10 iulie 2017

Șarje

Lucia PĂTRAŞCU Epigramistului Păun Condruţ (pentru volumul „În semn de protest”) Un „Protest...” ai scris mai ieri despre hoţi ... thumbnail 1 summary




Lucia PĂTRAŞCU


Epigramistului Păun Condruţ
(pentru volumul „În semn de protest”)

Un „Protest...” ai scris mai ieri
despre hoţi şi derbedei.
Răzvrăteşte-te cât vrei,
însă nu uita să speri!

Epigramistei Stela Rădulescu-Şerb
(la cenaclu)

„Îmbrăţişează-mă când plouă!”
odată femeia a zis.
Şi-aşteaptă petale de vis
cu palmele-ntinse-amândouă.

Scriitoarei Angela Burtea
(pentru volumele „Mirajul iubirii” şi „Printre anotimpuri”)

„Mirajul iubirii” deschide cărarea
prin anii cei tineri, prin anii cei copţi,
când pomul de viaţă îşi scutură floarea
şi „ Prin... anotimpuri” ţesea albe nopţi.

Poetei Adelina Pop
(la cenaclu)

Cocheţică, frumuşică,
probabil, devreme-acasă,
nici nu ştii, la o adică,
când scoate acul să coasă
o greşeală cât de mică.

Domnului Aurel Furtună
(la cenaclu)

Nu zâmbeşte, nu vorbeşte...
Doar ascultă şi notează
şi-adună gospodăreşte,
fiindcă ceea ce contează
e să fie sacul plin,
pentru aceia care vin.

Profesorului Emilian Micu
(pentru revista „Evrika!”)

Faraday ... polaritate.
Fleming ... reguli după mâini.
Becquerel face o unitate.
Numai domnul Micu scoate
o revistă pentru toate!
EVRIKA!

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu