Ion CALOTĂ
sunt un copil cu silabele îndoite
aproape cochilii de sunet
mă trezesc săpând dimineaţa fântâni
a mirare
mâinile mi se lungesc până la pământ
tu taci
ţi s-a descheiat un nasture
şi ţi se vede inima
înfometată te apleci să culegi o floare
şi floarea te răpune
dar crezi tu că vorbind despre lebădă
exist?
Postări
0 Comentarii