Ticker

6/recent/ticker-posts

Poem despre... poeme. Gânduri la plecarea verii de Constanța Munteanu.











Jenică CHIRIAC

Un buchet de gânduri Ce este un bouquet (fr.)? Prozaic, fără suflet și sentiment, mănunchi de flori aranjate și legate împreună. Nu insistăm! Ce este un buchet? Mesaj de bucurie, de sărbătoare, de încântare! Este expresia unui sentiment, ne bucură, în egală măsură când îl oferim, dar și când îl primim. E prelungirea sufletului ce stă să întâlnească alt suflet. E rogvaiv-ul solar,  căci florile se nasc din energii fotonice universale. Este culoare și aromă indicibile! Este estetică pură  și suavă, echilibru și candoare. Poartă pe aripi de brize marine un simbol de iubire: iubirea de oameni.

În roua petalelor multicolore se ascund lacrimile ce vin din preaplinul inimilor ce-și acordă pulsul la corul armonizat al omenirii. Ce-i buchetul? Aroma îmbătătoare a sângelui Domnului nostru Iisus Hristos ce s-a vărsat pe golgota patimilor omenești. Ce-i buchetul? Ghiocei gingași de puritate albă ce-ți bucură sufletul în prag de primăvară. Mai este  aranjamentul floral purtat de mireasă la altarul mântuirii sale de clipe feciorelnice, simbolul neprihănirii, al castității, e virginal. De ce simbol? Pe treptele sfântului lăcaș îl predă aleator unei surate căreia îi va ieși soarta în cale, găsindu-și perechea. Ce-i buchetul? E semnul recunoștinței învățăceilor  oferit cu mult drag aceleia care le-a pus condeiul în mână. E darul de sărbătoare oferit de soț consoartei cu care viețuiește prin grația divină de un număr oarecare de ani. Ce-s florile? Gânduri de frumusețe, desăvârșirea de a încânta ochiul sufletului. Cine iubește florile, iubește oamenii, este frumos, verde veșnic și cântă pe coarde de harpă, slavă cerului pentru alcătuirea văzduhului, cinstesc pe Dumnezeu, cel ce a făcut Cerul și Pământul și L-a împodobit cu atâta belșug de frumusețe. Ce-s florile? Covorul multicolor de narcise din Grădina Maicii Domnului, spălat de roua dimineților senine și zvântat de soarele amiezii, înmiresmat de adieri diafane.

Dar un buchet de gânduri? Iarăși, prozaic, fără suflet și sentiment, grup de compuneri literare publicate împreună. Că poate fi  gracil și genuin, nu ne spun dicționarele. Acelea (dicționarele) sunt reci, explicite, tratează cu franchețe sensuri, etimologii, interpretări, exemplificări.

Dar sufletul? Sufletul unde este? În buchetul ce ni-l oferă o Doamnă a școlii românești, Constanța Munteanu în „Gânduri la plecarea verii”, poeme în proză! (Editura „Proilavia” – Brăila, 2017).

Ce este poemul în proză? Nevolnici, suntem în a ne depărta de limbajul sec, didactic, teoretic! Da, este specie literară în proză, care aparține genului liric (cultivată din a doua jumătate a scolului al XIX-lea).

Dincolo de teorii axiologice literare, Doamna Constanța Munteanu ne exemplifică, pe viu, ce înseamnă poemul în proză! Se dezvăluie Omul de la catedră, cel care și-a dedicat întreaga viață pedagogiei, educării și iluminării minților, sufletelor copiilor, pământ rodnic însetat de cunoaștere, dispus la modelarea caracterelor. Doi pedagogi de marcă ai României contemporane, Ioan Jinga și Ion Negreț, autorii cărții „Învățarea eficientă” emit o judecată de valoare axiomatică: „Adevărul numărul 2: Aptitudinile pedagocice excepționale care intră în componența „Măiestriei pedagogice”, (sau „harul didactic”)  sunt extrem de rare (apar aproximativ odată la un milion de educatori). Afirmația suscită comentarii. Luată ad-litteram induce pesimism didactic. Orice slujitor al școlii va judeca de maniera: „nu pot spera să fiu cel cu numărul un milion” Apoi, nu avem certitudinea privind sensul atribuit de autori substantivului neutru „har”. Poate însemna „grație divină acordată omului”, dar și „talent, vocație”. În ambele cazuri, socotim că un educator de excepție, un pedagog hărăzit misiunii de a trudi pe ogorul desțelenirii minților infantile precum este Doamna Constanța Munteanu se poate socoti atins de har, atâta vreme cât  a avut și are satisfacția lucrului bine făcut.

În buchetul de gânduri pe care ni-l oferă cu generozitate, Doamna Munteanu abordează teme fundamentale, precum natura, iubirea de copii, de oameni, de frumoasa profesiune de dascăl, copilăria. Poemele abundă de figuri de stil, comparații, epifoneme, epitete, hiperbole, metafore.

Printre florile buchetului întrezărim copii, foști elevi, fragmente de natură, nostalgii de locuri și întâmplări, personalități, colegi de cancelarie cu care și-a intersectat existența în zeci și zeci de ani ca învățătoare. Alte gânduri provin din alocuțiuni susținute cu diferite prilejuri.

Numitorul comun al „gândurilor” (eseurilor) îl constituie frumusețea limbajului, ploaia de superlative, poezia descripțiilor, respectul și dragostea de oameni. Volumul este, dacă doriți, un imn închinat dragului de viață, o eliberare de energii benefice către o lume ideală, așa cum Dumnezeu Însuși a creat-o.



Trimiteți un comentariu

0 Comentarii