În cântecul lebedei

Mihaela AIONESEI

Mi-ar fi trebuit câteva șoapte să te adun
din toamna asta în care tristețea nu mai moare
îmi dă târcoale până îmbătrânesc de spaimă
în umbrele buturugilor
iar gutuilor din grădină le cresc mustăți albe.

Aș fi strigat înainte să te vând
așa cum ai făcut tu când mi-ai aruncat iubirea
pe taraba din piața mare și ăia de-i credeai prietenii tăi
au plecat râzând fără să plătească,

dar...am tăcut până s-a învinețit pământul
și uite câtă ploaie violetă curge pe umerii toamnei
prea goi fără noi și nu mai suntem nu
nebunii dansatori de joi.

În cântecul lebedei
poți sta liniștit o veșnicie
să-ți numeri arginții
nimeni rest nu-ți va da.

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare