Sună trompeta literară în târgul meu. Se dă ”adunarea”

Marin IFRIM 

Sună tropeta literară în târgul meu. Se dă adunarea, un geniu șchiop pelticăiește organigrama noului manifest literar valabil cât al 4-lea reich. Soldați, caporali și sergenți ai virgulei se întrunesc întru gloria mărășească a virgulei cu două cozi, un mormoloc al duplicitarismului electoralizat, de la sat la stat și invers. Se fac jurii. Convocări.

Se decid premianți de mu(i)cava, rosturi literare urgente. Între timp, alfabetul e ocupat de mitraliere stomatologice, de scuipători printre viziuni știrbe, numai venin orbitor. Limba română zace în chimire și-n dioptrii câșe. Literă cu literă fiscul și pliscul literar au înlocuit vorbirea de zi cu zi. Umbre peste cuvinte. Frig și frică. Niciodată viitorul nu a mirosit așa de urât. Nu mai există speranțe nici măcar în frigiderele morgilor, unde, din când în când, mai strănută câte un nebun adormit între alcool și bisturie tocite. E vremea cuvintelor boante. Vremea celor care se plictisesc dacă nu văd rime moarte din fașă, poeți nefericiți, muze interogate. Fulgeră cu lumini politice, cu manevre cazone.

Între timp, adevărații poeți au devenit un fel de melci silențioși de la natură. Își trag dâra după ei. Plouă sau nu, ei își caută drumul, își plătesc taxele secetoase din jurul crucilor din cimitire din ce în ce mai municipale. Numai în păduri și în cimitire mai există viață oarecum palpabilă. În rest, totul e mort și dus undeva la un imens loc de gunoi imoralizat. Sună trompeta literară în târgul meu. Se dă adunarea. Coloneii literelor, foști culegători de porumb antioccidental, îi promovează de disperații deceniilor din urmă: Arghezi, Blaga, Voiculescu etc. Ți se spune să taci. Să tacă toți. E ordin pe unitate. Pe pauze. Ca la ultima lor ispravă, când au schimbat buletinul înpușcatului cu cel al celui care a pus fundul pe kalașnikoavele stricătoare de ciment și cărămizi muzeale.

Mor tot felul de nebuni, vin alții, e nevoie doar de gloanțe oarbe și de un pic de răbdare la mișto. E bine să te uiți la ei și le vezi filmele, să-i vezi cum  se trag unul din altul ca și cum s-ar da adunarea pe unitate. La mintea lor  electrocutată, totul e simplu: ”Poc și de la loc”… Se dă adunarea.