siliștea.

Ca teme fundamentale ale romanului citat, identificăm drama războiului și viciile omenești (denunțarea acestora). Conflictul de bază al narațiunii vizează două sisteme sociale antagonice: monarhismul și republica, de fapt revoluția care a determinat căderea monarhiei și instaurarea republicii (de tip socialist).

Orice schimbare de regim politic are loc, de regulă, cu convulsii sociale, iscându-se indubitabil conflicte între ceea ce se vrea a fi nou față de susținătorii conservatori ai vechiului. Apare disidența! Cei care își propun să făurească așa-numitul nou se confruntă cu o opoziție mai mult ori mai puțin violentă din partea grupurilor care susțin vechile structuri.

În acest context tulbure se desfășoară acțiunea romanului citat. Autorul ne poartă pentru început prin drama războiului, cu cele două etape distincte, către Est, cu motivațiile sale și spre vest până la victoria finală. Episoadele narațiunii se circumscriu evenimentelor istorice enunțate.

Este descrisă, cu arta narațiunii și se construiește intriga pe o pagină reală de istorie, aducând în prim plan drame umane, schilodiri de suflete și de trupuri cu urmările lor în viața personajelor.

Planurile acțiunii se întrepătrund, se intercondiționează respectând cronologia evenimentelor, balansând între scenele de pe câmpul de luptă cu cele din familia rămasă acasă, cu altele din prizonieratul eroului principal. Nu ne scutește autorul de surprize, de evoluții neașteptate, de așa-zise coincidențe curioase, care nu sunt, de fapt, decât meandrele unor destine frânte, mutilate sufletește.

Vinovatul principal care a determinat necondiționat dramele unor oameni poartă numele malefic, Războiul, această încleștare pe viață și pe moarte a două tabere, fiecare cu motivațiile lor mai mult sau mai puțin corecte, de cele mai multe ori, absurde. Așa cum spune autorul într-o notă asupra ediției, aceste orori și devianțe ale istoriei trebuie consemnate spre cunoștința urmașilor, a celor tineri de astăzi și de mâine, o lecție de neuitare. Și, adăugăm noi, un exemplu de proaste practici pe care omenirea, decidenții puterii ar face bine să le evite pe viitor.

Un conflict de o gravitate aparte din roman este un caz de incest. Acesta este perceput de eroul principal ca o dramă consumată, de pe urma căreia, mai dureros, a rezultat și un copil. Frământările eroului, care este unicul depozitar al teribilului secret degenerează în comportamente aberante, căzând în patima beției, închizându-se în sine, devenind agresiv și necomunicativ. Este, pur și simplu îngrozit de repetarea nașterii altui copil. Cu mijloacele de persuasiune ce-i sunt la îndemână, grație unei funcții importante avute anterior, concepe un plan prin care să se diminueze efectele, atât cele ilegale, dar, cu osebire, cele imorale ale incestului produs de o serie de coincidențe bizare, dar credibile. Ca un cititor avizat am urmărit cu sufletul la gură să văd cum va rezolva această situație gravă. În adevăr, cea mai la îndemână soluție este divorțul. Pentru a-l provoca, eroul nostru apelează la toate mijloacele situate la limita legii și obține rezolvarea dorită. Ușurat, parcă, de greaua povară ce-i apăsa conștiința, fără a avea vreo vină directă, din nou găsim vinovatul în evenimentele provocate de război, eroul revenind, spre surpriza unanimă, la o viață normală.

Spunem „viață normală”, dar până când? Până la punctul culminant al acțiunii. Acesta survine neașteptat, ca o bombă căzută deasupra unei familii al cărei traseu părea a evolua într-un sens de normalitate! Copilul rezultat din incest, demonstrând parcă legea naturală a degenerescenței, ajuns la vârsta adolescenței săvârșește o abominabilă crimă. Fiind minoră este încadrată într-o școală de reeducare.

Acțiunea romanului poartă un deznodământ tragic. Principalii eroi sfârșesc în moduri nefirești, prin crime, accidente etc. Însăși moartea eroului principal se află sub spectrul unei coincidențe la fel de bizare ca toate celelalte care îi precede.

Un roman de acțiune, cu o intrigă ce ține lectorul în tensiune, făcându-l să se întrebe ce se va mai întâmpla, cum vor mai evolua evenimentele. Un roman cu resorturi psihologice. Autorul, abil mânuitor și constructor de intrigă dezvoltă și închide cercuri vicioase. După momentul 1944, odată cu declanșarea revoluției socialiste, se manifestă un anume entuziasm. Reconstucția țării, reorganizarea structurilor sociale pe baze noi, îmbunătățirea condițiilor de trai duc la un rezultat cu optimism generalizat. În această atmosferă creatoare, disidenții, opozanții noului regim grupați în munți sunt etichetați drept „bandiți”. Propaganda abil orchestrată face din anumiți lideri politici eroi providențiali. După dispariția unora dintre aceștia, dezvăluirile privind adevărata lor față provoacă nedumerire, adevărate șocuri emoționale. Alți lideri le iau locul. Propaganda îi urcă din nou pe piedestal și, uite-așa un cerc s-a închis, căci după o vreme se erodează și rolul acestora de salvatori ai națiunii.

Valeriu Ioan Găgiulescu, martor la evenimentele descrise scoate în evidență aceste resorturi de psihologie socială. În prima parte a romanului, cantonată imediat după încheierea războiului, descrie cu acribie viața socială, cu destulă obiectivitate, fără parizanat și patimă.

Cititorul de azi și de mâine află un punct de vedere corect și o descripție competentă a acestei perioade.

din ciclul Cronica pricopsitului
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare