Festivalul-concurs internaţional de creaţie literară Grigore Vieru Ediţia a VI-a, poezie

Societatea Culturală Apollon-România organizează Festivalul-concurs internaţional de creaţie literară „Grigore Vieru” - “Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!”, Ediţia a VI -a, poezie.

Regulament: Toate textele se trimit în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2018, la adresa de e-mail a revistei Apollon: ro.tv.kalin@gmail.com minim 10 poezii în limba română, în document word, A4, caracter de 12, Times New Roman, la 1 rând, obligatoriu cu diacritice, însoţite de o fotografie bust a autorului şi un CV literar.

Dacă aceste cerinţe nu sunt respectate, textele în cauză nu vor intra în concurs.

Textele participante la concurs nu trebuie să mai fi fost publicate anterior. Nu este permisă mediatizarea textelor pe parcursul desfăşurării concursului, chiar dacă nu va exista şi un vot al publicului. Concurenţii vor trimite în e-mail numele şi adresa de domiciliu, pentru trimiterea premiilor, după concurs.

La concurs pot participa toţi scriitorii de limbă română, indiferent unde sunt stabiliţi.

Jurizarea se face între 15 şi 25 februarie 2018, iar anunţarea câştigătorilor se va face în data de 26 februarie 2018, ora 18.oo la LECŢIA DE POEZIE - „la o cafea cu Apollon”, organizată la Coffee Shop Zebranno – Urziceni.

Premii: Diplome; Publicarea în revista Apollon (pe tot parcursul anului 2018); Cărţi cu autograf din partea membrilor juriului; Promovare pe site-urile partenere.

Preşedintele juriului – acad. Vasile Căpăţână, Chişinău, Basarabia; Vicepreşedinte: Victoria Milescu, Bucureşti, România; Membrii juriului: acad. Vasile Tărâţeanu, Cernăuţi, Ucraina; Cătălina Stroe, Montreal, Canada; Victor Voinicescu Sotski, Paris, Franţa; George Călin, Bucureşti, România.


Share:

DOR DE TINE











Sorina IVAN

mi-e dor nemarginit
de rasaritul zambetului tau
nascut, nu facut,
pe-un chip, capat de univers
al inimii mele miruite cu iubire.
mi-e dor de rasul
ce tresalta temeliile vietii,
daruind lumina in intuneric,
speranta in neant.
mi-e dor de lacrimile tale
izvor al pocaintei,
oglindita-n stropi de suflet.
mi-e dor de tine
himera in deserticul apus,
inclestat intre doua lumi paralele,
de vis si de azi.

Share:

Gheorghe Naum viața și opera (partea întâi-a)












Hugo MĂRĂCINEANU


Nimic nu a putut să-l abată, nimeni n-a putut să-l corupă ca să-l atragă pentru a părăsi lumea ce s-a zidit și a crescut odată cu el pe cărările mișcatoare ale existenței. Copilul se repezea ca o vijelie, cu bățul și cercul, să arunce o privire de sus de pe podul ce sălta Calea Galați peste șinele de tren ce duc în lumea vălmășită a portului, șinele taie pe o latură cartierul Comorofca- cu casele lui lacustre și cele cocoțate pe taluzul înalt, mărginind lumea bălților create de Siret și Dunare. În dreapta, portul ce forfotește de cărute, hamali, negustori, călători, pescari, remorchere, șlepuri, ceamuri, bărci, barcaze și vaporașe burtoase ce vin fumegând dinspre Galați ori stau tihnite la ancoră în largul Dunării până hăt departe spre Filipoiu, Ghecet ori Măcin; în stânga, peste linia dreaptă a papurei și stufului, lucesc- din loc în loc, ochiuri de apă pana in zarea cu paduri de salcii, de la varsarea Siretului in Dunare, iar aici si mai la stanga, pe o pantă clisoasă ce se prăvale spre Baldovinești, mai țin piept vântului două mori ce macină zările cu brațele lor mișcătoare.

Fugit de acasă și luat sub aripa unui nene ce trage tacticos dintr-o țigară făcută din chiștoacele adunate de copii, Ghiță- băiat de oameni gospodari, cu casă de zid și ceva afaceri, curățel, cu pantaloni trei-sferturi și încălțat cu sandale albe, face notă discordantă cu liota cu nasurile umede, murdare, cu  urechi mari, clăpăuge, cu ochii de azur, ce se tot înghiontesc tipând boje moi, dar se pornesc pe înjurat pe lipovenește, țigănește, armenește, grecește, macedonește, turcește, iar nenea le zice câteva înjurături pe inglizește, nemțește și ungurește.

Fără să le pese de picioarele desculțe, cămășile decoltate, chiloțeii peticiți, coboară zbenguindu-se pe calea ferată printre magaziile aliniate spre forfota mirifică a schelelor, privind cu admirație mușchii uriași ai hamalilor încordați sub poveri. Domn’ mecanic trage furios semnalul- vaca neagră pufăie pe nări, purjeaza violent cazanul și cele două fuioare de abur îi sperie și o rup la fugă spre chei. Cheiul e o altă lume, nu mai e Brăila, de Crăciun miroase a castane coapte, a portocale, lămâi, roșcove, hamalii se fac că mai scapă câte o ladă și sferele de aur se împrăștie pe piatra vânătă de granit: lasam bre și la copii, că-i pacat la Allah! și effendi Ali râde cu stirbătura lui de gură. Vătafii trec urmați de hamali uriași, încinși cu brâie late, și încep tocmeala cu chir capitan, vatmanul semnalează în vagonul lui galben sau albastru și-i gata să urce pe Danubiu, să o ia spre Lacu Sărat la Cazinou, prin pădurea Monument ori să țină calea pe Sfântul Constantin spre Dorobanțiul fierarilor, morarilor, potcovarilor ori să facă la dreapta și să treacă prin fața Bisericii Grecești, prin piața Sfinții Arhangheli și de aici pe Calea Galați plină de ceainăriile lipovenești și cafenelele armenești, trece podul și face rondoul în inima Brăiliței. Drumuri de taină a mai bătut cu cei trei lipoveni ce l-au luat cu ei, la îndemnul lui domn’ Nicu- tatăl lui Ghiță, e ciudat că doar preotul îl numește Gheorghe, toți îi zic și-l știu de Ghiță. Cu bărcile pe gârlele ce pleaca de sub poalele caselor cocoțate  pe pari, în Comorofca, printre ziduri de stuf și papură, spre gurile Siretului, din loc în loc se deschide câte o baltă ori un loc mai înalt unde oamenii împletesc coșuri de nuiele, țes rogojini, împletesc tot felul de coșuri de nuiele, fac mese, scaune din lemn, papură și nuiele. Aici stau toata vara și toamna, vara lucrează ce-au cules toamna, iar toamna taie papură pentru vară și stuf să-l vândă pentru insolzat acoperișe.

Ce vrajă se desprinde din ochiul de nufăr săgetat de o egretă albă, ce se leagănă ca o lacrimă de sidef, sub pleoapa stufoasă a unei sălcii, ce vrajă l-a fermecat pe copilul Ghiță ca să devină gravorul nepereche și glasul căror stime ale apelor l-a vrăjit să nu părăsească niciodată Brăila, nici la chemarea Academiei de Artă de la București, nici la chemarea sculptorului Romul Ladea la Cluj, nici la chemarea unor rude în Olanda și nici la chemarea de la New York a lui Neagoe cel care îl chemase mai întâi pe Constantin Brâncuș. Farmecul Regalei, cu nesfârșitele sale restaurante, cârciumi, galerii de modă, ateliere de artă fotografică și de înrămat (litografii, reproduceri, fotografii pe gustul onor clientelei ), grădini de vară, cofetării, terase, cafenele, cinematografe, Teatrul Comunal, Conservatorul Lyra, bănci, bursa de cereale ( ce dădea prețul grâului pentru Europa ), legații străine, consulate, sedii de societăți navale și multă, multă mișcare. Totul s-a fixat pe sufletul călătorului peste timp și totul s-a oprit în timpul războiului. Refugiu, mizerie, frig, tristețe, spaime și nesfârșitele lecții în particular ca doar ce s-ar sfârși răzbelu’ și ce s-a’ face bietul copil, decretase bunica din partea mamei. O umbră, un întuneric peste care venea spaima examenului de capacitate  de care se speriase, îl speriaseră, iar lui i s-a părut o joacă- așa să treacă timpul, ceva aritmetică- mult mai puțin decât ce socotea el cu tata, scris și caligrafie, ei asta, da, i-a plăcut; puțina franceză- dar el trăncănea în franceză cu mătușile; cânt, voce nu prea avea, dar le-a tras un vals la mica lui vioară de l-a aplaudat și comisia; în rest, religie: cele Zece Porunci, Tatăl nostru, viața lui Isus.

La gimnastică i-a plăcut, fuga, săritura, săritul coarda, aruncarea la țintă ( mamă, mamă, ce marcoave arunca el pe maidanul din spatele crâșmei Terente! ), și gata, era elev în clasa întâia de liceu. Ceva se întâmplase, mulți oameni nu s-au mai întors, multe case erau în ruină, bisericile priveau- cu turlele jupuite de tabla de aramă, peste un oraș fără vlagă, fără parfum, gata să adoarmă. Dar, dinspre Bărăgan a început sa curgă aurul unor recolte de excepție, samsarii alergau, misiții erau peste tot, magaziile gemeau, vapoarele descărcau-încărcau, hamali, fochiști, marinari, femei, bărbați, copii- viața fuge fericită în plimbări cu trăsura- numai pe aleiul Cuza, acum e la modă Monumentul, Grădina Mare e pentru elevi, servitoare, ordonanțe și protipendada mahalalelor ori locul de producție al prostituatelor. Un lucru bun a avut refugiul, i-a scos în cale pe cel ce i-a pus în mână creionul și iată minunile cum se aștern- Muscal cu trăsură, Stație de trăsuri, Portret de lipovean, Copii la joacă, Case în Comorofca, Magazii în port, Hamali, Remorchere, toate își cer dreptul, trecând prin inima lui, să reînvie pe hârtie. Tot mai dese sunt portretele Ligiei, fata lui dmn’ colonel Vasilescu, elita ofițerească, educație de pension- plimbată prin țară odata cu tatăl comandant, nesiguranță și neliniște, dar inima lui se aprinsese și ne va blagoslovi cu portrete de o rară sensibilitate. Acum cauta, descopera tehnici, auzise de un pictor, Vedenevschi, polonez scolit in Franta, dar gustul acestuia pentru clasicism nu-i spunea nimic, se perinda printre zugravii ce pictau interioarele ,,domnilor cu tafna”, colinda bisericile, copiaza si se instruieste, redescopera tehnici sau inventeaza, dar inca nu-i erau de ajuns.

Dupa ce impotrivirea familiei a fost infranata, Ghita devine studentul profesorului Gabriel Popescu la Academia de Arta din Bucuresti. Gabriel Popescu, gravor exceptional, propietarul unui atelier dotat cu toate masinile si sculele pentru grafica acvaforte, gravura, linogravura, xilogravura- executa matrite pentru banii mai multor tari; profesor dur- care pornea cu o grupa, dar rare-ori reuseau sa ajunga la absolvirea celor sase ani doi-trei studenti- se transferau ori se lasau pagubasi. Gabriel Popescu il aprecia foarte mult pe Gheorghe N. Naum si spera sa-l aiba de ginere, sa-i duca atelierul mai departe, dar pe Ghita il vrajise Ligia asa ca Stefan Zainea, alt brailean, i-a devenit ginere maestrului si chiar i-a dus arta mai departe. ,,Am facut niste miniaturi sa scoatem bani ca eram si noi studenti, sedeam sub portalul  de la Catedrala ,,Sfantul Iosif” si ne etalam miniaturile si facuse machedonul o lucrare cat palma mea ,,Vanzatorul de covrigi cu susan”, ei bine, se vedea susanul de pe covrigi!”, imi povestea profesorul meu mihail Menzopol ( conu Misu ), pe vremea cand nu stiam cine-i machedonul, nici ca am sa fiu coleg de liceu si facultate cu fiul sau. ,,Si ne-am dus noi la Braila, si-am cutreierat orasul, ce frumos cantau grecii si italienii seara pe Dunare la lumina facliilor si felinarelor, parca toata apa era numai ras, muzica si bucurie, si, ce crezi, ne-am facut noi palete mari de pictori- le comandase Ghita la un lemnar, paleta de nuc, uscat de cand e lumea, da’ vezi…paleta trebuia ingrasata sa nu se usuce culoarea, uleiul pe ea. Citisem noi ca cel mai bine se ingrasa ungand lemnul cu unt timp de un an, se usuca, iar o ungi si tot asa”, da’ Ghita zice ,,n-avem timp de asa ceva!” si ,,ne-am strecurat in casaria unu macedonean si am bagat paletele in cazanul in care se topea untul pentru ca apoi sa-l taie calupuri. “

,,Doamne, ce scandal a facut machedonul cand a vazut ca untul e cam verzui, da’ mirosea frumos, dupa ce au scos doua-trei randuri de calupuri de unt macedoneanul a iesit injurand, noi zdup de unde ne pitisem, am luat paletele si fugi…” Intors in Braila, plin de iubire pentru lumea in care se ivise, o cucereste pe Ligia si incepe lungul drum al implinirii acestui mare maestro care picta, grava cu acul, facea linogravura, xilogravura, acvaforte ( unde a inventat foarte mult ). Inca de la Bucuresti formeaza ,,Grupul celor patru”, cum e cunoscut in istoria artelor: un pictor, doi graficieni si sculptorul Oscar Han.

din revista Litera 13 nr.13/2018 pag.24-25


Share:

Tudor Ganea lansează romanele „Cazemata” și „Miere” la Humanitas Galați



Librăria Humanitas Galați și Editura Polirom vă invită vineri, 19 ianuarie, de la ora 18.00, la o seară dedicată scriitorului Tudor Ganea și romanelor sale „Cazemata” și „Miere”. Alături de el va fi invitat Doru Căstăian. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) a absolvit în 2008 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză între liceele din Constanţa, la care fusese înscris fără ştirea lui de profesorul său de limba şi literatura română. De atunci a început să scrie – în special povestiri – şi nu s-a mai oprit. În toată această perioadă a fost însă unicul său cititor şi critic. În 2015 participă la un curs de creative writing ţinut în tandem de Florin Iaru şi Marius Chivu, care îi apreciază prozele şi îi dau încredere în scrisul său. Este prezent, alături de alţi 17 debutanţi europeni, în antologia European First Novel Festival – Budapest 2017, pentru care a fost recompensat cu Premiul „Tînărul prozator al anului 2016” şi Premiul pentru debut al revistei Observator cultural.

Share:

BACĂUL ȘI UNIREA

La împlinirea a 125 de ani de existență, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” vă invită, sub semnul Centenarului, la o manifestare dedicată memoriei locului și identității naționale. Despre contribuția Bacăului și a oamenilor săi la realizarea Unirii din 24 ianuarie 1859 și a Marii Uniri din 1918 vor vorbi Vilică Munteanu, Mihaela Chelaru, Mihai Ceucă, Maria Grigoriu, Constantin Călin și Nicoleta Zărnescu.
Partenerii evenimentului sunt Centrul de Cultură „George Apostu”, Arhivele Statului. Direcția Județeană Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I”, Editura „Babel” și Asociația „Patrimonium Bacoviensis”.
Vă așteptăm, cu drag, marți, 23 ianuarie, ora 17.00, în sala multimedia a bibliotecii.
Share:

Lansarea Albumului foto-documentar „Brăila – 650 de ani de atestare documentară” și a volumului „Artele plastice la Brăila în epoca modernă și postmodernă” de Elisabeta Volcu

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită sâmbătă, 20 ianuarie 2018, ora 14.00, la lansarea albumului foto-documentar „Brăila – 650 de ani de atestare documentară” și a volumului „Artele plastice la Brăila în epoca modernă și postmodernă”, autor Elisabeta Volcu. Ambele lucrări au apărut la Editura Proilavia, Brăila,  în anul 2018. Dubla lansare se desfășoară în cadrul evenimentelor dedicate împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a urbei noastre, organizate de Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean.

Albumul foto-documentar reprezintă omagiul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” adus comunității prin publicarea unui set de 24 de cărți poștale ilustrate vechi și noi, ce prezintă crâmpeie din Brăila de altădată și simboluri ale orașului modern. Toate monumentele din imagini sunt prezente astăzi în viața urbei, multe dintre ele fiind sediul unor instituții reprezentative pentru istoria și cultura Brăilei. S-a dorit crearea unei punți între trecut și prezent și promovarea unor repere culturale și turistice, dezvăluind publicului povestea fascinantă a orașului de la Dunăre.

Albumul va fi prezentat de Ion Volcu, șef birou în cadrul bibliotecii și de prof. Viorel Coman. Moderează: Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției gazdă.

Marilena Ioanid, artist plastic, afirmă în prefața lucrării „Artele plastice la Brăila în epoca modernă și postmodernă” că: „volumul semnat de d-na Elisabeta Volcu reprezintă prima sinteză istoriografică privind evoluția și impactul artelor plastice în municipiul nostru și totodată prima monografie dedicată Muzeului de Artă din Brăila. Cartea are un pronunțat caracter instructiv-educativ, dar și un puternic mesaj civic, pe care-l propune ca manifest estetic al tineretului brăilean.”

Prezintă: Marilena Ioanid, artist plastic și Mihai Vintilă, jurnalist.

Evenimentul va avea loc la Sala „Fănuș Neagu”, et. 3, la sediul Bibliotecii din P-ța Poligon, nr.4. Vă așteptăm!
Share:

EU SCRIU. Concurs de creație literară “Gabriel Funica”

Dacă ar mai fi fost lângă noi, aproape de familie, de colegii şi de cărţile lui dragi, Gabriel Funica, eseist de o remarcabilă fineţe şi profunzime, publicist, editor şi, desigur, un apreciat bibliotecar, şi-ar fi sărbătorit pe 27 noiembrie, ziua de naştere. Ne-ar fi răspuns la urări, cu modestia din totdeauna, şi ar fi dat,  fiecăruia dintre noi, câte un răspuns plin de înţelesuri şi cu un umor bine dozat.
Astăzi, când Gabriel Funica nu mai este să ne întâmpine, fiica sa, domnişoara Alice Cârjan, împreună cu Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea, lansează pentru comunitatea noastră şi nu numai, concursul de creaţie literară “EU SCRIU”, în memoria eseistului Gabriel Funica.

Concursul de creaţie, semn al omagiului şi al preţuirii unuia dintre reperele intelectuale incontestabile care a fost scriitorul Gabriel Funica, se va desfăşura după următoarele coordonate pe care, cu minuţie şi sensibilitate, le-a gândit şi pus în pagină, fiica sa:

“Aşa cum precaut ne sfătuia scriitorul Gabriel Funica, fost bibliotecar și eseist: Cartea este singurul suport, tehnic vorbind, singurul instrument eficient graţie căruia putem strînge la un moment dat, prin efort personal, o brumă de cultură. La ce bun? va tresări nervos scepticul de serviciu. La nimic, dacă ne gîndim la un cîştig financiar imediat şi la tot, dacă ne gîndim la întemeierea sau reţinerea fiinţei în datele umanităţii ei. Altfel prin ce ne-am mai deosebi unii de alţii?” 
 
Urmărim prin acest concurs, să punem în evidență nevoia omului de a cultiva un spațiu și un timp personal, unde trăirile, frământările și dorințele cele mai adânci găsesc atenția și răbdarea de care au nevoie pentru a se decanta, a se maturiza și a se putea exprima prin activități care hrănesc mintea și spiritul.

Iată îndrumările și cerințele pentru participarea la concurs:

1.Tema lucrărilor este la alegere. Dacă nu aveți idee de unde să începeți, vă încurajăm să folosiți următorul citat drept călăuză:
„Zugrăviţi-vă tristeţile şi dorinţele, gândurile trecătoare şi credinţa într-o frumuseţe - oricare ar fi ea - zugrăviţi toate acestea cu o sinceritate profundă, tainică şi smerită şi folosiţi spre a vă exprima obiectele ce vă înconjoară, imaginile viselor dumneavoastră şi obiectele aducerii aminte.” (Rainer Maria Rilke, „Scrisori către un tânăr poet”)

2.Vă puteți înscrie la oricare dintre categoriile „Poezie”, „Proză scurtă” sau „Eseu”, depunând după caz: între trei și cinci poezii, două opere de proză scurtă sau două eseuri

3.Formularul de înscriere la concurs poate fi descărcat pe pagina concursului, www.euscriu.net

4.Lucrările pot fi depuse direct la sediile Bibliotecii Județene din Focșani, trimise prin poștă la adresa Str. Mr. Gh. Sava nr. 4, Focșani, sau trimise prin e-mail la adresa concurs@euscriu.net, cu mențiunea Pentru EU SCRIU,  concursul de creație literară „Gabriel Funica”.
Dacă depuneți personal sau trimiteți prin poștă:
Includeți creațiile literare tipărite într-un singur exemplar. Încurajăm tipărirea față-verso, dar fiecare creație să înceapă pe o pagină nouă. Includeți de asemenea formularul de înscriere la concurs completat, pe care treceți un motto la alegere. Același motto îl veți așeza la începutul fiecărei scrieri. Nu vă treceți numele pe creații.
Dacă trimiteți prin e-mail: atașați un fișier cu creațiile literare și un fișier cu formularul de înscriere la concurs, completat.

5.Depunerea creațiilor literare: 30 noiembrie 2017 – 28 februarie 2018
6.Anunțarea câștigătorilor și acordarea premiilor: 20 martie 2018
7.Participanți: tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 20 de ani.

Premii:
Câte un premiu pentru fiecare categorie: „Poezie”, „Proză scurtă”, „Eseu”. Premiul va consta în: sprijin pentru crearea unui site literar propriu, cărți și bani.
În plus, toate creațiile participante vor fi publicate pe site-ul concursului.
Comisia de jurizare va fi alcătuită din reprezentanţi ai familiei, ai bibliotecii şi din scriitori.
Îi mulţumim  domnişoarei Alice Cârjan, fiica scriitorului, pentru implicarea devotată privind organizarea concursului şi o asigurăm de tot sprijinul nostru.

                                                                                                                     
Manager,                                                                                                   
 Teodora Fîntînaru

 
Gabriel Funica (1961-2015) – bibliotecar, din anul 1991, la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu Vrancea”. Autor al volumelor:
Uvertură de primăvară pentru creion mecanic. Focşani: Zedax, 2006
Hârţii lipite: Note, aforisme şi alte impurităţi. Focşani: Ed. Zedax, 2005
Stylografii. Focşani: Ed. Atec, 2015 – vol. postum
Editorialist la mai multe reviste culturale, autorul unor numeroase articole în presa culturală locală şi centrală.
Redactor-şef al revistei Lector  editată de Biblioteca Judeţeană Vrancea şi membru fondator al Asociaţiei culturale „Cărţi deschise”.   
                  


Share:

DINCOACE DE GEAM - fragment de carte -


















Ștefan Doru DĂNCUȘ


Suntem înafara timpului lor (al tinerilor) oricât ne-am strădui să ținem pasul. Am face bine să nu ne mai umflăm în pene în fața lor.
La una din lansările mele de carte le-am spus scriitorilor din sală să nu le fie frică de genialitate, să nu le fie teamă să afirme: „Sunt un geniu”. Peste câteva zile, o puștoaică face mișto de mine pe internet. Am căutat-o după nume și-am aflat: premii pentru poezie și eseu, traduceri în străinătate etc. Cum să nu aplauzi o astfel de evoluție, oricât de deranjant i-a fost comentariul?
Am îmbătrânit, tovarăși ori domni ori ce veți fi fiind. Am putea, printr-o superlativă întoarcere către propriile noastre amintiri, să acordăm credit celor ce vin. Hai, aveți curajul?

Avem multe de făcut. Dar deocamdată, să mergem până la prozatorul Ioan Vișan care și-a luat casă nouă. Luni, o poetă din Brașov, Adriana Lisandru, căreia i-am trimis „Bocitorii. Așteptătorul”, vine la Târgoviște special să mă cunoască.
Azi a plouat pentru prima dată, după vreo lună de zile.

Ce sens are o înviere numai pentru Cer? De ce n-am ști și noi cum e să învii?

A apărut o cucuvea prin apropiere – oare mie-mi cântă? Cineva să te macine. Poate timpul. Vasile Voiculescu: „Aceasta mi-e ultima viață”.

Am văzut filmul „Adevărul incomod” cu Al Gore, contracandidatul lui G. Bush la șefia Americii. Vorbește despre încălzirea globală și are dreptate, noi ne provocăm „ploaia de foc”. Din păcate, nația lui e sortită pieirii. G. Bush este un fiasco al istoriei: sabia nu aduce niciodată pacea.

Pentru un poem, m-au dat afară de pe un site literar. Ulterior au fost dați afară toți cei care-mi țineau partea. Asta nu mă împiedică, însă, în a face afaceri în continuare.
E dimineață, cântă păsările ca-n pădure. Mă voi tărtăzui și voi merge să plătesc factura la gaz.

L-am sunat pe V. Petrache, a ieșit din închisoare. Greu de pornit în lumea de-afară – în pușcărie știa un lucru limpede. Aici, relațiile sunt toate neclare.
Adriana Lisandru îmi spune că și-a surprins o angajată citind „Bocitorii. Așteptătorul”. Iată, acolo trebuie să ajungă cărțile mele – nu la critici.
Marin Pungă a dus 10 exemplare în Oaș, la Remus Vârnav, directorul Muzeului Țării Oașului. Îl voi suna să-i dea și lui Ardelean, fostul patron al „Accent”-ului, unde am fost pe vremuri redactor-șef.

Am visat că mă pregăteam să mor, știam că voi muri – era iarnă, erau spectacole, așteptam un popă să-mi dea ultima binecuvântare, mă plimbam prin oraș, cineva mă chema să susțin un ultim concert. Până și Gabriella, care era cu mine, se împăcase cu situația.
Iar îmi omor moartea – conform tălmăcirii viselor.
Mi-am luat o sticlă de coniac. N-am chef de făcut nimic deși ar fi multe de aranjat.

De ce este Eminescu mai mare ca noi? Pentru că a transformat iubirea într-o relație atât de pură încât astrele s-au mișcat cum a zis el.

Între scriitori e greu și să intri, și să fii. Nu-i cazul politicienilor sau al liderilor sindicali - ei sunt zi de zi pe primele pagini ale ziarelor, ca artiștii de duzină ce se zbânțuie pe toate scenele lumii, ca actorii filmelor de doi bani.
Scriitorii editează cărți cu greutate. Publică greu în reviste literare care-i ironizează la început. Nu prea-s acceptați în tagma altora, cică cea superioară. Trebuie să lucrezi ani de zile pentru a aparține acestei bresle. Dar și rezultatele acestor munci ar trebui să fie pe măsură! strigă încercătorii. Nu ai rezultat clar pe pământ, scriitorule!

Mi-am luat o bere și am făcut corectura la volumul de poezie „Scrum”. Adrian Pârlea zice că va completa el costurile editării – sunt 10.000 de exemplare, totuși. Aș vrea să corectez și celelalte poeme însă nu mă simt în stare, sunt epuizat. De parcă mi-a luat Dumnezeu energiile. Poate mâine.

București. Nu-mi place să fiu scriitor acolo, sunt prea mulți alții pe metru pătrat. Țeapă, Dăncuș! Noi ne cunoaștem între noi, tu vii din provincie și faci pe deșteptul că ai bani! N-avem nimic împotrivă, cheltuiește tot ce ai cu noi, apoi - pleacă. Vino înapoi peste câteva luni de zile, noi vom fi tot aici, te vom aștepta.
Provincie bătrână și cuminte. La picioarele dvs., domnilor scriitori. Nu e nevoie de un fotograf care să imortalizeze momentul? Nu, Dăncuș se simte bine printre noi, mai are și bani în portofel!
Provincie. Valorile ei îmbătrânesc, și-a pierdut provincia gloria de odinioară! Vorbește în numele tău, țăranule, nu în numele celor de-acasă! Izolați suntem cu toții. Scara celebrității o urcăm pas cu pas, dând bere unora care s-au încoțopenit mai cu haznă în București. Oare câți din ei l-au citit pe Arșavir Acterian?

A scrie cântece e un dar, zice lumea. Nu știu de ce simt darul ăsta ca pe o pedeapsă. Nu știu nici de ce m-a trimis Dumnezeu aici, printre secolele tributare diavolului. Poate pentru a-l învinge. Doamne, crede necredinței mele.
Sunt împrăștiat și zdruncinat moral.

Adriana Lisandru mi-a adus o narghilea din Turcia.

Stau – nimic nu fac. Și cu scrisul o duc rău. Parcă s-a prăbușit cerul peste mine – așa mă simt. Evident, trebuie să iau o pauză de la băut. Cele 40 de zile.
Cu cât îmbătrânesc, oamenii simt nevoia izolării. Chiar și eu am renunțat la tot felul de prietenii ambigue care pe vremuri mă fascinau, erau sarea și piperul vieții mele. M-am închis într-o suficiență care-mi face bine. Scurtele escapade pe la evenimentele literare din capitală mă încântă pe moment; le uit cu rapiditate, nu se întâmplă nimic atât de fenomenal încât să fie demn de reținut.

Cred că ne-a intrat un greier în casă – îl aud cum țârâie în camera pe care am denumit-o, pompos, sufragerie. Zi minunată de toamnă.

Plouă, frig, vânt, vijelie. Mi-am desfăcut o bere. Abia peste două săptămâni mai am treabă la tipografie. Pot bea, fuma, culca cu femeia aproapelui, scrie, sculpta, picta, face dragoste cu ultima femeie permisă pe lumea asta. Să nu înebunești în două zile? Să te faci ca ei?
Fumez. Remușcarea iar mă doare, cum spuneam într-un cântec.

Ion Zubașcu mi-a trimis trei e-mail-uri în care mă face cu ou și cu oțet că nu citesc îndeajuns, că n-am respect de sine, că ce am eu cu România, că-mi caut mereu un adversar. Spiritul de contradicție, zic eu.

De-ați putea, m-ați omorî cu zile numai pentru a crea o manifestare la care să fiți filmați, intervievați, fotografiați. Îmi face plăcere să vă deziluzionez: nu puteți fi mari literați fără mine. Stați pe un butoi de pulbere și fiindcă știți asta mă cocoloșiți, mă cultivați, mă mințiți. Frumos vă șade! Sunt prea bătrân pentru a crede spusele voastre gângave.

Singurătatea nu te apropie de Dumnezeu. El vrea lume multă, oameni care să-L creadă, care să spună că numai El le-a rezolvat problemele. Singurătatea e un hobby periculos. Ca un călugăr pe muntele lui.
Și totuși, e bine cu Dumnezeu – nu ești singur în univers.

Mă simt părăsit, nimic nu mă mai încântă. Ce-aș putea dori mai mult decât am? O casă unde să-mi fac un atelier de sculptură, poate. Sunt în bucătărie, scos din toate camerele apartamentului de activitățile copiilor. Singur. Trebuie să mă obișnuiesc. În curând vor fi mari, mă vor abandona pentru visuri personale, altele decât cele pe care m-am bizuit eu. Și îmbătrânesc zilnic, asta-i fericirea. Și tragedia, totodată.
Amețesc. Să-mi dau iute cu apă pe față.

Aș putea scrie o trilogie: „Ieudul fără intrare”, „Ieudul provizoriu” și „Ieșirea din Ieud” – dar Ioan Es. Pop cu „Ieudul fără ieșire”...
Abandonul e multiplu de unu.
Mă doare spatele îngrozitor.

Share:

Inaugurarea Monumentului APĂRĂTORII ORAŞULUI la GALAŢI

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi  vă invită sâmbătă, 20 Ianuarie 2018, începând cu ora 11.00, la ceremonialul religios - militar prilejuit de inaugurarea Monumentului APĂRĂTORII ORAŞULUI GALAŢI, 7/20 - 9/22 Ianuarie 1918. Evenimentul este dedicat împlinirii a 100 de ani de la Bătălia pentru Galaţi, singura confruntare militară de amploare care a avut loc pe teritoriul României în anul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

În acel început de an, 1918, aproximativ 2.000 de militari români au apărat oraşul Galaţi de la distrugere şi ocupare, luptând împotriva unităţilor militare bolşevizate, din cadrul Armatei a 6-a rusă, aflate în retragere de pe frontul din Moldova. A fost prima bătalie din secolul XX între Armata Română şi unităţile militare ruse trecute în tabăra bolşevicilor.

În această confruntare au conlucrat trei arme ale Armatei Române - marina, trupele terestre,  aviaţia - un caz unic pentru o bătălie desfăşurată pe teritoriul României în  Primul Război Mondial.

În memoria acelor lupte, oraşul erou Galaţi a fost decorat de Regele Italiei, prin generalul  Pietro Badoglio (1921) şi de Preşedintele Franţei, prin generalul Henri Mathias Berthelot (1922), acordându-i-se Crucea de Război a Italiei şi Crucea de Război a Franţei.

În anul 1923, Societatea  „Luptătorii Patriei, a demobilizaţilor ofiţeri şi grade inferioare” din Galaţi, propune Primăriei Galaţi ridicarea unui Monument închinat Apărătorilor oraşului Galaţi. Monumentul a fost realizat de marmorarul Ioannis N. Renieris, şi amplasat la întretăierea străzilor Brăilei cu Balaban.

Din raţiuni aşa-zis „edilitarea”, Monumentul Apărătorilor oraşului Galaţi  a fost demolat în anul 1962.

Consiliul Judeţean Galaţi, prin Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, a finanţat refacerea Monumentului APĂRĂTORII ORAŞULUI GALAŢI, 7/20 - 9/22 Ianuarie 1918, pe acelaşi amplasament, la intersecția străzilor Brăilei cu I. L. Caragiale, fost Balaban (zona STIREX).

Așadar, vă așteptăm la Inaugurarea Monumentului, să cinstim memoria Armatei Române și Apărătorilor Orașului Galați, care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc.

Parteneri: Asociaţia „Tradiţia Militară” București, Asociaţia Culturală „Tomis” Constanța, Asociaţia „Deutsches Freikorps” București, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI DEDICAT CENTENARULUI MARII UNIRII
Inaugurare: MONUMENTUL APĂRĂTORII ORAȘULUI GALAȚI, 7/20 - 9/22 Ianuarie 1918
                                     
sâmbătă, 20 Ianuarie 2018, ora 11.00, la intersecția str. Brăilei cu str. I. L. Caragiale (zona STIREX)


11.00 - 11.05 - Întâmpinarea oficialităților şi intonarea Imnului de Stat al României de către Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi;   
               
11.05 - 11.10 - Dezvelirea Monumentului Apărătorii oraşului Galaţi;

11.10 - 11.20 - Slujba religioasă;

11.20 - 11.35 - Alocuţiuni referitoare la însemnătatea evenimentelor din 7/20-9/22 Ianuarie 1918;

11.35 - 11.45 - Decernarea de plachete, medalii şi insigne omagiale;

11.45 - 11.55 - Scurt recital susţinut de rapsozi populari din Cahul (Republica Moldova);

11.55 - 12.00 - Moment liric cu actorul Vlad Vasiliu

12.00 - 12.20 - Demonstraţie de reconstituire istorico-militară susţinută de Asociaţia „Tradiţia Militară” București, Asociaţia Culturală „Tomis” Constanța şi Asociaţia „Deutsches Freikorps” București:
 - prezentarea echipamentului de epocă, a drapelului şi a armamentului;
 - mânuiri de armă și ceremonia de depunere a Jurământului Militar conform Regulamentelor din anul 1918;
 - scurtă simulare de bătălie;

12.20 - 12.25 - În memoria tuturor militarilor români din Primul Război Mondial vor fi trase trei salve de infanterie şi se vor depune flori la Monumentul Apărătorii oraşului Galaţi;

12.25 - 12.45 - Paradă militară.

Share:

Câștigătorii Concursului național de poezie Panait Cerna 2017

Lansată în luna septembrie  ediția din 2017 a concursului național de poezie „Panait Cerna”, a XLIII-a, s-a încheiat la inceputul lunii decembrie. Conform regulamentului, lucrările participanților au fost primite în perioada 11 septembrie -30 noiembrie 2017, în zilele de 2 și 3 decembrie fiind efectuată jurizarea acestora.

Președintele juriului a fost scriitorul Ovidiu Dunăreanu, alături de care      s-au aflat poetul Sorin Roșca (ambii membri ai Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea) și referentul cultural Bogdan Pascal, ca reprezentant al Centrului Cultural „Jean Bart” Tulcea, instituție culturală sub a cărei egidă s-a desfășurat concursul.

La această ediție s-au înscris  83 de participanți din țară. Concursul nu are limită de vârstă, ceea ce îl face atractiv pentru concurenți, regulamentul concursului recunoscându-le acestora deplina libertate de creație.

Premiul „Panait Cerna” , în valoare de 1000 de lei, a fost oferit concurentei Raluca-Ana Prahoveanu, din Brașov licențiată în filologie.

Premiul „Euterpe”, în valoare de 700 de lei, dedicat participanților cu vârste peste 35 de ani, a fost oferit concurentului Petruț Cămui din București.

Premiul „Ars Poetica”, în valoare de 700 de lei, dedicat participanților cu vârste până în 35 de ani, a fost decernat domnișoarei Maria-Alexandra Barbu, în vârstă de 17 ani, elevă a Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”.

Potrivit regulamentului, au fost oferite și două mențiuni, anul acesta pentru creațiile prezentate de Laura Stănică, licențiată în filologie, din Tulcea, (mențiune I, în valoare de 400 de lei), dar și de Andra Mihăilescu, 17 ani, elevă a Colegiului Național „Petru Rareș”, Suceava, membră a Clubului de Poezie „Alecart”, (mențiune II, în valoare de 300 de lei).


Share:

Lyra - Concert vocal-simfonic aniversar Brăila 650

În Sala de Concerte a ”Palatului Lyra” din Brăila are loc sâmbătă, 20 ianuarie 2018, ora 18,00, un concert vocal-simfonic aniversar dedicat Zilei Culturii Române și împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a municipiului Braila.

Concertul este organizat sub patronajul Consilului Județean Brăila, Primăriei Municipiului Brăila, Filarmonicii ”George Cavadia” în colaborare cu Garnizoana Brăila și este inclus în suita manifestărilor culturale ale primăriei, dedicate împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a municipiului Brăila.

Concertul va fi susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii ”Lyra-George Cavadia” sub bagheta dirijorului Petrea GOGU. Evenimentul este onorat de prezența unor artiști de seamă ai artei interpretative românești: baritonul Cătălin Petrescu, prim-solist al Teatrului National de Operetă ”Ion Dacian” din București, pianistul Alexandru Burcă și violonista Cornelia Gheoghiu.

Programul cuprinde lucrări muzicale ale compozitorilor Ciprian Porumbescu, Aurel Eliade, Constantin Dimitrescu, Jean C. Andrian, Nicolae Kirculescu, George Cavadia, Dan Dediu, Eduard Caudella, Jerry Bock, Iosif Ivanovici și un moment de poezie. Vanessa Radu, actriță a Teatrului ”Maria Filotti” Brăila, va recita versuri de Mihai Eminescu pe acordurile Baladei lui Ciprian Porumbescu.

Prezentarea concertului va fi făcută de profesoara Marilena Niculescu.

Biletele pentru concert se pot procura de la Agenţia de bilete a filarmonicii din Calea Călăraşilor nr. 52 (Casa Tineretului) de luni până vineri între orele 8.00 - 18.00.
Prețul unui bilet este 20 lei.
Share:

Premianții Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, ediția XXX, 15-16 ianuarie 2018

SECȚIUNEA I, MANUSCRISE PROZĂ

DECIZIA JURIULUI:

Numărul participanților la această ediție fiind sub cifra de 10 la secțiunea I manuscrise proză, am decis că toți cei șapte participanți, cu texte care, toate, au valențe literare originale, câștigă premiul ediției XXX a Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița” și dreptul de a le fi tipărite prozele într-o carte de autor, fiecare volum însumând un tiraj de 100 de exemplare,

Claudiu Nicolae ȘIMONAȚI, Orăștie,
Raluca Tamara POP, Reghin
Cornelius DRĂGAN, Vaslui,
Corina SARCHIZAN, Târgu Jiu,
Irina Lucia MIHALCA, București,
Gheorghe ȘEITAN, Roșiori, Brăila,
Gela ENEA, Bistreț, Dolj,
Adriana Gabriela ALDEA,
(ordinea în care au fost expediate textele)

SECȚIUNEA I, MANUSCRISE POEZIE

La Secțiunea I manuscrise POEZIE, câștigă premiul ediției XXX a Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița” și dreptul de a le fi tipărite poemele într-o carte de autor, fiecare volum însumând un tiraj de 100 de exemplare

MARIUS GABRIEL VIOREL COMAN, București,
MAGDALENA HĂRĂBOR, Provița de Sus, Prahova,
ANISIA EVELYNE MORARIU, Ploiești
(ordine alabetică)

Obțin dreptul de a le fi tipărite poemele într-un volum-antologie dedicat ediției XXX a Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița”

Cosmin BOITOȘ,Sighișoara,
Petruț CĂMUI, București,
Roxana CLOPOTARU, Târgoviște,
Nicoleta CRĂETE, Motru, Gorj,
Oana Maria DAMIAN, Constanța,
Ioan GEORGESCU, Ploieşti,
Bianca Florentina LAZA, Liebling, Timiș,
Sabina Valentina MARC, Cluj-Napoca,
Andra Elena MÎRZA, Florești, Prahova,
Alexandru Valentin PETREA, Brăila,
Loredana Mirela STÎRCU, Oravița,
Nicoleta SURDEI, Reșița,
Georgeta-Andreea VĂDUVA, Băicoi
(ordine alfabetică)

SECȚIUNEA II, PREMII PENTRU VOLUME TIPĂRITE ÎN 2017

DECIZIA JURIULUI:

Obțin dreptul de a le fi tipărit un VOLUM DE POEME în cursul anului 2018, într-un tiraj de 100 de exemplare, însemnând premiul Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița”,

În intervalul februarie-aprilie 2018

Ionuț CALOTĂ, București
Mirela DUMA BÎLC, Bruxelles,
Ofelia Ioana ODOBAȘU HUȚUL, Iași,
Luminița ZAHARIA, București,
Carmen Tania GRIGORE, Brașov,
Mihai VINTILĂ, Siliștea, Brăila,

În intervalul mai-august 2018

Mihaela MIRCEA, Târgoviște
Georgeta MUSCA OANĂ, Galați,
Any DRĂGOIANU, Țânțăreni, Gorj,
Mihaela OANCEA, București,
Irina Lucia MIHALCA, București,
Mariana ROGOZ STRATULAT, Panciu,
Lenuța RUSU, Fălticeni,

În intervalul septembrie-decembrie 2018

Mihaela Roxana BOBOC, Buzău,
Cornel COSTEA, Cluj-Napoca,
Mihaela MERAVEI, Constanța,
Marina DIRUL, Criuleni, Moldova,
Maria CHIRTOACĂ, Câmpulung, Argeș

Obțin dreptul de a le fi tipărit un VOLUM DE PROZĂ în cursul anului 2018,într-un tiraj de 100 de exemplare, însemnând premiul Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița”,

În intervalul februarie-aprilie 2018

Mihail SOARE, Pitești

În intervalul mai-august 2018

Angela Dina MOȚĂȚĂIANU, București

În intervalul septembrie-decembrie 2018

Lorentina Loredana DALIAN, Slobozia
Maria Cristina CĂMĂRAȘ, Bistrița

Obține dreptul de a i se tipări un VOLUM DE ESEU/CRITICĂ LITERARĂ/ISTORIA CULTURII în cursul anului 2018, într-un tiraj de 100 de exemplare, însemnând premiul Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița”,

Ana KREMM, Reșița

JURIUL:

Ionel BOTA, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președintele juriului
Gheorghe JURMA, istoric al culturii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, editor
Ion Gheorghe CHIRAN, publicist, secretar al juriului
Cristina Anișoara ZAINEA, poet, membru al juriului
Dorina ENUICĂ-TIMA, poet, prozator, membru al juriului
Cristian BISTRICEANU, poet, membru al juriului
Cristian Gabriel GHINEA, publicist, membru al juriului

Share:

MI-AI PROMIS...


















Vasile LARCO 

Mi-ai promis un bob de rouă
Peste buzele-mi uscate
Şi o sărutare, două
Pe pleoapele lăsate.

Mi-ai promis un con de umbră
Când o arde Sfântul Soare,
Peste-a existenţei sumbră
Mi-ai promis o alinare.

Mi-ai promis o mângâiere
Soarele când o apune
Şi o clipă de tăcere
Când mi-oi face rugăciune.

Mi-ai promis o floare albă
Şi un nufăr de pe ape
Să le port ca pe o salbă…
Permanent să-mi fii aproape.


Share:

O STAFIE TULBURĂ SPERANŢA - PIESĂ DE TEATRU ÎNTR-UN ACT













Al Florin ŢENE

Personajele:
Dreptaciul- un om înţelept (poet) fără mâna stângă.
Stângaciul - al doilea om înţelept (poet) fără mâna dreaptă.
Vocea căpitanului

SCENA l

(Se deschide cortina. În mijlocul scenei se află un om fără mâna stângă într-un decor schiţând interiorul unei capele ortodoxe pe un mic vas de croazieră. Printr-un hublou se vede oceanul nesfârşit. Dreptaciul îngenunchiază, se închină cu mâna pe care o are la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aşezată în partea dreaptă. În surdină se aude un cântec bisericesc, împletindu-se cu vuietul valurilor. Se roagă.)

Dreptaciul:
- Îţi mulţumesc Doamne că mi-ai lăsat mâna dreaptă. Să pot a mă închina în faţa icoanelor tale. (Se închină). Bun ai fost şi eşti cu mine. M-ai învăţat să seamăn grâul, să îngrijesc recolta, să plămădesc pâinea, să aprind focul, să iubesc. Bat-o vina de mână stîngă. Mi-a retezat-o batoza! Eram în vacanţă şi ajutam părinţii la treierat Nu a ştiut dreapta ce face stânga. Altfel aveam şi eu ca toţi oamenii două mâini. Dar e bine şi aşa. Pot muncii. Îmi mângâi pruncii şi femeia. Pot aprinde focul ţinând cutia de chibrituri în gură şi băţul îl scapăr pe cadran. Doamne, ce bine că am mâna dreaptă! Cu această mână am câştigat banii necesari biletelor acestei călători pentru întreaga familie. Ţin şişterul să tai pâinea, s-o impart la cei dragi. Teognis din Megora spunea că... „Doamne, Te exprimi prin poet. Doar, Ştii că şi eu mă îndeletnicesc cu tainele metaforei. Pentru că mi-ai lăsat mâna dreaptă îţi mulţumesc. Iată, pot să fiu pe acest vas în drum spre Tărâmul Făgăduinţei. Cu această mână am putut muncii pentru a strange bani să plătesc această călătorie mult visată. Pot scrie versuri, pot răsfoi un ziar şi mai presus de orice pot muncii pentru a nu întinde mâna să cerşesc ajutor de la semeni. Ca poet nu sunt un risipitor al închipuiri mele.Nu sunt un nabab şi risipitor al lucrurilor mărunte. Şitiu, Doamne, că poezia a devenit o curiozitate fără curioşi. Nu se mai citeşte, nici măcar poeţii între ei nu se mai citesc. Eu, Doamne, mă bucur că mă citesc soţia şi copii... Însă ea, Poezia, a rămas „doamna artelor”. Îţi mulţumesc şi pentru acest fapt. Romain Rolland afirma: „Când ordinea înseamnă injustiţie, dezordinea e într-un fel un început de justiţie.” Este, Doamne un paradox pe care l-au trăit oamnii în perioada comunistă. Injustiţia „ordinii” comuniste am simţito cu toţi. Am publicat câteva cărţi, Doamne, pe care le consider că sunt însăşi viaţa mea prelungită în eternitate prin litere moarte ce vor trece din generaţie în generaţie, fiindcă acestea sunt litere moarte, pe care le-am vrăjit şi le-am înviat cu viaţa mea.
(Se ridică. Se îndreaptă către locul unde se aprind lumânări. Scoate câteva monede din buzunar, le aşează pe masă şi ia o lumânare, pe care o aprinde în lumânar, nchinându-se de trei ori. Apoi se îndreaptă către aceeaşi icoană, în faţa căreia îngenunche, rugându-se cu palmele unite în faţa pieptului.)

- Doamne am aprins o lumânare să-mi luminez calea spre Tine. Am aprins o lumânare pentru întunericul neamului meu şi pentru sufletul tuturor celor ce-au ars pe rugul Cuvântului scris. Dar, să şti Doamne, Dumnezeul meu, că iubesc la fel de mult atât lumina cât şi întunericul. Amândouă sunt date de Tine. Fără întuneric nu ne-am bucura de lumină. Acesta ne face s-o vedem, fiindcă Dumnezeu este cel care consfinţeşte totul pe această lume. Totul fiind Datul Divin. Am aprins o lumânare pentru familia mea care se află în cabina acestui vas, pentru Eminescu, poetul neamului meu. El este Cuvântul prin care s-a întrupat literatura naţională în cea universală. Este fiul propriei opere şi părintele nemuririi ei. Am aprins o lumânare pentru Poezie, ea nu şi-a luat asupra ei menirea filozofiei, fiindcă este deasupra aceseia. Mă gândesc Doamne că în momentul când ar fi făcut acest lucru ar fi dispărut sublimul. Bine ai făcut acest lucru, Doamne. Am aprins pentru metaforă care este algebra superioară a cuvintelor, poezia este trigonometria metaforei. Doamne, te mai rog să-mi ierţi păcatele...
(Se ridică. Se opreşte în faţa hubloului privind imensitatea apei.)


SCENA II

(În scenă intră un om fără mâna dreaptă. Se apropie de icoana Apostolului Iuda zugrăvită pe peretele din partea stângă. Îngenunchiază numai cu piciorul stâng şi începe să se roage)

Stângaciul:
(Închinânduse cu mâna stângă la icoana Apostolului Iuda)
- Apostole Iuda, ajută-mă să ajung pe Tărâmul Făgăduinţei. Îţi mulţumesc că mi-ai lăsat mâna stângă. Pot mânca cu ea. Pot cerşi cu aceasta un ban de la cei cu... două mâini. La o adică şi de la cei cu mâna dreaptă. Poezia mea pe care o scriu nu-mi aduce nici-un câştig, însă cu cerşitul pot să-mi cresc copii, să-mi hrăneasc nevasta şi să mai... beau. Cu banii din cerşit am plătit biletele întreagii familii pentru călătoria aceasta spre Tărâmul Făgăduinţei. Dacă nu ar fi proştii ăştia de miloşi care-mi pun în mâna pe care o mai am câte un bănuţ, de ajunge câştigul meu cât salariul unui şef, nu ştiu ce m-aş face. Apostole Iuda de ce nu mă cauţi? „Nu m-ai căutat dacă nu m-ai găsit” spunea Pascal. Această afirmaţie sugerează, Apostole Iuda, spirala veşniciei, a căutării... absolutului. Poate călătoria mea spre Tărâmul Fgăduinţei are şi acest scop. Pitagora spunea că „totul este orânduit după număr”, însă eu spun că numărul este orânduit după Totul, care simbolizează Datul naturii. Filozofii... spun că este vorba de Datul divin. Apostole Iuda spune-mi dacă greşesc. Eu nu cred în divinitate. Forma aceste lumi, Apostole, este legea în virtutea căreia se repetă motivul. Aceasta aminteşte de ritm. De aceea mă rog la tine ca acesta să consfinţească forma ce duce la Revoluţia Universală la care gândesc şi sper să înceapă. Forma fiind numărul idee, unealta principală a marelui Ordonator, sau natura, cea care aranjează cu arta. Mă rog pentru morţii care au participat la revoluţiile din istorie.
(Se ridică şi se îndreaptă spre locul unde sunt lumânări de vânzare. Scoate din buzunarul pantalonului o monedă. Aprinde o lumănare, dar nu se închină)

- Mă rog pentru tine Apostole Iuda, tu... eşti deasupra tuturor minunilor naturii. Aceste minuni sunt, toate la un loc, creatorul tuturor creatorilor. Se spune că lucrând numai cu capul nu eşti fericit. Lucrând cu inima nu faci avere, şi nici nu eşti fericit. Pentru mine banul aduce fericirea, cu toate că propovăduiesc sărăcia în fericire. Eu zic... fericirea, Apostole, este Marea Revoluţie a celor umiliţi, săraci şi neputincioşi. Am aprins o lumânare, cu toate că nu cred în simbolul luminii acesteia, pentru bietul revoluţionar Bălcescu, pentru marele Marx, autorul cărţii „Capitalul”, dar şi pentru Che Guevara ce visa la o revoluţie mondială, pentru Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej şi prietenul meu de suflet Nicolae Ceauşescu... Poate mă întrebi Apostole Iuda de ce mă închin la tine. Păi... tu eşti cel care l-ai vândut pe Iisus pentru... Bine ai făcut. Era un impostor. Dar... totuşi, ai greşit! Trădându-L, şi fiind prins, răstignit, Iisus a devenit Martir şi simbolul creştinismului. Fără să doreşti... ai făcut un bine acestei religii. Însă, îţi apreciez buna ... intenţie. După mine adevărata religie este comunismul. Iar Marx şi Lenin sunt simbolurile acesteia. Apostole Iuda! Aceşti oameni m-au învăţat să spun... nu privi că s-ar putea să vezi, nu asculta că s-ar putea să auzi... nu lua hotărâri că s-ar putea să greşeşti faţă de cauză, nu trăi că s-ar putea să mori.
(Se ridică. Fără să se închine)


SCENA III

Dreptaciul:
(Se apropie de Stângaciul)
- Suntem plecaţi de o bună bucată de vreme şi nu se vede, încă, Tărâmul Făgăduinţei.

Stângaciul:
- Nu este departe. Presimt că ne apropiem de el. Dacă vom fi uniţi pe această insulă plutitoare în caz de furtună vom ajunge acolo. Unitatea ne v-a face să atingem idealul nostru.

Dreptaciul:
(Punând mâna streaşină deasupra ochilor şi privind în zare)
- Nu se vede ţărmul. Abia aştept să ajungem. Întreaga mea familie numai despre această clipă vorbeşte. Speranţa este mare. Dacă acest Tărâm ne v-ar dezamăgi?

Stângaciul:
- Nu vom fi înşelaţi în speranţele noastre. Nu curge miere şi unt acolo,
dar ideea că toţi suntem egali ne v-a face să fim fericiţi. Întradevăr, pe Tărâmul
Făgăduinţei chemarea lui Marx „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” ne conduce spre idealul nostru de veacuri, Comunismul. Această lozincă de luptă, a noastră, apărută pentru prima oară în „Manifestul Comunist”, redactat de Karl Marx şi Friedrich Engels, este cea mai frumoasă chemare la luptă. Acolo pe Tărâmul Făgăduinţei... proletariatul a câştigat.

Dreptaciul:
(Surprins)
- Nu! Nu ai dreptate! Acolo oamenii, indiferent de condiţia socială, sunt egali în faţa legilor. Conducătorii sunt aleşi prin vot secret şi universal. Sunt liberi să se exprime, să se asocieze, să muncească, să-şi înjghebeze propria afacere, să...

Stângaciul:
(Întrerupându-l)
- E altfel. În mod sigur este aşa cum îţi spun. Acolo conduce proletariatul. Oamenii au dreptul la muncă în instituţiile statului şi nu în fabricile capitaliştilor, care îi exploatează până la sânge. Acolo nu există proprietate particulară. Aceasta este în mâna celor ce muncesc. Acolo nu există exploatarea omului de către om. Acolo sunt activişti care supraveghează respectarea acestor principii. Acolo munca este răsplătită după necesităţi şi nu după valoarea ei. Dacă ai mai mulţi copii primeşti salariul mai mare...

Dreptaciul:
(Precipitat)
- Bine, bine... dar, dacă acel om este leneş şi nu munceşte la fel ca ceilalţi? Principiul pe care-l susţii încurajează lenea. Activiştii se vor comporta mai rău decât... patronii, de care faci vorbire. Se vor comporta cu averea tuturor de parcă ei ar fi proprietarii acesteia. Va fi exploatarea omului în numele unei ideologii.

Stângaciul:
- Nu! Este cum îţi spun eu. Dacă ar fi altfel, atunci ce vom face noi care avem câte o mână? De tine este bine, că ai... dreapta, dar, eu...

Dreptaciul:
- Cred că acolo pe Tărâmul Făgăduinţei există o protecţie socială puternică. Acolo omul potrivit este la locul potrivit. Noi ca poeţi dacă scriem pe placul cititorilor cărţile se vor vinde şi din drepturile de autor vom trăi. Soţiile noastre vor lucra conform competenţelor şi al studiilor...

Stângaciul:
- Aaaa... nu... nu! E altfel! Acolo, cărţile noastre scrise în spiritul ideologiei se vor tipări în zeci de mii de exemplare. Indiferent de vânzare vom primi drepturi de autor consistente.

Dreptaciul:
- Dacă este aşa... vai de literatura Tărâmului Făgăduinţei. Atunci... nu-ţi mai trebuie talent. Este de ajuns o ştiinţă a scriituri şi... multă ideologie. Vom scrie fără să ţinem cont de gustul cititorilor?

Stângaciul:
- Cititorii sunt obligaţi să înghită „pastila”pe care le-o servim. Ei fiind liberi să se exprime, să se asocieze, să muncească, să-şi înjghebeze propria afacere, să..
(După o pauză.)
- Abia aştept să ajung pe Tărâmul Făgăduinţei. Acolo toţi gândesc ca mine. Este societatea mult visată. Cred în forţa omului ce supune natura. Trebuie s-o supunem. Unii zic că se răzbună atunci. Aiurea! Omul e stăpânul ei. I-a să mă duc la uşă să văd dacă s-au străns ceva bani. Mi-am pus o şapcă rablagită cu un bilet...
(Întredeschide uşa, se apleacă, ia şapca şi biletul. Numără banii strânşi .Apoi satisfăcut citeşte biletul)
- Bravo! Un om cu amândouă mâinile nu câştigă în câteva ore cât am primit. Sunt darnici oamenii. Proşti, de darnici ce sunt. Dar şi eu sunt un mare poet. -au impresionat versurile mele.
(Citeşte biletul cu glas patetic.)
- „Ajutaţi un poet, unul din sărmani/ cu famile grea şi fără bani/ Să muncesc nu pot, nu am o mână/ Fiţi milostivi, s-aveţi o viaţă bună!”
(Către icoana Apostolului Iuda)
- Sunt deştept, nu? Asta trebuie să învăţăm! Să ni se dea! Aici, pe vas, să dea ăştia cu bani şi cu două mâini, iar acolo să dea statul. El are de unde.Doar e bogat. Că muncesc toţi şi primim răsplată egală. Vorba aceea... ori toţi să munciţi, ori eu să primesc. Asta este adevărata societate a viitorului. Când voi ajunge acolo... cu ideile mele precis ajung... activist al partidului conducător...
(Ia un scaun, îl pune în mijlocul scenei.Se aşează pe el şi imită ceea ce ar trebui să facă ca activist. Gesticulează.)
- Stimaţi tovarăşi, partidul ne învaţă că munca înnobilează omul. De aceea vă
îndemn să munciţi... Sus munca, tovarăşi!
(Către public)
- Să nu ajung eu la ea. Tovarăşi, munca este izvor de sănătate!
(Mai în şoaptă, către public)
- Lăsaţi-o pentru bolnavi. Munca l-a transformat pe om. Aici, pe Tărâmul Făgăduinţei suntem egali în drepturi. Iar în privinţa obligaţiilor trebuie să... mai discutăm. Cine nu respectă aceste principii, nu are ce căuta în societatea noastră. Îl eliminăm. Eu... tovarăşi, în ţara de unde am venit, începusem să construim o societate ca aici, dar nişte derbedei cu ajutorul unor agenturi străine ne-au înlăturat de la putere. Adică... a înlăturat proletariatul de la conducerea ţării. Eu... ca proletar, vă spun cinstit, mă sculam la ora 9. Gustam o bucată de muşchi ţigănesc, beam o gură de vizichi, nu-mi plăcea. Să-l ia dracu’, avea gust
de ploşniţe.
Se strâmbă)
- Ieşeam din vilă, dată de partid, şi mă urcam în limuzina cu şofer, dată tot de
partid... şi plecam către sediul Comitetului. S-o ia dracu’ de viaţă. Visam la mai mult.
(Se uită către icoana Apostolului Iuda)
- Să nu te superi că am amintit de duşmanul tău ... drrr...racul!
(Se ridică de pe scaun.În clipa aceea intră Dreptaciul)


SCENA IV

Dreptaciul:
(Se adresează către Stângaci)
- Nu prea a fost greu. A trebuit să ţin de cârmă în direcţia indicată de acul busolii. Mereu înainte, spre sud-est. În timp ce căpitanul a trebuit să coboare în sala maşinilor pentru a unge volanta. Se încinsese de atâta frecat cu biela.

Stângaciul:
- Cum spui, nu a fost mare lucru. E bine când omul munceşte. Eu... am stat de vorbă cu sfinţii aceştia.
(Arată către pereţi şi sală)
- Le spuneam că munca înnobilează omul!

Dreptaciul:
- Această afirmaţie, întotdeauna, trebuie urmată de exemplul personal.

Stângaciul:
- Vrei să spui că trebuia să merg şi eu!?

Dreptaciul:
- Nu am spus asta.

Stângaciul:
- Ba, ai spus-o! Expresia ta: „Trebuie urmată de exemplul personal” nu face aluzie la mine?

Dreptaciul:
- Dacă te simţi cu musca pe căciulă... nu sunt eu de vină!
.
Stângaciul:
- Mă faci că sunt cu musca pe căciulă. Ce mai. Mă faci şi demagog. Mâine, poimâine, chiar vei scrie o satiră cu...aluzie la mine.

Dreptaciul:
(Serios)
- Toate acestea sunt aberaţiile unui... frustrat. Singur te acuzi. Iar despre satiră să nu mai vorbim. Eu am scris satire, tu...

Stângaciul:
(Iritat)
- Doreşti să-ţi spun ce este satira?

Dreptaciul:
- Nu! Doar îţi spun că ea este ochiul care plânge pentru a râde celălalt.

Stângaciul:
(Ironic)
- Intr-o societate perfectă spre care ne îndreptăm, satira ta nu-şi
are rostul. Chiar este interzisă. Acolo eu sunt fiul comunităţii.

Dreptaciul:
(îngrijorat)
- Dacă o fi cum zici, noi vom fi parte a comunităţii. În concluzie nu suntem noi. Suntem comunitate. Iar comunitatea se regăseşte în noi. Rezumând la mine, pentru a nu generaliza, şi a nu te supăra, dacă comunitatea sunt eu, şi eu sunt comunitatea, atunci totul se rezumă la un eu disperat. Dacă ar fi aşa, atunci... degeaba fac călătoria aceasta spre Tărâmul Făgăduinţei.

Stângaciul:
- Omul trebuie să fie loial societăţii în care trăieşte. Trebuie să muncească pentru comunitate şi apoi să se gândească la el. Comunitatea trebuie să fie bogată.

Dreptaciul:
- Şi oamenii săraci!?

Stângaciul:
- Membrii comunităţii trebuie să fie egali între ei. Mai presus... este comunitatea şi Ţara!

Dreptaciul:
- Adică... ţară bogată cu oameni egali în sărăcie.
(Sună telemobilul Stângaciului. Bagă mâna în buzunar şi scoţând aparatul îi cade şi grămada de bani strânşi din cerşit).

Stângaciul:
- Blestemaţilor! Altă treabă n-aţi avut decât să cădeţi.
(Se apleacă, îi strânge grămadă.şi îi bagă în buzunar)
- Da! ... Sunt în capelă, nevastă... Sigur... Vin imediat.

Dreptaciul:
(Mirat)
- De unde atâţia bani?

Stângaciul:
(Grăbit, în drum spre uşă)
- De la călătorii milostivi...
(Iese trântind uşa după el)


SCENA V

Dreptaciul:
(În genunchi în faţa icoanei Sfântei Marii cu Pruncul. Se închină.)
- Doamne, Doamne,mare este grădina Ta.
(Se ridică. Se plimbă gânditor.)
- Ca poet nu a înţeles niciodată că erudiţia nu înlocuieşte talentul. A te baza numai pe erudiţie există în mod sigur riscul de a creea ceva insipid, sterp şi anost. Numai talentul împletit cu inspiraţia, erudiţia şi experienţa concură la crearea unor opere viabile. Spusele, aparent paradoxale, ale lui Jules Renard: „Cu cât citeşti mai mult, cu atât imiţi  mai puţin” sunt pline de adevăr. Fiindcă „sita” memoriei devine mai „deasă”, adică exigentă, dar nu atât de exigentă de a se îndepărta de artă. O racilă în acest sens l-a avut postmodernismul unde s-a făcut exces de elemente intelective, îndepărtându-se, astfel, de elemental afectiv.
(Se plimbă prin încăpere. Priveşte prin hublou cu mâna straşină la ochi.)
- Nu se vede, încă, Tărâmul Făgăduinţei. Întindere de apă nesfârşită. Nesfârştă ca înaltul cerului. În această imensitate, ce este omul? De unde vine? Care este scopul vieţii? Ce înseamnă fericirea? Omul, înţeleptul, nu a putut răspunde convingător, nici cu viziunea filozofică umanistă şi nici cu metode ştiinţifice. Numai Tu Doamne poţi să-mi răspunzi. În fiecare din aceste întrebări găsim o unitate dintre raţiune şi afect, pe baza cărora s-a încercat rezolvarea - evident pentru momentul istoric respective - dilemele veşnice ale destinului uman, pe care le găsim în întrebările respective. Cred că răspunsul la aceste întrebări le vom afla, numai atunci, când Dumnezeu v-a dori acest lucru. Restul sunt speculaţii ale spiritului uman. Seara mai discut despre aceste probleme cu soţia şi cei doi fi ai mei. Toţi am ajuns la acelaşi numitor comun în această privinţă. În ciuda faptului că nici percepţia tuturor nu sesizează adevărul din unele fenomene şi lucruri, ci în raport cu exprimarea sensitivă şi optică a acestora, fiindcă nu xistă deosebire în aplicarea percepţiei în existenţă.
(După o pauză. Se aude vuietul oceanului de parcă ar fi o muzică interstelară.)
- Doamne am început să gândesc cu glas tare şi singur. S-au vorbesc cu Tine!? Grea este şi călătoria aceasta. Grea este şi despărţirea de patrie. Dar Dumnezeu când a creat Pământul nu a trasat şi graniţele. Patria noastră, a oamenilor, este Pământul. Aşa că nu trebuie să-mi fie grea... despărţirea. Călătoria aceasta este doar o mutare dintr-un loc în altul, în Patria noastră comună. Dar ce este Patria?
(Stă pe gânduri)
- După câte îmi amintesc din ce citeam despre semnificaţia acestui cuvânt, înseamnă... locul în care s-a născut cineva. Ţara în care locuieşte. Pământ natal... Terra este pământul meu natal! Nu există motiv, deci, să-mi fie dor de un spaţiu... în care trăiesc, Pământul. Dar... fiecare căutăm colţişorul de Pământ unde credem că viaţa noastră va fi mai bună în funcţie de oameni, fiindcă nu toţi dintre noi suntem buni pentru anumite fapte şi lucruri, ci numai în raport cu exprimarea sensitică şi optică a acestora, nu există deosebire în aplicarea percepţiei în existenţă. Metoda sau teoria nu se pot aplica ad-literam oricui, fără asemănare în judecata de valoare...


SCENA VI

Stângaciul:
(Intrând prin uşa laterală.)
- Ţi-am auzit ultimile cuvinte... „judecata de valoare”... Vorbeai singur?!

Dreptaciul:
(Surprins)
- Nu..., nu...! Mă gândeam cum o să le vorbesc oamenilor pe Târâmul Făgăduinţei.

Stângaciul:
- Frumos ...frumos.... Dar ce ai de gând să faci acolo?

Dreptaciul:
- Ce nu am putut face în ţara noastră. În primul rând să trăim în linişte
şi fără obstrucţiuni din partea birocraţiei. Doresc să înfiinţez o editură şi eventual o revistă literară şi ar mai fi...

Stângaciul:
(Mirat)
- Cum crezi tu că poţi înfiinţa o editură şi un ziar!? Acolo toate sunt ale statului. Numai el, în folosul poporului, controlează totul şi... toate acţiunile noastre. Nu ne lasă să greşim. De aceea există birocraţia să ne poată controla pentru a nu greşi. Iar dacă insistăm în acţiunile noastre particulare ce pot duce la... anarhie intervin organele de îndreptare, de corecţie... colo este raiul pe pământ. Una din doctrine sună cam aşa: „Dacă nu ştii, te învăţăm, dacă nu poţi, te ajutăm şi dacă nu vrei, te obligăm. Chiar cu riscul închisorii...!”

Dreptaciul:
(Nemulţumit)
- Nu este aşa... dacă ar fi cum spui, îmi pun întrebarea, la ce rost plecarea din ţară? Eu fac această călătorie pentru a găsi în Tărâmul Făgăduinţei o societate liberală, a iniţiativei, a libertăţii.

Stângaciu:
(Puţin intrigat)
- Vorbeşti prostii, omule. Noi am plecat, în primul rând din ţară că începuse să dispară elementele socialismului multilateral dezvoltat. Şi datorită unor derbedei, ce-şi spun revoluţionari, s-a instalat anarhia democratică de care spui... Când începusem şi noi să construim societatea mult visată, hop şi derbedeii finanţaţi de agenturile străine...

Dreptaciul:
- Dumnezeu când a construit lumea a făcut omul să fie liber, să-şi organizeze viaţa conform idealurilor sale.

Stângaciul:
(Ironic)
- Te contrazici omule. Scripturile şi Bibila, cărţi la care ştiu că ţi foarte mult, au fost date de Dumnezeul tău să îngrădească libertatea de care vorbeşti. Ele au fost scrise pentru a fi respectate. Sunt legi care constrâng omul să le respecte. Atunci unde este libertatea cu care ne-am născut, de care vorbeşti?

Dreptaciul:
- Sfintele scripturi au fost scrise de Apostoli pentru a ne canaliza drumul. Nu sunt îngrădiri ale libertăţii. Libertatea nu înseamnă anarhie cu gândeşti tu! Libertatea este semnul puterii omului asupra haosului şi al morţii. Societatea de care vorbeşti nu a avut omenie. De dragul unor idei absurde se sacrificau oamenii. Ateii, cum eşti şi tu, nu pot avea omenie. Nu poate exista omenie fără o lucidă viziune a morţii. Eugen Lovinescu, pe care comuniştii, o perioadă, l-au interzis, spunea că cine nu se culcă cu moartea, nu poate avea grăuntele de labilitate necesar iubirii de oameni şi al sentimentului de egalitate în faţa neantului universal, fără care viaţa e luptă de fiară. Conştiinţa morţii,  mai spunea criticul, nu se confundă însă cu frica de moarte. Voi vă credeţi veşnici. Nu vă este frică de moarte. Voi iubiţi ideea, nu oamenii. De aceea viaţa devenise, în ţara noastră, luptă de fiară. Partidul comunist nu a înţeles că unirea nu reuşeşte niciodată când se face împotriva cuiva; ea triumfă întotdeauna când se face pentru ceva.

Stângaciul:
(Nemulţumit)
- Noi am construit blocuri...

Dreptaciul:
Nişte ghetouri, adevărate cutii de chibrituri... în care ne-aţi băgat, nu de dragul proletarilor, ci pentru a-i putea controla. Dacă se lăsau casele şi nu se demolau, se mai putea creşte un porc, nişte găini, şi atunci muncitorii aveau posibilitatea şi resurse
pentru a face grevă, să-şi ceară drepturile. Însă aşa i-aţi transformat în... adevăraţi sclavi. Nu puteau să se mute dintr-o localitate în alta, fiindcă majoritatea oraşelor mari erau închise.Pâinea şi unele alimente de bază se dădeau pe cartelă. Asta spuneţi voi că este dragoste de om!?

Stângaciul:
- Noi am dat de lucru la toată lumea.

Dreptaciul:
- Era un şomaj mascat. Toţi ne făceam că muncim. Unde era productivitatea muncii şi rentabilitatea? A fost secătuită ţara de resurse. Iar noi ca redactori la reviste literare, pentru a promova ideologia partidului conducător, eram obligaţi să scriem în spiritului realismului socialist, şi să mai dăm cu sebsemnatul pe la „secu”... despre unul, despre altu’... Altfel nu ne ţineau ca redactori.

Stângaciul:
- Aaa... recunoşti că ai colaborat cu... mâna înarmată a partidului, aşa cum zic unii de teapa ta!?

Dreptaciul:
- Nu de bună voie ca tine şi alţii de-ai tăi! Am fost obligat. Îmi fugise fratele în
Germania Federală şi dacă nu dădeam cu subsemnatul mă dădeau afară din servici. Doar ştii, în astfel de condiţii, eram trimis la munca de jos... în mină.
(Îi sună telemobilul.)
- Bine, dragă. Vin imediat.
(Deschide uşa şi vede şapca cu biletul lângă perete. Se întoarce, o clipă.)
- Iarăşi ai pus de cerşit?!
(Aruncă ceva mărunţişi în şapcă. Închide uşa.)


SCENA VII

Stângaciul:
Tovarăşul ăsta de drum mă scoate din... cizme! Pardon, nu am
cizme...! Pe vremea tovarăşului Stalin purtau părinţii cizme din gumă, cum spuneau ei. De fapt erau din cauciuc. Eu m-am boierit, port pantofi de... „Clujana”!
(După o pauză, în timp ce se gândeşte...)
- Dreptaciul nu este... tovarăş cu mine. Are alte idei, nu democratice ca mine. Este anarhist, chiar legionar. El spune că e liberal! Aiurea! E legionar. Ce bine era pe vremea lui Dej şi Ana Pauker. Pe toţi ăştia de teapa lui îi băgam la pârnaie. Dar, las’ că... ajungem noi pe Tărâmul Făgăduinţei şi pe toţi care au alte opinii decât cele ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, inclusiv ale lui Fidel Castro le aplicăm corecţiile celor patru pereţi cu... fereastra spre cerul încătuşat cu gratii.
(Îngândurat)
- Să nu credeţi că sunt credincios. Să mă ferească... Michiduţă, cel cu coadă, de acest lucru. Eu sunt ateu. Cred în materialismul dialectic şi în evoluţia speciilor a lui Darwin. Biblia mea este „Capitalul” lui Marx. Iar Noul Testament îmi este „Manifestul communist.”
(Îşi pune palma streaşină la ochi. Priveşte în zare prin hublou.)
- Nu se vede încă... Tărâmul Făgăduinţei. Doar imensitatea oceanului. Acolo societatea nouă, evoluţia, la care am visat toată viaţa, s-a înfăptuit prin mase, nu prin indivizi, aşa cum spune Titulescu. Căderea socialismului multilateral dezvoltat din ţara noastră mi-a produs o mare durere. Există dureri ce doboară, dar ele înzecesc puterile noastre, fiindcă ele se nasc dintr-o piedică în realizarea unui ideal. Partidul meu este al tuturor celor care gândesc ca mine... Priviţi la aceste două scaune. Unul stă în dreptul luminii ce intră prin geamul hubloului. Celălalt stă în întuneric. Dacă îl iau pe acesta...
(Îl ia şi le aranjează pe amândouă în fanta de lumină ce intră prin hublou.)
- Vedeţi nu încap amândouă în această fantă de lumină! Aşa e şi cu oamenii! Politica noastră este să păstrăm şi îi punem în funcţii de conducere pe acei care s-au aflat de la început şi au înţeles „lumina” marxism-leninismului. Pe ceilalţi îi folosim ca forţă a proletariatului, producătoare de plusvaloare...


SCENA VIII

Dreptaciul:
(Intră agitat!)
- Se anunţă furtună! Toţi pasagerii, atâţia cât suntem, cu mic cu mare este
necesar să ieşim pe punte şi să ascultăm de ordinele căpitanului. Când o să bată clopotul de pe punte trebuie să fim prezenţi în careul de comandă...

Stângaciul:
(Intrigat)
- Să ne mai lase şi căpitanul cu... ordinele lui. Fără mâna
dreaptă ce pot să fac? Eu sunt muncitor cu... gura.
(Râde sec)

Dreptaciul:
- Trebuie să-l ajutăm cu ce avem şi cu ce putem... este în joc şi viaţa
noastră. Dar, am uitat să-ţi spun... am văzut că s-au strâns ceva bani în şapca ta.

Stângaciul:
- Mă duc să-i iau şi îi dau nevesti-mi!
(Iese. Prin uşa întredeschisă se vede cum ia banii, îi numără, după ce şi-a pus şapca pe cap, îşi îndeasă banii în buzunarul stâng al pantalonului.Dreptaciul se îndreaptă spre uşă. O închide.)


SCENA IX

Dreptaciul:
- Nu ştiu cum sunt oamenii... precum acest tovarăş de călătorie... Sunt buni de gură, dar când este vorba de muncă, fac pe dracul în patru să se eschiveze de la aceasta. Precum erau activiştii de partid la noi în ţară. Îmi povestea un astfel de specimen că... pentru a arăta prim-secretarului P.C.R de raion că lucrează şi noaptea, fiindcă aşa li se cerea, aprindeau lumina electrică în birori şi ei  dormeau. Când prim-secretarul, pe la miezul nopţii, se plimba prin faţa sediului pentru a vedea cine lucrează, era mulţumit că vedea luminile aprinse prin birouri. Însă toţi activişii dormeau cu capul pe mese. Iar la şedinţele care se ţineu peste douăsprezece de ore, cine vorbea cel mai mult... era  socotit un activist bun, chiar dacă nu spunea nimic concret. Bătea apa în piuă, cum se spune! O astfel de societate doreşte Stângaciul să găsească pe tărâmul Făgăduinţei!? Dar... oamenii s-au deşteptat.
(Bate clopotul de pe punte. În difuzor se aude vocea căpitanului.)

Vocea căpitanului:
- Om la apă! Aruncaţi colacul de salvare!

Dreptaciul:
- Mă duc să văd ce se întâmplă. Poate au nevoie de o mână de ajutor.
(Iese precipitat. Se aud zgomote. Strigăte. Vaiete. Plânsete. Apoi se lasă liniştea. Se aud doar valurile mării precum o simfonie.)


SCENA X

(Intră în scenă Dreptaciul. Trist. Este ud.)

Dreptaciul:
- Vai de soarta noastră! A dispărut unui dintre noi...
(Îşi şterge lacrimile cu batista.)
- Câţi vor mai dispărea până când ajungem pe Tărâmul Făgăduinţei? L-au
mâncat rechinii. Bietul om. Aşa cum gândea, fapt ce nu-mi plăcea, Stângaciul era, în primul rând om, tovarăş de drum... Dumnezeu să-l ierte! Ce întâmplare!  Era pe punte cu soţia. Lângă balustradă. Îi număra banii strânşi din...cerşit. O rafală puternică de vânt i-a smuls banii de hârtie din mână. El... s-a aplecat peste punte să-i prindă... dar a căzut în apă. Căpitanul i-a aruncat colacul de salvare, dar rechinii au fost mai iuţi... A rămas doar apa înroşită de sânge care se îndepărta de vasul nostru.
(Se lasă liniştea)
- Marin Preda spunea că: „A şti să râzi în clipe tragice înseamnă a stăpâni tragicul”. Dar poţi să râzi!? Rămân în urma lui soţia şi copii... Când vom ajunge la destinaţie îi voi ajuta...
(Îşi pune mâna streaşină la ochi şi priveşte în zare peste întinsul oceanului.)
- Încă nu se vede Tărâmul Făgăduinţei, încă nu se vede... Trebuie să avem răbdare. Sper ca stafia Stângaciului să nu ne tulbure speranţa că acolo vom găsi societatea visată de noi. Mai avem de mers, mai avem...
(Se aud vuind valurile oceanului, pe un fond de o melodie interstelară în crescendo. Îngenunchează în faţa icoanei.)
- Doamne, ajută-ne să ajungem cu bine. Ajută-ne Doamne…

CORTINA

Share:

Sub cercul ce se-închide
















Camelia FLORESCU 

Și crește întrebarea din floarea de sub sân,
Iar inima-mi turbată ce rupe ziua-n două,
Mă-îndeamnă să te-adulmec, înfometat, hapsân
Și să te sorb, iubito, ca pe un pumn de rouă.

Din singura iubire în care-am locuit,
O noapte cât o viață, mă hăituiește încă.
Nu ți-am fost niciodată nici mire, nici iubit,
Te port ca pe o rană frumoasă și adâncă.

Pecetea gurii mele pe talpă ți-a crestat
Sărutul de sub maluri de caldă-îmbrățișare
Și cum te poartă viața, perfid, neașteptat,
Iubita mea, ai grijă pe unde-ți faci cărare!

Și grâul tău în palme l-am semănat arzând,
Sub patimi și sub creste de dor și-încrâncenare
Și te-am purtat pe brațe și te-am văzut plângând,
Sub cercul ce se-închide, iubito, cu mirare!

Share:

Cântul viorii
















Irina Lucia MIHALCA

Prin cântul viorii
se-aude lacrima viselor.
Cântă vioară, cântă-ţi
tânguirea inimii!

Prin glasul ei
suspină adânc sufletele
care nu au atins stelele cerului lor.

Plânge vioara, plânge uşor,
cum plânge cerul
din ochiul paradisului,
cum plânge ploaia
mărgăritare lângă crucea răstignirii,
cum plânge râul
ce-şi poartă florile durerii,
cum plânge salcia albastră la mal,
cum plânge, în liniştea rotundă a nopţii,
cântecul roşu al păsării captivă între ramuri,
cum plânge vântul galben
peste nisipul deşertului.

E imposibil să tacă
sunetul corzilor ei pe undele vântului.

Oh, vioară,
inimă rănită de tăişul pumnalelor!
Cântă vioară, cântă-ţi
tânguirea inimii!

Share:

Eminescu să ne judece- eveniment la Brăila

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită luni, 15 ianuarie 2018, începând cu ora 14.15, la evenimentul „Eminescu să ne judece”. În cadrul manifestării va avea loc un microrecital de canto și pian susținut de elevii Școlii de Artă “Vespasian Lungu” și prezentarea eseului „Doi autori față în față”, susținută de Hugo Mărăcineanu, artist plastic.

De asemenea, la ora 16.00 va avea loc vernisajul expoziției „Donația Hugo Mărăcineanu”, în prezentarea prof. Viorel Coman.

Vă reamintim că în luna septembrie 2017 pictorul Hugo Mărăcineanu a donat Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati” din Brăila 30 de tablouri şi 4 sculpturi în lemn, care pot fi admirate pe palierele scării de acces către cele 3 etaje ale clădirii. Expoziția este deschisă permanent publicului iubitor de artă.

Share:

Litera 13 nr.13/2018

 https://drive.google.com/open?id=1kt5dUKjeWF-z5GPfAI6_NNnA6vouDLc7

Share:

Tudor Cicu – fata cu smochine

Mihai VINTILĂ


Poveștile se pare că nu au dispărut cu totul în aceste zile nebune pe care le trăim. Avem o poveste învelită într-un parfum nostalgic  în romanul Fata cu smochine semnat de Tudor Cicu. Ca în toate poveștile bune și această poveste de dragoste pornește pur și simplu din întâmplare.
Vlad, un licean cu înclinații literare, locuiește cu chirie într-un apartament la o familie formată dintr-o doamnă Lucia, pe la patruzeci de ani și soțul ei nea Nelu. O familie cu bune și cu rele. Doamna cam iubăreață pune coarne domnului care îi înmoaie tradițional oasele. După o astfel de idilă doamna părăsește domiciliul conjugal și se mută undeva în zona portului din Constanța, la mama ei. De aici pornește totul. Tânărul Vlad este  trimis de nea Nelu cu misiunea împăcării. Misiunea eșuează dar Vlad cunoaște o fată care vindea smochine.

Apoi acțiunea se împletește pe două planuri. Avem mai întâi plin de  sentimente jurnalul Adrianei, unde gândurile fetei o iau uneori la galop și urmărim viața lui Vlad. Ca o interfață este verișoara Mona care reface legătura dintre cele două personaje.
Fiorul de dragoste este urmărit gradat, temperat și cu mare măiestrie de autor. Pe alocuri se poate observa că această poveste a avut la bază o trăire adevărată și că romanul nu este numai ficțiune.
Iubirea se finalizează într-un mod trist printr-o serie de dezvăluiri care fac ca tot ceea ce ați citit până atunci că fie văzut într-o altă lumină.

