Ticker

6/recent/ticker-posts

Angela Burtea - „Ochiul sufletului”











Jenică Chiriac


Cunosc de multă vreme pe Angela Burtea. Am fost colegi de cancelarie. I-am urmărit scrisul și scrierile. Ne-a adus alături, de două ori, dragostea. Odată, de profesia, deloc ușoară de desțelinitori de suflete infantile, a doua, cea de literatură, aș zice de sclavi, fără putință de scăpare, ai cuvântului scris („scripta manent!”). M-a învrednicit cu încredere, oferindu-mi spre lectură și recenzie unul dintre reușitele sale romane de dragoste, „Zamfira”. Atunci, încântat de epica romanului, de sufletul poetic al autoarei, am ticluit cronica de post-față „Poeta nu se dezminte”. În adevăr, romantismul creatoarei își află rădăcini temeinice și-n poezia vieții, gândirii și simțurilor sale. Este, mai lesne, o poetă care scrie proză! Impresionantă și impresionabilă de frumoasele culori ale vieții, și-a dedicat pana literaturii pentru copii, poeziei și romanelor de dragoste. Nu ne vom opri asupra operei sale de dragoste. Nu ne vom opri asupra operei sale de ansamblu, deși tentația este mare. N-o facem, deoarece ne-am dat cu părerea în alte rânduri și, vrând-nevrând, ne-am repeta (dacă cumva n-am făcut-o?!).

Angela ne surprinde de fiecare dată. Iubește, cel mai mult, poezia, lucru de necontestat. Acum, cu acest „ochi al sufletului” ne plasează în zona prozei scurte. Are un bun exercițiu de pe urma publicisticii, întrucât autoarea a colaborat și continuă să colaboreze la tot felul de ziare și reviste. Ne face plăcere să amintim că este redactor  la revista on-line „Zeit”, că a inițiat și coordonat publicații școlare precum „Fantezii de mătase” (Șc. Sf.Andrei) și „Prețul cuvintelor” (Liceul pedagogic, Brăila).
Am semnalat și cu alt prilej faptul că autoarea, scriind proză, reportaje, tablete, eseuri, nu odată îi alunecă expresia de-a dreptul spre rimă și cadență. Vom exemplifica din creațiile acestui ultim volum, dar, până atunci, tot pe linia poetizării prozei, vom spune că – deși termenul nu este consacrat de teoria literară – unele povestiri pot fi definite pasteluri în proză. În adevăr, ce este pastelul, ca specie literară scrisă (cultă), decât o operă descriptivă care se apleacă asupra stărilor afective în relații cu tablouri din natură? Sensibilitatea autoarei merge mai departe: se lasă sedusă de natură în toate ipostazele ei temporale, caută și găsește frumuseți indicibile, le trece prin propria percepție, le încarcă de sentiment. Mai face un lucru: introduce în peisaj omul cu relele sale. Prozaicul nu strică armonia poeziei, vine doar ca, prin umbrele proiectate să scoată în evidență plusul de culoare și frumusețe.

Din această categorie de pasteluri în proză putem cita titluri ca: „Dacă e septembrie, e toamnă”, „Chemarea ploii”, „Mă cheamă codrul”, „Ninge în aprilie”, „Noiembrie”, „Floare albă de cireș”, „Primăvara lui April”, „Toamna”.

Cât privește poetizarea prozei, am ales doar câteva fragmente cu o anume semnificație: „Nu-ți pierde încântarea și nici visarea-n doi, căci lacrimile tale de mac și de trifoi vor licări sub vrajă și vor cânta în noi!” (Gândul de lumină al nopții din noi);  „Nu-ți face griji din griji multiple și nici din viață un păcat, dă sufletului cald binețe și minții tale rod bogat! Eu sunt aici, sunt nemurire și ziua-i far încătușat, iar tu, prieten al speranței și-al dorului nestrămutat!”  (Lumina întunericului); „Nimic nu e ca toamna mai blând și mai nervos, nimic nu mă atrage din ce-i puhav, lăptos! Mi-așază la picioare covor pictat de vânt, de soare alintat și-ascuns printre cântări, stropit cu mustul dulce și plin de voioșie, cu lacrimi înțelepte în rame dantelate, cu gând pierdut în șoapte, cu haină de alint” (Toamna).
 
O temă predilectă a Angelei este nostalgia față de vârsta copilăriei, pe când parfumul inconfundabil al casei și grădinii părintești îi legănau visele și-i încântau zilele fericite fără griji și necazuri. În chiar eseul „Nostalgie”, autoarea, reîntoarsă acasă, și ce frumos, duios, metaforic sună adverbul acasă! Cât de bogat în conținut de suflet! Nu, nu la întâmplare, a spus Grigore Vieru „Casa părintească nu se vinde!”. Nu se pot înstrăina trăiri adolescentine, amintiri, viața însăși, a „copilului universal” (după George Călinescu). Cu câtă nerăbdare „dă năvală” Angela în „livada dulce din spatele casei”, cum „sare pârleazul” să ajungă la vie! Cu câtă sensibilitate poetică, cu ce imagini de „îndrăgostiți” descrie „reîntâlnirea de taină” cu bunicul, trecut demult la cele veșnice! „Te iubesc. De ce-am ajuns să te iubesc?  Nu mi-ai răspuns”.

În alte eseuri, autoarea se apleacă asupra fenomenului social, cunoaște și descrie stări de fapt. O îngrozește urâtul din lume, nedreptatea, lipsa empatiei, desconsiderarea calității de om, vulgarizarea, dragul de arginți. În „ Falnicul de ieri, ciotul de azi” cu limbaj specific fabulei, dă viață unui „ciot”, dialoghează cu acesta pe teme majore ale existenței umane. Este un  „ciot” politic! Copac viguros altădată, la umbra căruia se tăvăleau în desfrânări frivole, „slugoii” obedienți. Rămas doar un ciot netrebnic, „slugoii” au emigrat în „păduri străine”.

„Revolta” este o mărturisire de credință. Este o revoltă nonviolentă. Enumeră, de la naștere până la maturitate situațiile de viață ce i-ar fi oferit prilej de revoltă, dar nu, autoarea nu se plânge plânge, nu acuză destinul. Pune pe un taler al balanței vieții oportunități care i-ar fi conferit statut de „burgheză” și pe celălalt evoluțiile naturale, firești, modeste. Cu ce s-a ales până  în prezent? Cu ceva mult mai de preț. „Dintre toate bucuriile mele, cea mai dragă îmi este iubirea”. Este convinsă, într-un final, că „misiunea mea se împlinește”. Drept urmare, încheie această pseudorevoltă cu „Mulțumesc, Doamne și iartă-mi greșelile!”

În loc de concluzie, spunem doar că scrierile autoarei-poete Angela  Burtea se cer citite, asimilate, interpretate cu rezonanță pe coarda sufletului. Unele adevăruri de viață sunt ascunse printre rânduri, ele trebuind căutate. Sunt și judecăți de valoare cu rol axiomatic. Unele formulări tind spre calitatea  aforistică.

Una peste alta, „Ochiul sufletului” conține fragmente de viață recompuse caleidoscopic, unele în culori calde, roze, altele în negru ca viața însăși.

din ciclul Cronica pricopsitului

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii