Scrisoare despre viaţa mea şi sfârşitul aproape

Ioan Romeo ROȘIIANU

Iubito, aşa de pustie a fost inima mea astăzi încât visele au fost mai negre decât realitatea

tristeţea creştea direct proporţional cu golul din suflet în ceasul rănit
de printre norii cenuşii lumina refuza să-mi mai încălzească trăirea
aveam atâtea de spus lumii şi lumea îmi întorcea spatele printre nămeţii zilei
eram pustiu în ceasul acela de viaţă scursă nimeni nu mai stătea de planton în crucea timpului
la liziera pădurii lupii tineri ai sângelui meu atacau infinitul în haită în haina subţire mi se făcea cald de atâta frig
mi se făcea frică de atâta viaţă trăită degeaba
e trist să invoci moartea şi ea să nu vină la raportul de gardă
e trist să fii înconjurat de oameni şi totusi atât de singur acum.
aşa e de atunci de când am văzut cum mi se termină de numărat stelele pe bolta vieţii
de când dorul de moarte e infinit mai contagios ca şi râia
de când înveţi că ai o singură inimă şi că ea nu mai vrea s-o simţi bătând
un suflet pe care nu-l simţi murind pentru depărtarea din tine
plătesc tribut morţii cu singura viaţă avută vieţii plătesc tribut cu toate moarţile avute.
pe caldarâm zăpada a şters urmele paşilor mei către casa pierdută
eu m-am apucat inutil să fac focul în inima mea ca să se încălzească timpul acesta vremelnic
inutil demersul meu scurgerea lui spre niciunde ca o pasăre uitată în zbor
atunci am ştiut că poezia mea e ca o rană care musteşte de prea multă durere
are propria ei durere chiar rana mea adâncă din sufletul gol
are propria ei durere poezia mea rănită de dor.
tăcerile în şoapte la fel vei şti că mă pregătesc să fac din nou dragoste cu moartea.

(Mai ştii când ţi-am spus să nu mai risipeşti apusuri cu oameni care te vor părăsi la răsărit?)

Aşa a fost, Iubito când sfârşitul era la numai o respiraţie distanţă

(Mai ştii când ţi-am spus că pe scenă actorul poate fi orice, dar nu şi în singura viaţă avută?)

Aşa a fost, Iubito şi ştiu că ştii că adevărul e unul singur în poveastea aceasta fără lacrimi şi sfinţi

(Mai ştii când ţi-am spus că ai pierdut cheia de la inima mea şi că trebuie să descoperi acum intrarea prin efracţie?)

Aşa va fi, Iubito când vei veni la amvon şi vei vedea silabele frumos aranjate-n cuvinte