În cele 18 capitole Tudor Cicu spune o poveste credibilă. Folosește un limbaj elevat și adecvat. Personajele sunt bine conturate, uneori puse chiar într-o lumină diafană precum Adriana.
Reușește să stăpânească cu bine cele două direcții ale romanului – desfășurarea propriu-zisă și intreruperile cu citate din jurnalul Adrianei. Vlad trăiește din plin viața cu bune și cu rele dar nimic nu pare ai modifica fiorul iubirii pentru Adriana.

Mi-au plăcut expresiile sugestive pe care le-a folosit pe tot parcursul cărții precum de exemplu cea de la pagina 66 i-am observat buzele umede, ca pătate de vin roșu sau cea de la pagina 135 – în dreptul meu niște arbori își mișcau crengile asemeni unor oameni care dădeau din brațe a neputință. Și deodată a început să ningă mărunt.

Uneori mă întrebam dacă citesc o poezie sau un roman. Metaforele dau tensiune, învăluie sentimentele și crează o stare de plutire pe care cred că autorul a căutat-o în mod conștient. Dar nu numai cursivitatea și alegerea bine dozată a cuvintelor fac acest roman un roman bun. Povestea ascunsă în finalul inedit este un ingredient de cea mai bună calitate.

Pe Tudor Cicu l-am remarcat mai ales prin cronicile și recenziile literare pe care le semnează în diversele reviste literare. Acest roman mi-a confirmat calitatea scrisului său și m-a determinat să îi schimb încadrarea din cea de critic literar .... în romancier.
Fata cu smochine este un roman sensibil care nu ar trebui ratat de iubitorii poveștilor de dragoste.


Tudor Cicu, Fata cu smochine, Buzău, editura Editgraph 2016, 136 pagini.

Publicată în revista Boema din Galați, ianuarie 2017


Share:

STRĂLUCE CLIPA de Lucia PĂTRAŞCU (recenzie)

Dumitru ANGHEL


Scriitoarea Lucia Pătraşcu este un nume de referinţă în arealul cultural brăilean, cu prestaţii literare care-i întregesc portofoliul de creator, după un debut editorial convingător, în 2008, cu volumul "Cunună la nunta de aur", la Editura "Olimpiada". După doar nouă ani, doamna Lucia Pătraşcu este autoarea a opt volume de poezie, patru cărţi de proză (schiţă, nuvelă şi roman) şi alte patru volume de literatură pentru copii; iar în ultimii ani are prestaţii convingătoare de critică literară în reviste reprezentative din ţară şi de peste hotare: "Cronica", "Oglinda literară", "Boema", "Dunărea de Jos", "Antares", Saeculum", "Cronograf", "Vatra Veche", "Confluenţe literare"...

Poetă, prozatoare şi critic literar, Lucia Pătraşcu este autoarea unei literaturi originale, cu îndrăzneţe formule stilistice, situate la graniţa fragilă dintre curaj calculat şi risc nonşalant, prin care-şi dezvăluie sufletul doar în limitele şi parametrii umanului ideal, visat, ori posibil ca opţiune numai a sa. Scrie despre o lume pe care a trăit-o, a acceptat-o sau a încercat s-o modifice şi este împăcată. Epicul prozelor sau lirismul poeziilor sale au o tentă uşor desuetă dar de-o puritate fascinantă, cu nostalgii de sarabandă, potenţate în herghelii de speranţe şi de aşteptări împlinite doar după un ceasornic intim, cuminte şi patriarhal, parcă prea în afara violenţei de toate zilele.

Volumul "Străluce clipa", Editura PIM, Iaşi, 2017, 144 de pagini, sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei, se păstrează cam în aceiaşi parametri stilistici şi ideatici prin nobleţea sufletească a discursului liric şi printr-o detaşare emoţională şi un sentimentalism melodios; cu versuri fluente, cu o bună muzică lăuntrică, pe o structură din aria prozodiei clasice, sonetul, două catrene şi două terţete (4-4-3-3), sau cu un tip anume de sonet, varianta Lucia Pătraşcu, (4-4-4-2), tot de 14 versuri.
"Străluce clipa" este structurată pe două capitole, fiecare dintre ele cu o partitură tematică distinctă, pe un registru liric de-o delicateţe respectuoasă şi admirativă în primul: "OFRANDĂ", cu 28 de poeme; iar cel de-al doilea: "POEME REGĂSITE", cu un erotism tonic uneori sau cu izbucniri intempestive într-un amestec derutant de inocenţă, de gânduri şi mirări de tot felul, ca-ntr-un Preludiu de Fr. Chopin, cu variaţiuni şi tonuri în contrapunct sentimental, cu peste 80 de poeme, 86 mai exact.
Capitolul "OFRANDĂ" se deschide cu o poezie cu incantaţii de patriotism din vremurile curate şi frumoase ale paşoptiştilor, cu ecouri de Basarabie, nerevendicată încă, în acorduri lirice, catren cu rimă încrucişată, clasică, cu trimiteri spre Ipoteşti şi "Sara pe deal" ale Eminescului: "Mai plângi, Basarabie? Şi eu încă plâng! /.../ spre glasul de bucium de la Ipoteşti / ... / De-un dor sunt cu tine, când sara pe deal, / prin firul de iarbă culeg întrebări" ("Mai plângi?...", p. 7). Poezie patriotică în stare pură, ca o uvertură la cele şapte dedicaţii adresate unor personalităţi, figuri ilustre ale civilizaţiei noastre, şi culturale, şi patriotice, cu trimitere directă şi inconfundabilă la opera acestora; plastică, în cazul marelui sculptor C. Brâncuşi: "O Poartă stă deschisă tot mereu, / cu visul cel purtat înspre lumină" ("Linişte", p. 8); şi, mai ales, literară, pentru M. Eminescu: "Şi dintre plopii fără soţ, / unul şi-apleacă-n ramuri / împovărarea de trecut / vrând să aducă-n geamuri" ("În nemurire", p. 9), dar şi pentru poetul patriot de peste Prut, Grigore Vieru, ori Panait Istrati, Adrian Păunescu, Hortensia Papadat-Bengescu: "...şi-n umbra răstignitelor cavouri / încă asculţi Concert de muzică de Bach" ("Vise spulberate", p. 17-18), ca și pentru poetul martir Vasile Militaru.

Poezie patriotică de spus la serbările şcolare, când elevii primesc Premiul I cu coroniţă: "Mi-e ţară glia holdelor întinse, /... / Iar cea mai dulce şi mai caldă limbă / ce a venit pe tainice cărări, / a semănat seminţe înaripate / şi mi-a schimbat tăcerea-n sărbători" ("O ţară am şi-o limbă", p. 21).
După un început vivace şi optimist, cu îndemnuri patriotice şi iubire de glia străbună, poeta Lucia Pătraşcu alunecă discret spre multiple stări, cu atitudini uşor virusate de trecerea timpului, care explică semnificaţia titlului cărţii sale, în care simbolul poetic al clipei se amplifică şi se diversifică într-o sarabandă sentimentală înduioşătoare, cu Dunărea, fluviul-simbol al curgerii Timpului: "Curge Dunărea-ntre maluri joase, / negre de umbriri cu noapte adâncă / liniştită poartă veşti întoarse / pentru cei ce mai aşteaptă încă" ("Unduiri", p. 36).

Capitolul al II-lea, "POEME REGĂSITE", este orchestrat într-un alt registru liric prin diversitatea ideatică şi sentimentală revigorată de o instabilitate emoţională, generată de întoarcerea spre un alt timp al creaţiei poetice, regăsit nostalgic de doamna Lucia Pătraşcu: "Sub streaşina umbrită mai plânge rătăcit / Un ţurţure de ceară, orfan de înţelesuri, / Răpus de nostalgia pierdută-n asfinţit / Îşi picură regretul prin vraja de eresuri" ("E primăvară iar", p. 45).

Sunt poeme scrise în clipe trecute de euforie, risipite, apoi stocate în amintiri, pe care le recheamă cu o duioşie caldă şi cu speranţa întoarcerii: "Mai vino, amintire, din clipa ta hoinară, / Întoarce-mi darul verde pe care l-am pierdut, / ... / Mai vino, amintire, din clipa ta fugară, / Fă-mi un cortegiu tainic de fluturi şi cocoară!" (...din sonetul "Mai vino, amintire", p. 49). Sunt versuri izvorâte din regrete, neîmpliniri, dar și revoltă nedisimulată: "Furtuna vieţii m-a purtat pe drum, / Tălăuzindu-mi pasul ca-n pustiu, / Nu s-a oprit să îmi arate cum / M-am risipit şi nici măcar nu ştiu" ("Furtună", p. 57); într-o gamă melancolică şi învăluitoare, cu nedumeriri din zonele cenuşii ale sufletului, ca o dependenţă de emoţii: "Mă-ntreb, de-a fost un fir de primăvară, / Țesând istoria mea personală?" ("Întâi a fost", p. 59).

Dar, şi-aşa, rămân poeme de-o puritate şi de-o frumuseţe celeste, chiar dacă dau tonul nostalgiei dominante a întregului capitol, pentru că, pentru echilibru, sunt relevante declaraţii de dragoste patetice, pătimaşe: "Plutind sfios pe aripi de cocor / Şi că mi-e dor de tine, tot mi-e dor" ("Pe străzi", p. 71); ca-n ritualul frenetic şi melodios din celebrul "Bolero" de M. Ravel: "Hai, vino, şi adu-mi apă vie, / Mă du pe dealuri să privesc minunea, / Mă spală-n apa stelelor din vie / Şi-arată-mi că de-aici începe lumea" ("Plânge viţa", p. 75).

Există în versurile regăsite ale poetei Lucia Pătraşcu o încrâncenată luptă cu un anumit destin, cu o stranie neşansă, aparent predestinată, dar şi cu o molcomă şi elegantă acceptare, pe care n-o consideră nici blestem şi nici măcar loterie genetică divină ori, şi mai conciliant, rezultatul implacabil "al necesităţii şi întâmplării", care guvernează lumea aceasta, şi sever organizată, şi bezmetică prin neprevăzutul apocaliptic: "Probabil port blestem pe drumuri multe" sau "Aşa mi-a desenat şi mie soarta / Mereu o altă hartă şi alt drum", dar poeta, optimistă, îşi cere drepturile şi garanţia existenţei sale: "Eu tot adun frânturi în palme, / Mi-e foame iar, de viaţa mea mi-e foame!" ("Probabil", p. 80).
Selecţia, cam împrăştiată, a poemelor regăsite a produs şi o surprinzătoare brambureală sentimentală şi, involuntar sau deliberat, pare a fi una benefică în receptarea unei lecturi cu dublă direcţionare, de la autoare la cititor: "Am tot făcut din zile sărbători, / Când am croit din nopţi noi începuturi / ... / Eu mă grăbesc să plec tot înainte, / Învălundu-mi inima-n cuvinte" ("Am făcut", p. 98).

De pildă, poezia de dragoste este poziţionată decent şi resemnat într-un "passo doble", din care răzbat ecouri de înţelepciune, care, de altfel, sunt în afara "jocului" riscant al celui mai imprevizibil sentiment uman: "De iubiri trecute, de iubiri răzleţe, / În singurătatea pomilor cuprinse, / Ce-au ştiut odată cum să dea poveţe / Şi să ostoiască dorurile-aprinse", şi doar această înţelepciune a vârstei găseşte scuza elegantă: "De iubiri trecute, de iubiri răzlețe, / Ce se-ntorc acuma, ca să mă răsfeţe" ("Chemarea tainică", p. 101).


În ultimele vreo zece poeme, tot un fel de sonete (paisprezece versuri dar cu altă structură: strofă de două versuri cu rimă împerecheată), din selecţia regăsitelor exerciţii de exorcizare sentimentală, iată în încheiere cea mai fascinantă declaraţie de dragoste, în poezia de la pagina 120, "Am lăsat": "Am lăsat iubirii lacrimile mele, / Să le facă abur, să le facă stele"; "Am lăsat pe ape gândurile toate, / Să le ducă valul până mai departe"; "Am lăsat în iarbă vorbele zglobii / Fluturi să se facă, joc pentru copii"; "Am lăsat tăcerii vorba mea bătrână / Apă nebăută, jos, într-o fântână"; "Am lăsat tot lumii... Fie de orând! / Să rămână-n urmă umbra unui gând"; "Căci mă cheamă astăzi cu supus salut / Vestul meu noptatec şi mereu tăcut"; "Ți-am lăsat, iubite, florile de mai / Să-ţi aştearnă-n cale zăpădit alai".

Share:

Promo

Postări populare