Renasc din propria-mi cenușă

Claudia BOTA

Pictând lumina ochilor tăi am învățat deslușirea marilor adevăruri ale vieții, 
Iubirea care trece mai presus de însuflarea sclipirilor gândurilor,
Care mă înalță dincolo de bariera amurgului.
Prin freamătul nemilos al orizontului,
Răzbat înfruntând în acestă dimineață vuietul înfrigurat. 
Nimic nu mă înfrică totul mă uimește,
Știindu-te lipit de talpa sufletului neadormit 
Stau zidită în pământul roditor pentru a crește,
Până în creștetul Muntelui Nemuririi.
Te privesc, mă privești aducându-mi flori din străfundul apelor pure.
Aripile tale mă îmbratișează în acordurile line a unei melodii,
Care prelungește rezonanța ce vindecă orice umbră de întuneric
Ard apoi renasc din propria-mi cenușă,
Zborul e libertatea pe care iubirea ta mi-o oferă cu inima plină,
Pentru a fi în lumină!

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo