Ticker

6/recent/ticker-posts

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE „COSTACHE CONACHI” ediţia a XXV-a, Tecuci 2017- Regulament de participare

Casa de Cultură Tecuci, în colaborare cu Primăria Municipiului Tecuci şi Consiliul Local Tecuci, organizează în zilele de 27 şi 28 octombrie 2017, ediția a XXV-a a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”. Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie.

1.Pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum.
2.Concurenţii vor trimite un număr de şapte poezii în câte cinci exemplare (scrise cu diacritice), care vor purta fiecare, acelaşi motto de identificare.
3.Coletul trimis va conţine şi un plic închis, pe care va fi înscris acelaşi motto al poeziilor, în care concurenţii vor introduce elementele de identificare şi contact. Plicurile cu fişa personală se vor deschide după jurizare pentru atribuirea premiilor.
4.Lucrările vor fi expediate până la data de 10 octombrie 2015, data poştei, pe următoarea adresă: Casa de Cultură a Municipiului Tecuci, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 62, cod 805300, județul Galaţi, cu menţiunea: Pentru concursul naţional de poezie „Costache Conachi”.
5.Laureaţii au obligația să fie prezenţi personal la Tecuci, pentru a primi premiile şi pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul Festivalului în zilele de 27 şi 28 octombrie 2017.
6.Organizatorii asigură doar masa şi cazarea laureaţilor.
7.Jurizarea: Lucrările vor fi apreciate de un juriu, constituit din personalităţi culturale, scriitori, membri ai U.S.R.
8.Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda premii în valoare totală de 2 200 lei: Marele premiu „Costache Conachi“ - 750 lei, Premiul I - 500 lei, Premiul II - 400 lei, Premiul III - 300 lei, Menţiune - 250 lei.

Vor mai fi oferite premii din partea unor edituri sau reviste literare, partenere ale evenimentului.
Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui, în mod excepţional, anumite premii.

Relaţii la ţel. 0236/820449; 0728072480, sau prin e-mail la adresa: festivaltecuci@yahoo.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii