Simplitatea este nostalgia vieţii
După ce am lecturat cartea ,,Nostalgii...” scrisă de nostalgicul meu prieten Ionel Jecu, primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost cuvântul simplitate.
Aşa cum spunea şi scriitorul Octavian Paler că, ,,Orice "paradis" nu poate fi decât o mare simplitate.” aşa am întâlnit şi eu în ,,nostalgiile” lui Ionel Jecu, acel paradis care ne-a marcat pe toţi în copilărie şi pe drept spun ,,paradis” lumea pe care ne-o descrie domnia sa, pentru că acolo, în liniştea satului nostru românesc, linişte pe care ne-o dorim nostalgic toată viaţa, acolo, nu există viaţă poluată, nu există minciună şi invidie, nu există egoism şi perfidie, nu există timp trecut sau viitor, clipa a rămas în loc, e paradisul simplu şi adevărat.
Până şi piatra gliei noastre ştie asta. Pentru că e a noastră din moşi-strămoşi şi ne şopteşte la gura sobei povestea neamului românesc. Aşa cum face şi ,,glasul” scriitorului Ionel Jecu.
Prima noasră ţară este ţara copilăriei, pământul pe care ne-am născut, e laptele mamei şi dojana tatălui, e acreala zarzărilor verzi şi colbul din uliţă, e viaţa.
Se spune că „aţa te trage spre locul naşterii”, oriunde te-ai afla pe acest pământ. Fiecare dintre noi venim din propria noastră copilărie, cu visele, cu împlinirile şi neîmplinirile noastre şi, mai ales, cu poveştile noastre.
Tocmai de aceea vreau să remarc citatul din carte publicat de autor pe coperta a patra a cărţii ,,Nostalgii...”, în care Ionel Jecu spune cam aşa: ,,Gândul îmi zboară la lumea copilăriei, acea lume a inocenţei prin care trecem fiecare dintre noi. De multe ori, am încercat să o aduc înapoi, s-o retrăiesc din nou, dar oricât m-am străduit, n-am reuşit.” Nu cred că ne convingi cu spusele tale, dragă Ionele. Firul epic al cărţii tale este dovada că nu-i aşa, că într-adevăr ai reuşit. Modestia cuvintele tale este firească, aşa cum îi stă bine omului născut în veşnicia satului.
Cel puţin pe mine nici atât nu m-ai convins mai ales că, am fost lângă tine în tot timpul cărţii. Am simţit arşiţa soarelui care ,,dogoreşte cu toată puterea lui de astru, făcând din lanurile întinse un adevărat cuptor” acolo în câmp la seceratul grâului pe ,,tarlaua din scurtături”.
Am stat cu voi la masă pentru odihna de prânz din munca câmpului, pe un aşternut de ,,câteva cuiburi de volbură şi nişte lujeri moi de curcubiţică” şi am gustat merindele care ,,nu erau cine ştie ce bunătăţi”, ia acolo, ,,o zeamă cu păstăi de fasole”, ,,o mămăligă portocalie şi două legături de ceapă verde”.
Eu cred că în acea clipă, după munca istovitoare la secerat, pentru familia Jecu, erau cele mari minunăţii culinare. Başca apa rece şi proaspătă adusă cu sacaua de Gică, pus de către conducerea comunei.
Am fost prezent şi la masa ,,pomana porcului”, şi la masa de Crăciun sau de Paşti, şi crede-mă dragă Ionel Jecu, toate aromele mâncărurilor gătite la ţară, acolo în miezul tradiţiilor, după care azi mulţi tânjesc, mi-au rămas ca pe un minunat dar pe care mi l-ai oferit prin cuvintele tale simple, româneşti.
Am fost şi la Căminul Cultural unde am vizionat împreună filmul ,,Vagabondul”, nu cine ştie ce realizare cinematografică, dar a fost în clipa noastră tinerească care ne-a marcat. Indiferent de împrejurările cu care am trăit în copilărie, indiferent de societatea care ne conducea atunci, totul era minunat şi nostalgic pentru că se întâmpla la vârsta inocenţei.
Am fost cu tine şi prietenii tăi să colindăm ,,Bună dimineţa”, cu colindul în Ajun de Crăciun şi am învăţat ,,Colindul de flăcău, Colind de fată mare şi Colind de om tânăr”. Mă şi mir cum de le mai ţii aşa de bine minte. Şi eu am fost cu colindul, dar vag mai ţin minte ceva. N-am uitat clipele acelea, dar versurile colindelor, zău că le-am uitat.
Am fost în tot satul prin cuvintele tale şi i-am cunoscut pe toţi. M-ai surprins cu memoria numelor tuturor sătenilor. I-am cunoscut pe fraţii şi surorile tale pe mama ta Ioana şi pe tatăl tău Neculai. Şi culmea, tot aşa s-au numit şi părinţii mei, Dumnezeu să-i ierte!
Te-am ajutat la munca din gospodărie, la bătut nuci puşi de bunicul tău, la culesul porumbului şi a viei, la petrecerea tuturor tradiţiilor satului românesc, acolo în sudul Moldovei, care din păcate, se pierd prin ignoranţa şi neinteresul unora faţă de valorile sacre ale neamului românesc.
Te-am însoţit la examenul pentru un nou drum în viaţa ta, moment pe care l-ai aşteptat un an de zile prin dese frământări pentru că nu ai reuşit din primul an, dar ai avut puterea să o iei de la capăt, moment pe care eu îl consider o virtute.
Şi cum să nu fiu prezent în toată povestea ta biografică dacă m-am regăsit în fiecare cuvânt, în orice acţiune a eroilor povestirii, în toate pastelurile pe care măiestros le-ai descris?
Chiar dacă ai scris despre eroul tău Ionel Jecu, la persoana a-III-a, iartă-mă dar nu am reuşit să te înţeleg decât la persoana întăi. Aşa te-am simţit.
Ai creat imagini vii, ele trăiesc în mintea oricărui cititor, filmul curge lent prin firul epic, precum răbdarea ţăranului mulţumit cu ce are, responsabil în munca sa pentru supravieţuire, simplu şi curat.
Ori, tocmai aceasta-i împlinirea unui scriitor: să ajungă la inima cititorului, să transmită un mesaj în care fiecare din noi ne regăsim, iar pe Ionel Jecu eu nu l-aş numi scriitor, scriitori suntem mulţi, ci magician al timpului prin cuvinte.
În cuvântul meu am fost cât se poate de obiectiv, chiar dacă Ionel Jecu este un bun prieten, dar cum să nu fiu sincer? M-aş minţi pe mine.
Pentru toate aceste gânduri, pentru toate aceste clipe pe care ni le-i oferit, pentru dragul de a scrie despre curăţenia sufletului românesc, pentru dorinţele tale de a lăsa o moştenire spre cunoştinţă generaţiilor viitoare, stimate domnule scriitor Ionel Jecu, îţi mulţumesc! Cu plecăciune!
Postări
0 Comentarii