Clovnul

Mihaela AIONESEI

Într-o zi vor spune despre ea
că este zăluda scăpată de la ospiciu
înfruntând nămeții în sandale
cu tocuri neapărat de treisprezece centimetri
să-i asigure înscrierea în topul
unde durerea ține primele pagini
ale cataloagelor de modă.

Tot atunci îi vor admira curajul învinețit
pe buzele strânse până crapă gerul
și viscolul înfășurat în jurul ei ca o mantie
îi va ține cald/ atât de cald
încât pietrele din jur se vor aprinde
și confunda atât de ușor
cu focul inimii.

Mâinile vor pluti precum două aripi
care nu s-au lăsat niciodată înfrânte
de mersul nătâng al picioarelor
rătăcite între drumuri.
Sufletul ei valsând frenetic pe sfoara
ridicată la înălțimea primului cer
fără nicio plasă de protecție în jur
va stârni aplauzele celor care abia așteaptă
să vadă căderea în păcatul trufiei.

Și ea – biet saltimbanc printre salturi răzvrătite
se va strădui să improvizeze pași noi
veselind spectatorii cu dansul de societate
pregătită să-și încerce umbra
până la cel din urmă tango
când va începe să ningă din nou
atât de alb atât de cald se va prelinge
în colțul gurii gustul libertății.

Din ochiul încă viu un porumbel
se va desprinde încet
odată cu lumea ei închisă
într-un bob de chihlimbar.

Cineva va râde altcineva va plânge.
Imun la propria-mi durere
voi juca până la ultimul act rolul perfect
împăcat cu mine însumi...

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare