Ticker

6/recent/ticker-posts

Simpozionul Internaţional LACRIMI PENTRU NEMURIRE

În perioada 27 - 29 octombrie are loc Ediţia a II -a a Simpozionului Internaţional “LACRIMI PENTRU NEMURIRE”, în memoria marilor interpreţi români Doina şi Ion Aldea Teodorovici, unde vor fi prezenţi interpreţi de muzică uşoară, compozitori, academicieni, scriitori, clerici, artişti, cercetători istorici, pictori, critici literari, oameni de televiziune, cadre didactice, elevi şi locuitori ai comunei Coşereni.

Evenimentul se înscrie în derularea proiectului naţional “Toamna Culturală Apollon - România”, ediţia a VI -a, 2017.

Vă puteţi înscrie la Simpozion cu lucrări literare (poezie, proză, eseu, reportaj etc.) în care să oglindiţi lupta dusă de cele două personalităţi pentru menţinerea suveranităţii, unităţii naţionale şi independenţei României, în vechile hotare.

Pentru o mai bună organizare, aşteptăm înscrierea şi lucrările voastre până la data de 15 octombrie 2017. Toate lucrările primite la e-mail: ro.tv.kalin@gmail.com vor fi cuprinse într-o carte care se va lansa în cadrul Simpozionului.

Anca Elena Călin,
director publicaţii Apollon-România

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii