Fugara de Cătălin Lungu

Mihai VINTILĂ

Cătălin Lungu  vine în atenția publicului cu un roman modern intitulat Fugara, apărut la editura Bibliotecii Județene Panait Istrati Brăila la începutul anului 2017.  Primul impact cu această carte este cel vizual. Coperta întâi este de o eleganță sobră și în același timp profundă. Avem o cărare printr-o pădure luminată de razele jucăușe ale soarelui.  A fost aleasă cât se poate de bine de Laura Ștefan. Ea exprimă exact ceea ce transmite și ceea ce vrea a fi proza lui Cătălin Lungu  o posibilă direcție spre lumină din desișul întunecat al literaturii brăilene.

Conturat în patru mari capitole intitulate cetatea, fugara, incendiul și botezul volumul pornește construția poveștii de la un ghem de metafore din care se descâlcesc firele nevăzute ale evenimentelor.

Miezul becului atârnat de tavanul încropit din stuf băltăreț, lumina zelos, dar miop, încăperea austeră. În mijlocul odăii, aplecat posesiv asupra mesei, Nicolae își citea cu urme de cerneală gândurile, iarăși și istovitor înmugurite. Dulcea lui povară!

Acțiunea se petrece în timpul ocupației turcești asupra Brăilei cu puțin înainte de desființarea raialei. Personajele sunt introduse treptat și dozat asemenea ingredientelor într-o ciorbă bună. Întră în scenă primul Nicolae, un român deștept, cunoscător al rânduielilor lumești, iubitor de pământ, libertate și adevăr. Timp de câteva pagini personajul ne este conturat în funcție de interacțiunea cu problemele sale zilnice și de evenimentele noi care apar din timpul acesteia. Apoi intră în scenă un grup de personajele secundare dar cu un roluri bine determinate în curgerea acțiunii – turcul Devrim, mic slujbaș corupt cu darul beției și vecinul Nechifor – iubitor de dreptate dar și mai mare iubitor al propriului avut. Povestea continuă cu apariția Ecaterinei, al doilea personaj principal al cărții, care, este la rândul ei înconjurată de ale personaje secundare tocmai pentru a o putea pune mai bine în lumină – unchiul Grigore, român bun la suflet aflat aproape de finalul vieții, descurcărețul copil Mihăiță dar și turcii Selim și Kerem suflete puse în slujba banilor.

Nu sunt uitate nici aici imaginile de efect precum – Își afundă mâinile în apa viguroasă a Dunării și își aruncă pe față, de câteva ori, zăpezi de iulie.

Povestea se desfășoară aparent banal și domol. Ecaterina este nevoită a fugi din Brăila și ajunge al cunoaște pe Nicolae care o ajută și care la rândul lui devine fugar.

Memorabil este pasajul în care Ecaterina părăsește Brăila – Soarele începuse să înghesuie deja întunericul în pivnițe. Ecaterina închise cu grijă poarta, se închină spre răsărit și porni pe uliță, furișându-se pe lângă garduri. Ajunsese la capătul străzii și privi înfrigurată către dudul de la intersecția străzii unde locuia moș Grigore.Calul era acolo, rupând în tihnă iarbă din jurul copacului...

Cei doi trec prin peripeții diverse și ajung într-un final la Brașov unde, încet, își vor întemeia o familie și o gospodărie. Apoi ca în toate poveștile frumoase răul ia urma binelui. Turcii Selim și Kerim îi descoperă pe cei doi fugari dar soarta hotărăște ca doar unul din ei să mai rămână în viață ajungând într-un final a descoperii credința lui Dumnezeu și a se creștina Ion. Ecaterina și Nicolae reușesc să se răzbune pe trecut dar și să își construiască o frumoasă familie îmbogățită prin apariția unei fetițe Maria.

Totuși neliniștea lor nu va putea fi potolită decât la o margine de Bărăgan unde acesta își spală picioarele în Dunăre. Finalul volumului este de fapt o reîntoarcere la origini, la Brăila.

Construit domol, cu pasaje uneori pline de poezie, Fugara este o căutare. O căutare a liniștii interioare, a vieții perfecte, a armoniei dar și a comuniunii cu natura. Construit rotund, plecând de la Brăila și ajungând tot la ea, volumul se vrea a fi un îndemn la normalitatea unei vieți rurale. Uneori prea calm și prea domol, Fugara ratează a fi un roman mare. Are ceva care îi lipsește în ciuda condeiului bine strunit, a poveștii bine închegate și a personajelor memorabil conturate. Îi lipsește zvâcul, răutatea care să schimbe impresia. Este o carte lină ca Dunărea la Gropeni. Frumoasă dar prea liniștită, prea bună cu cei din jur.

Cătălin Lungu se alătură drumului deschis de Fănuș Neagu și continuat de Vasile Rusescu și intră în panteonul povestitorilor Brăilei. De la Cătălin aștept să citesc marea  sa carte. Prin Fugara mi-a arătat că ajuns la maturitatea literară de a o scrie.

Cătălin Lungu, Fugara, Brăila, editura Proilavia, 2017, 104 pagini.

publicat in revista Boema nr 103, septembrie 2017
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare