Un debut promiţător Nicolae Gugu





Jenică CHIRIAC

Pe Valea Jaleșului, la vest de Târgu Jiu, în satul Cornești ținând de comuna Bălești, pe drumul ce ține către Motru, s-a născut, la 23 aprilie 1941, Nicolae Gugu, cel care în anul 2016 avea să debuteze, cu poezii - îi place să zică POEME - în ziarul “Gorjanul”.

Apoi, dându-i-se penița la rime și ritm, a devenit colaborator permanent la revista trimestrială de literatură și artă “Caietele COLUMNA” de sub egida Fundației culturale din Tg. Jiu. Viața și vremile i-au purtat pașii din Subcarpații Gorjului, depresiunea Tg. Jiu, de lângă biserica din lemn a satului natal, spre “industrializarea socialistă” a cetății oțelului din Galați, unde l-au prins anii de pensie și unde a adăstat ca ultimă haltă pe drumul vieții.

Adevărat că Nicolae Gugu nu și-a trădat rădăcinile gorjene și publică, număr de număr, creațiile sale poetice (poezii, dar și epigrame!) în aceeași Columnă.

Acum, la vârsta senectuții, poetul și-a luat inima-n dinți și a hotărât să debuteze în volum. O fericită întâmplare a făcut să ne cunoaștem și să apeleze la o editură și tipografie brăileană pentru acest demers. Despre poemele selecționate de autor în acest volum se pot spune multe. Ne vom opri la câteva aspecte pe care le socotim de o anume relevanță.

În primul rând,vedem în Nicolae Gugu un poet răzvrătit, care promovează o operă militantă, cu adânci ecouri sociale, descriptive. “Vis de libertate”, spre pildă, a fost compusă în noaptea de 16 decembrie 1989, la ora patru și jumătate, reflectând ca un ecou evenimentele prerevoluționare de la Timișoara.

În anul 1991, ca un cronicar al vremilor postrevoluționare, ia atitudine corectă, ușor naționalistă, firească în contextul evenimentelor de la Târgu Mureș. Cităm “Ce vor ungurii”, și “Visul ungurilor”.
Poezia sa, fără excepție, încadrată în canoane prozodice, cu rimă împerecheată ori încrucișată (1-3, 2-4), cu efonie necăutată ostentativ, poate fi, axiologic determinat, ca valoare socială, drept operă patriotică. Și ne referim la patriotism luminat, nu la unul de paradă, lozincard. Încadrăm în categorie titluri ca: “Dor de Basarabia” (1990), “Celor ce ne-au furat Basarabia” (1993) sau “Răbdarea românului” (1993).

O creație anume ne-a atras atenția, o poezie-manifest, un apel lansat către cei ce ar putea, ori ar trebui  să facă ceva pentru normalitatea traiului nostru. Poezia intitulată “Apel”, de doar cinci catrene, are rimă încrucișată, poetul, făcând dovada stăpânirii nu numai a prozodiei clasice, dar și a teoriei figurilor și procedeelor de stil. Astfel, utilizează repetiția, prin reluarea de mai multe ori a unui vers, urmărind realizarea unei impresii puternice. Îmbină, în mod fericit, latura/componenta estetică, emoțională a versului cu mesajul către decidenții politici (și nu numai!). Versurile chintesență ale manifestului sunt: “Nevoie avem și de fapte”, “Voi oameni, voi oameni cu carte”. Din primul rezidă respingerea apriorică a demagogiei, a discursurilor sforăitoare fără cap și coadă, a promisiunilor politicianiste fără acoperire. Al doilea îndeamnă către expertiză, specializare, intelectualizarea actelor manageriale spre a se obține un real progres economic și social.

Poezia vine din trăiri spiritualizate, din dezamăgirile repetate postdecembriste. Un strigăt vine să încheie acest apel programatic: “În mâini țineți sceptrul puterii, / Nevoie avem și de fapte, / Spre ce liman al durerii / Ne duceți voi, oameni cucarte?”.

În scurta întrevedere avută cu autorul, am văzut autodidactul, omul mândru de profesiunea sa care, de altfel, l-a adus pe meleaguri dunărene. Nu s-a stins flacăra cuptorului Siemens-Martin din pântecele căruia curgea șuvoiul de oțel incandescent. A fost și a rămas un oțelar, dar în egală măsură un bard al condeiului ce-l dedică semenilor cu destulă benevolență.

Nicolae Gugu, poet născut, iar nu făcut, își dovedește empatia față de confrații de vârsta a treia într-o baladă în stil popular, cu versul scurt și rimă împerecheată, în care-și varsă of-ul sufletului amăgit de deșertăciuni și impilări, de nedreptăți. Balada se cheamă “Blestemul pensionarului”. Un alt “Blestem” îi urmează îndeaproape.

Nu terminasem de citit manuscrisul și gândul m-a dus la contemporanul nostru, bard în adevăratul sens al cuvântului, Adrian Păunescu. Dintre file mi-a răsărit un titlu: “In memoriam, Adrian Păunescu”, în care invocă “Ruga pentru părinți” și încheie: “Te-ai dus, Maestre, pentru veșnicie, / Citindu-ți opera noi facem legământ, / Cine o încerca să ne ia din glie, / În glie va găsi al său mormânt”. Afinitatea de simțire românească cu marele poet este evidentă, nu neapărat declarativ ca în versurile de mai sus, ori din poezia “Ultimul drum - Lui Adrian Păunescu”, cât mai ales prin conținutul de idei, sentimente, trăiri, ce rezidă din toate creațiile acestui gorjean.

Nu se cuvine a încheia aceste considerațiuni înainte de a remarca două elemente ce țin de grafica simbol a acestui volum. La inițiativa autorului, pe coperta întâi se distinge figura legendară, statuia lui Decebal, iar coperta a IV-a se bucură de prezența poeziei “Dor de Eminescu”.

Ne bucură faptul că Nicolae Gugu ne-a învrednicit cu încrederea de a-i prefața volumul de debut, “Poeme”, și sperăm în revenirea poetului cu alte cărți de poezie ori epigrame.

din ciclul Cronica pricopsitului

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare