CASETĂ CU MEDALII EMISE DE COMISIA EUROPEANĂ A DUNĂRII

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi propune publicului gălăţean în luna noiembrie a.c., în cadrul proiectului expoziţional „Exponatul lunii”, prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: CASETĂ CU MEDALII EMISE DE COMISIA EUROPEANĂ A DUNĂRII.

În urmă cu 161 de ani lua ființă Comisia Europeană a Dunării, instituție europeană care avea drept scop reglementarea navigației pe marele fluviu european, precum și regularizarea și amenajarea șenalului navigabil. În sediul instituției, stabilit la Galați, comisarii reprezentând cele șapte puteri europene din epocă hotărau măsurile necesare unei navigații libere pentru toate statele în condiții de siguranță și securitate. Comisia a emis o serie de medalii pentru a marca o serie de evenimente din activitatea proprie (medalia inaugurării canalului Sulina, jubileul și împlinirea a 75 de ani de la înființare). Comisia a recompensat și activitatea merituoasă a celor care derulau diferite activități de pilotare și salvare a celor aflați în pericol pe apele fluviului.

Exponatul lunii noiembrie constă într-o casetă realizată din lemn îmbrăcat în piele închisă cu sticlă cristal și în care au fost grupate medalii realizate de gravorii francezi de A. Patey și L. Bazor și emise de către Comisia Europeană a Dunării în îndelungata ei existență (1856-1948). (muzeograf Costel Ilie)

Micro-expoziţia poate fi vizitată în Lapidarium (str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2) în perioada 8 - 30 noiembrie 2017, de miercuri până duminică, între orele 9 – 17.

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare