Gri sunt copacii, casele și oamenii.
În special oamenii...
Zilele mohorâte de toamnă
Fac sufletul să tânjească
După ceva.
Ceva pe care l-am pierdut
Și pe care frunzele roșii, maro și galbene
Îl poartă în jocul lor nebun
În vântul de noiembrie.
Sentimentele sfâșie tăcerea nopții
Și strig.... în șoaptă.
Ciudat!
Aud cum mugurii singurătății se desfac încet
Mă lupt cu demonii
Și nu întotdeauna ies învingător....
Departe de toti, aștept să găsesc
Acel ceva ce lor le scapă.
Motivul fericirii, poate.
Ceva ce nu e gri deloc.
Postări
0 Comentarii