Viteza... întunericului (?!)


Jenică Chiriac

Un bun amic, domnul inginer Costică Antoche, mi-a adresat câteva întrebări, într-un dialog intempestiv:
-Sunteți profesor de fizică?
-Da!
-Cu ce viteză se propagă lumina?
-Cu aproximativ 300 000 kilometri pe secundă, îi răspund, apoi adaug: viteza măsurată exact este 2, 99792458. 10 la puterea 8 metri pe secundă.
-Da, știam și eu.  Vă mulțumesc. Dar îmi puteți spune cu ce viteză se propagă... întunericul?
Am rămas ca la dentist! Cine s-ar fi gândit la o asemenea eventualitate? Superficial vorbind, pare o glumă, o capcană de logică. Un neavizat ar expedia un răspuns de forma: din moment ce luminaa înlocuiește întunericul, este limpede că acesta se retrage cu aceeași viteză! Așa să fie? Repet! Primul răspuns ce-ți vine în minte acesta este, cu aproximativ 300 000 kilometri pe secundă!

La o privire mai atentă s-ar cuveni să elucidezi natura întunericului. Ce este acesta?Are un suport material? Și ne gândim, cu toată seriozitatea, la fenomenul extincției unei stele. Astrofizicienii, studiind stelele (corpuri cerești cu lumină proprie, precum Soarele din sistemul nostru planetar), au descoperit că viața lor se încheie sub formă de gigantică roșie, apoi, prin implozie, într-o gaură neagră. Prin cercetarea cerului, s-au identificat asemenea formațiuni, deci, lumina neagră (întunericul) s-a propagat până la telescoapele noastre. Dar, cu ce viteză?

Un autor, Iosif Goldhaar publica, în anul 1965, la Editura științifică, volumul „Lumina neagră”, cu referire la radiațiile invizibile (ultraviolete și infraroșii) din spectrul solar. Cu alte cuvinte, avem, pe de o parte, lumina vizibilă (albă), și pe de altă parte, lumină neagră (invizibilă).

Deci, întrebarea amicului meu necesită o analiză mult mai aprofundată, dincolo de o abordare superficială.


din ciclul În amonte
Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare